Vecinii din Harghita ne-au luat-o înainte, din nou, la capitolul investiții

1
1447

Investitorii români și străini ocolesc pe cât pot județul Neamț, astfel că aportul companiilor care vin să creeze plusvaloare în economia locală este neînsemnat.

Noi locuri de muncă, utilaje performante, contribuții semnificative în comunitate sunt înregistrate însă în județul vecin, Harghita, unde investitorii și-au îndreptat atenția de ceva vreme și continuă să rămână bine cuplați la viața economică a acestei zone.

Investițiile derizorii, românești și străine, de care județul Neamț are parte ar trebui să alarmeze autoritățile și să ia măsurile necesare, dar preocupările în acest sens sunt exact la fel ca și interesul investitorilor pentru acest județ, poate chiar la un nivel și mai scăzut.

Datele publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) arată că, în a patra lună a anului, județul Neamț nu a reușit să adune investiții străine mai mari de 80,9 euro de la două firme nou înmatriculate. După valoarea totală a capitalului social injectat în economie, județul Neamț s-a clasat pe locul 27 în țară.

În ceea ce privește majorările de capital în firmele cu participare străină, o singură companie străină, care își derulează afacerile în Neamț, și-a majorat capitalul social cu 42.778 de euro, propulsând județul Neamț pe locul 8 în țară după valoarea sumei investite.

Investițiile autohtone în economia locală s-au situat la un nivel la fel de scăzut.

În aprilie, în Neamț au fost înmatriculați 160 de profesioniști, din care 67 au fost persoane fizice autorizate (PFA) și 92 – societăți comerciale, toate cu capital exclusiv privat. Investițiile plasate au însumat 33.650 de lei, adică 370 de lei, în medie, pe societate.

Investițiile de milioane merg la vecinii noștri

Dacă tragem cu ochiul la vecinii noștri din vest (Harghita), vedem că se poate mult mai bine de atât. Spre exemplu, investitorii români au injectat în acest județ, în a patra lună a anului, suma de 7,38 de milioane de lei, adică 125.000 de lei, în medie, pe societate, adică 25.500 de euro/firmă.

Investițiile străine noi s-au cifrat la 263 de euro, capital injectat de 6 firme nou înmatriculate, ceea ce a plasat județul Harghita pe locul 20 în țară. Mai mult, 4 firme străine, cu afaceri în județul vecin, și-au majorat capitalul cu 236.038 de euro, propulsându-l pe locul 5 în țară.

Și Suceava a stat foarte bine la investiții străine noi, situându-se pe locul 13, cu un capital străin de 1.916 euro provenit de la 3 firme nou înmatriculate.

Nu mai vorbim de județul Sibiu care, lunar, atrage investiții de milioane de euro, în luna aprilie, suma apropiindu-se de 13 milioane de euro.

(Sursa foto: en.publika.md)

N.R.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. V.Vasile 22 iunie, 2022 at 08:51 Răspunde

    Este unu* cu vorbe nu fapte , adica si fapte da penale, mare cheltuitor al banului public , flotant in judetu NT deoarece pe la ,,munca,, nu da cu saptamanile, pe care-l doare la portofelul Louis Vuitton de voi mai ,,dragii lui nemteni,, !

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.