Un munte de tupeu! Cum se apără primărița de Crăcăoani după ce și-a angajat fiul ca administrator public

5
5701

Alexandrina Raclariu (Pro România), primarul comunei Crăcăoani, se află în conflict de interese administrativ, anunțul fiind făcut astăzi de Agenția Națională de Integritate (ANI). Raclariu (FOTO) poate ataca decizia ANI în instanță, iar dacă va pierde procesul nu va mai putea candida la următoarele alegeri.

Primărița de Crăcăoani a ajuns în această situație după ce și-a angajat fiul, pe Valentin Raclariu, la primărie. Și nu în orice funcție, ci direct pe postul de administrator public al comunei. Dispoziția privind numirea lui Raclariu jr. în funcție a fost semnată de mama primar, iar Contractul de management, valabil o perioadă de 3 ani (5 ianuarie 2021 – 5 ianuarie 2024), a fost semnat de mamă și fiu.

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au stabilit că Alexandrina Raclariu, care a fost aleasă  a încălcat legea.

Astfel, inspectorii afirmă că Raclariu a încălcat mai multe articole din Legea nr. 161/2003, respectiv: 

–    art.70, potrivit căruia „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”

–    art. 71, potrivit căruia „Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public.”

–    art. 76, potrivit căruia „(1) Primarii şi viceprimarii (…) sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I . (2) Actele

–    art. 228, alin. (1), lit. a) și c) din O.U.G. nr. 57/2019,potrivit căruia „Alesul local aflat în conflict de interese în condițiile prevăzute de cartea I

titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: a) soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv. (…)

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.

„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Primărița aruncă vina pe angajați

Conform procedurilor, inspectorii ANI au anunțat-o pe primăriță despre declanșarea procedurilor de evaluare, iar cea din urmă a depus la dosar un punct de vedere vizavi de cele întâmplate.

Astfel, Alexandrina Raclariu, care lucrează la Primăria Crăcăoani din anul 2009, le-a transmis inspectorilor ANI că în momentul în care a emis dispoziția de numire în funcția de administrator public a fiului său, nu avea cunoștință despre existența unui conflict de interese și că nu a acționat cu rea intenție.

Primărița a mai spus că a fost încurajată în demersul de a-și angaja fiul ca administrator public de persoanele din aparatul de specialitate, care ar fi trebuit să asigure legalitatea actului, și că ea nu a făcut decât să semneze practic dispoziția, după ce a obținut avizele de la Juridic, Resurse umane și de la secretariatul general. Cu alte cuvinte, a încercat să arunce responsabilitatea pe umerii unor angajați din primărie. Ciudat este că niciunul dintre ei nu a sesizat că legea a fost călcată în picioare. Fapta primăriței nu este doar ilegală, ci și imorală. După două săptămâni, cât a șezut pe fotoliul de administrator public al comunei Crăcăoani, Valentin Raclariu și-a pierdut funcția, primărița luând decizia încetării raporturilor de muncă. Mama aflase că a comis o ilegalitate anjându-și fiul ca administrator public al comunei.

Probabil, Raclariu va ataca decizia ANI în instanță, însă șansele de a câștiga sunt infime.

Cocoțată de electorat pe fotoliul de primar, primărița a dat dovadă că poate face ce vrea în instituție, dispunând după bunul plac de resursele acesteia, dacă la nici 3 luni de la alegeri a trecut peste toate reglementările legale și și-a angajat fiul ca administrator public. Pesemne, asta a fost și grija ei din prima clipă de când a călcat în primărie ca primar.

D.MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

  1. Dana 28 decembrie, 2021 at 19:31 Răspunde

    Nu este singurul exemplu negativ de comportament abuziv si discretionar, aceasta cucoana. Si care arunca vina pe angajati. Dorinta de a-si rezolva problemele de familie si interesele personale, au fost pretextul sigur, cand si-a angajat fiul in institutie. A stiut de la inceput despre faptul ca se afla in conflict de interese, dar a mers pe principiul „las ca merge si asa”. „Fac ce vreau eu si muschii mei”. Si madama de Primaria Dobreni a procedat si procedeaza la fel. Angajatii de la Cracaoani, ce sa faca? Primarita este suverana. Aceeasi situatie si la Dobreni. O fosta angajata de la Primaria Dobreni este transferata de la inceputul anului 2021, la Primaria Cracaoani. Si culmea, are studii juridice. Si-a dovedit cu succes, competentele juridice. Si in trecut si in prezent.

  2. V.Vasile 29 decembrie, 2021 at 08:46 Răspunde

    Ce am citit , are studii juridice si nu-si da seama ca a incalcat legea ?! Pai, hai documentati-va si publicati , unde a urmat cursurile , foaia matricola , 2-3 profesori , colegi de grupa etc. Mai este unu* care a ,,capatat,, 2 specialitati in 3 ani , inginer si economist iar fraierii studiaza 5-6 ani doar pt. o specialitate. Daca ar fi luate la verificat toate diplomele, ce de surprize ar mai fi dar cine sa le verifice ca si verificatorii au specializari obtinute in sufragerie…In ce o priveste pe dna , este un amestec de nesimtire , tupeu si alte ingrediente ale parvenitilor !

  3. constantin 29 decembrie, 2021 at 08:52 Răspunde

    Probabil aceasta doamna facuta primar cu sprijinul nemijlocit a lui Arcanu, nu cunoaste faptul ca necunoasterea legii nu poate fi folosita in aparare.Legea dupa promulgare si publicare in Monitorul Oficial partea I, devine obligatorie pentru toti cetatenii.Invocand acest motiv greseste mai mult in nerespectarea legii.Dar ce pretentii putem avea de la habarnisti care prin claca si pungi cu alimente devin primari.Faptul ca ataca decizia lui ANI pe motive nefondate si puerile nu face decat sa-si prelungeasca inutil mandatul.De fapt electoratul din comuna este ciudat. Mai intai a ales primar un sofer si l-au mentinut mai multe mandate.Acum marele politician PRO ROMANIA a adus inutil aceasta primarita.Eu stiu ca in comuna Cracaoani sunt si oameni binepregatiti si apti pentru functia de primar.

    • Sahara desert citizens 29 decembrie, 2021 at 15:36 Răspunde

      Daca, exista specialiști cu multe facultăți .
      Devotați, pregătiți, de nădejde cum se zicea pe vremea mea .
      Par exemple la Haplea Serv exista un director cu trei .
      Facultăți .
      Una de educație, alta de fizică, și încă o a treia de sport.
      Deci se poate . Nu zicea tovarășul Vladimir Ilici bine, învățați, invatati, învățați???
      Gurile rele, dar rele de tot susțin că i se lua recent, la noua organigramă, scaunul de sub ( scuzați de vorbă rea) fund !
      Om trai și om vedea, vorba orbului pe patul de moarte

  4. maria 30 decembrie, 2021 at 15:35 Răspunde

    ….,, ea nu a făcut decât să semneze practic dispoziția, după ce a obținut avizele de la Juridic, Resurse umane și de la secretariatul general,, .Scriptic nu există nici o dovadă a faptului că a cerut aviz, punct de vedere în acest sens, anterior intocmirii actelor exact în prima zi lucrătoare din an, când lumea abia se dezmorțea după sărbători (asta în cazul în care era cineva prin primărie la acea dată).Vorba volant, scripta manent. Păcat pentru comunitatea care a avut încredere în ea…

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.