Urmează scumpiri considerabile pe fondul creșterii prețurilor materiilor prime și electricității

0
2542

Agenții economici vor majora prețurile produselor și serviciilor cu peste 30% în perioada următoare, ca urmare a creșterilor prețurilor materiilor prime și a energiei electrice, în principal. Un sondaj de opinie realizat în rândul antreprenorilor scoate la iveală faptul că produsele și serviciile vor avea prețuri și mai mari decât până acum. Potrivit studiului, 36,8% dintre întreprinzătorii invervievați au declarat că vor crește, în următoarea perioadă, prețurile produselor și serviciilor pe care le fabrică/prestează cu între 10 și 30%, 31,6% au specificat că majorările operate de ei nu vor depăși 10%, în timp ce 6,3% au spus că vor depăși procentul de 30%. 

Mai mult, 97,9% dintre respondeți au răspuns că resimt din plin creșterile costurilor produselor și serviciilor pe care le fabrică/prestează, în timp ce 72,8% dintre antreprenori au răspuns că au resimțit creșteri cuprinse între 10-30%, cauzate de majorările prețurilor din ultima vreme. 66,3% dintre cei intervievați au declarat că cel mai tare i-a afectat creșterea costului materiei prime, 65,3% au dat vina pe creșterea costului energiei electrice, 65,3% pe costul cu forța de muncă, 57,9% pe costul serviciilor suport (transport, depozitare, comunicații etc), iar 44.2% pe creșterea costului gazului natural. 

În ceea ce privește impactul generat de creșterile costurilor pentru companii, 69,5% dintre întreprinzători au declarat că vor reduce/amâna investițiile viitoare, 31,6% vor diminua activitatea firmei, 31,6% vor amâna achiziționarea unor programe de digitalizare a afacerii, 29,5% dintre intervievați vor reduce costurile cu pregătirea profesională a angajaților, 17,9% vor reduce numărul salariaților, iar 6,3% au de gând să-și închidă firmele. 

Principalele obiective ale companiilor sunt, în momentul de față, menținerea activităților și a numărului angajaților la nivelul actual și diminuarea activităților. Sondajul mai arată că peste 83% dintre antreprenorii intervievați consideră că statul ar fi trebuit să intervină în stoparea scumpirilor. 

Principalele măsuri pe care statul trebuie să le aplice în vederea diminuării impactului resimțit, în opinia întreprinzătorilor, se referă la demararea urgentă a fondurilor europene 2021-2027 (69,5% dintre respondenți), alocarea de fonduri pentru IMM-uri din PNRR (68,4%), diminuarea gradului de impozitare (65,3%), investiții în infrastructură (rutieră-drumuri, autostrăzi, comunicații, gaze, energie electrică etc) (57,9%), deblocarea măsurii 3- Granturi pentru investiții (40%), relocarea de fonduri spre investiții (34,7%), acordarea de subvenții în domeniul energetic (27,4%).

(Sursa foto: www.foodbusinessnews.net)

N.R.

 

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.