Locuitorii comunei Valea Ursului pot beneficia de îngrijiri medicale la domiciliu prin intermediul platformei Beesers

0
957

De luna aceasta, locuitorii comunei Valea Ursului, județul Neamț, pot solicita servicii de îngrijire medicală la domiciliu. Rezervarea acestora se poate realiza atât de către pacientul care va beneficia de asistență medicală specializată, cât și de un apropiat al acestuia. Astfel, programările consultațiilor/tratamentelor se pot efectua și de către persoanele care nu locuiesc în același oraș cu pacienții aflați în România (de exemplu, părinții sau bunicii cărora dorim să le asigurăm suport medical specializat).

Raportul publicat de Institutul Național de Statistică, în 2019, evidențiază nevoia pregnantă a serviciilor medicale în zonele rurale. În România, aproape 9% din spitale își desfășoară activitatea în mediul rural în condițiile în care aproximativ 40% din populația României trăiește la sate.

În prezent,  prin Beesers pot fi rezervate următoarele servicii: administrare medicamente pe cale orală, perfuzii, monitorizare parametri fiziologici, recuperare medicală (kinetoterapie, fizioterapie, masaj), injecții, recoltare analize de toate tipurile (procesarea acestora se achită separat în fereastra de chat), recoltare teste Covid, îngrijire plăgi, tratamente escare, montare/schimbare sonde urinare, spălături profesionale pentru urechi, vaccin, servicii de consiliere psihologică. De asemenea, pacienții aflați sub tratament pot face o rezervare multiplă, care oferă acestora posibilitatea rezervării aceluiași serviciu de mai multe ori. În plus, utilizatorii pot achiziționa de pe site și pachete de servicii (pachet de recuperare a mobilității, de recuperare post traumatică, postoperatorie, post AVC, de recuperare post Covid sau pachet pregătire intervenții medicale) toate având analize de sânge incluse.

În scurt timp, în platformă vor putea fi rezervate consultații pentru o gamă largă de specialități precum servicii medico-sociale sau servicii de acompaniere. În cazul consultului se va ține cont de infrastructura care poate fi demobilizată și transportată la domiciliul pacientului.

Sănătatea este cea mai importantă, dar frica de cabinetul medical, distanța parcursă până la acesta sau acoperirea deficitară cu unități medicale în mediul rural ne împiedică de cele mai multe ori să beneficiem de un consult specializat. Beesers este platforma online care vine în ajutorul pacienților oferindu-le asistență medicală specializată la domiciliu în funcție de nevoile acestora sau de schema de tratament oferită de medicul specialist. Împreună cu medicii și asistenții medicali care au înțeles, la fel ca și noi, greutățile cu care se confruntă pacienții din zonele rurale reușim să creăm o comunitate sigură și eficientă în care utilizatorii să poată accesa servicii medicale în siguranță, în mediul familial.”, spune Ovidiu Tuduruță, fondator Beesers.

Toți colaboratorii înscriși în platformă sunt acreditați de către Ministerul Sănătații și au o experiență semnificativă în mediul de stat sau privat. În portofoliul Beesers se regăsesc acum servicii medicale oferite de A5S Solutions, primul furnizor din județul Neamț listat în platformă.

Aplicația Beesers poate fi descărcată din Google Play sau App Store, iar pentru a o accesa, utilizatorii trebuie doar să își creeze un cont sau să se conecteze cu adresa de Google/Facebook/AppleId. Mai departe pot alege din listă serviciul de care au nevoie și furnizorul dorit, având posibilitatea de a stabili ora și data prestării serviciului în cazul în care se dorește achiziția după consultarea costului. Ulterior, fiecare pacient va primi notificări pe telefon despre statusul comenzii.

N.R.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.