Angajări măsluite la primărie. Șefa Serviciului Resurse Umane trimisă în judecată pentru cinci infracțiuni

1
3648

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de RODICA AURELIAN , la data faptei șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

 – complicitate sub forma participației improprii la abuz în serviciu, în situaţia în care funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,

sustragere sau distrugere de înscrisuri în formă continuată,

– fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

– instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată,

uz de fals în formă continuată.

 În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: „În prezenta cauză sunt cercetate aspecte referitoare la săvârșirea unor presupuse infracțiuni de către persoane din conducerea primăriei municipiului Timișoara în legătură cu modalitatea de organizare a unor concursuri de angajare, atât pentru posturi de conducere, cât şi pentru posturi de execuţie, în perioada 2018 – 2020. În contextul menționat mai sus, suspecta Aurelian Rodica, în calitate de șefă a Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, ar fi înlocuit în dosarele de concurs a 10 persoane lucrările predate de acestea cu altele în care erau trecute răspunsurile corecte. Urmarea acestor demersuri a fost faptul că persoanele respective ar fi promovat concursurile și, ulterior, prin dispozițiile primarului municipiului Timișoara, care a acționat fără vinovăție, ar fi fost numite în posturi de consilier, inspector de specialitate, director executiv, etc. Precizăm că, anterior și în cursul zilei de 19 iulie 2022, procurorii anticorupție au efectuat mai multe activități de urmărire penală (percheziții, ridicări de documente, etc.) în vederea constituirii probatoriului. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. Suspectei Rodica Aurelian i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, potrivit DNA.

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Titi 20 iulie, 2022 at 13:30 Răspunde

    Rudele lui Rotaru, fostul primar al PN si acum au functii in administrația nemțeană , pe ăștia cine i mai dă afara? Este simplu de vazut…unii poartă numele de familie.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.