Deputatul Leoreanu anunță licitația pentru reabilitarea „Spitalului Vechi”

1
1393

După ani de așteptări și speranțe, Spitalul Vechi, așa cum este cunoscută de romașcani clădirea simbol a Romanului și important monument istoric, va intra în reabilitare. Anunțul a fost făcut de deputatul PNL Dan Laurențiu Leoreanu, care a precizat că au fost scoase la licitație serviciile de proiectare și de execuție. Este ultimul pas înainte să înceapă lucrările de reabilitare a clădirii monument istoric.

„Voi urmări implicat toate proiectele importante pentru Roman, așa cum am făcut mereu, pentru că romașcanii merită un oraș din ce în ce mai frumos și funcțional. Unul dintre proiectele care are multiple efecte în comunitate este <<Reabilitare și extindere Așezământ spitalicesc Precista>>, cunoscut nouă ca Spitalul vechi. După ce, în luna martie, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici la nivel guvernamental, iată că am ajuns și la momentul publicării în SICAP, spre licitație, a serviciilor de proiectare și execuție. Este un pas major spre realizarea acestei investiții importante care pe lângă reabilitarea unei frumoase clădiri istorice va aduce servicii medicale suplimentare în municipiul Roman.  Voi urmări în continuare parcursul acestui proiect și mă voi implica, prin toate pârghiile avute la dispoziție, pentru realizarea acestei investiții în bune condiții, printr-o bună colaborare cu administrația publică centrală”, a declarat deputatul Leoreanu.

Guvernul României a aprobat, în luna martie, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „Reabilitare și extindere Așezământ spitalicesc «Precista», municipiul Roman, județul Neamț”. În conformitate cu prevederile legale, protejarea monumentelor istorice face parte din cadrul strategiilor de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică, urbanistică și de amenajarea teritoriului. De câțiva ani, pe lista de priorități pentru conservarea și restaurarea monumentelor istorice la nivelul județului Neamț se afla și Așezământul Spitalicesc „Precista” Roman, de pe strada Speranței, nr. 11-13.

Spitalul Vechi a fost construit în anul 1872, fiind ridicat în stil neoclasic romantic. A funcționat neîntrerupt din momentul inaugurării până în anul 2000. Trei ani mai târziu, în anul 2003, clădirea a fost redată Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Finanțarea lucrărilor de reabilitare va fi făcută de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Sura foto: monumenteneamt.ro

N.R.

1 comment

  1. E. Vasilescu 31 iulie, 2021 at 20:17 Răspunde

    Deputatul Leoreanu, care reprezinta judetul Roman, nu anunta si castigatorul?
    Ca doar nu de dragul istoriei s-o fi zbatut ! Parca e prof de mate, nu de istorie.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.