Stațiunea turistică de interes național Piatra-Neamț, detronată de o comună. Turiștii străini pot fi numărați pe degete

5
2368

Statutul de stațiune turistică de interes național nu ajută municipiul Piatra-Neamț să atragă marea de turiști cu care s-au lăudat politicienii de-a lungul vremii. 

Potrivit unui clasament al Direcției Regionale de Statistică Neamț, realizat după indicatorii economico-sociali aferenți lunii aprilie, municipiul Piatra-Neamț nu reușește să se desprindă de locul al doilea în privința numărului turiștilor, în timp ce comuna Ceahlău rămâne pe prima poziție ca fiind destinația preferată a turiștilor care sosesc în Neamț.

Topul realizat de Direcția de Statistică arată că localitatea cea mai vizitată de turiști, în aprilie, a fost Ceahlău (cu 18,9% din numărul total turiştilor înregistraţi), iar ceva mai puțin vizitat de turiști a fost municipiul Piatra-Neamț (cu 17,8% din numărul total al turiştilor). Locul al III-lea a a fost ocupat de comuna Alexandru cel Bun (cu 12,2% din numărul turiştilor) şi pe locul al patrulea localitatea Târgu-Neamț (cu 10,6% din numărul turiştilor).

În aprilie, în județul Neamț au sosit 10.402 turiști, din care 10.292 de cetățeni erau români, iar 110 – străini. Dintre turiștii din străinătate, cei mai mulți (20 de cetățeni) au provenit din Germania, Republica Moldova (14 persoane) și din Polonia (14).

Potrivit indicatorilor, în a patra lună a anului, în Neamț au funcţionat 214 structuri de primire cu funcţiuni de cazare turistică, ce au la dispoziție turiștilor 2.295 de camere și 5.031 de locuri-pat.

Durata medie a şederii, în perioada analizată, pe total turişti a fost de 1,8 zile/turist, la turiştii români a fost de 1,8 zile/turist, iar la turiştii străini a fost de 2,7 zile/turist.

N.R.

 

5 comments

  1. Cozmin 12 iulie, 2021 at 10:14 Răspunde

    La Alexandru cel Bun “turiștii “au dat năvală doar ca să vadă singurul pitecantrop în viaț din Romania si înca vreo 3 sconcși bătrani ascunși în primărie.
    PS.Ce turism frate ?colcaie omuna de mizerie.
    Oamenii au cautat o pensiune mai ieftina decat hotelurile din PN.Au dormit o noaPte si valea.Azta-i turism?

  2. Ion 12 iulie, 2021 at 15:36 Răspunde

    Vai de capul nostru. Cu atitea investitii in Piatra Neamt e jenant. 17% din 10000 e ffff putin. Dati-va demisia Carabulea și Arsene!

  3. Turistu' 12 iulie, 2021 at 15:43 Răspunde

    La Durău, lucrurile au început să se miște. De când Mitropolia a creat parcul de escaladă, luat cu asalt de mari și mici, de când cei din zonă s-au prins că “nu vii la munte doar să dormi, să bei și să mănânci”, au apărut locuri de joacă pentru copii, tot felul de puncte de atracție care funcționează pe pârtie, pe timp de vară. Pensiunile și terasele se străduiesc să facă față cerințelor și iată, rezultatele se văd.
    Mai cu maluri pe carosabil, mai cu copaci puși de-a curmezișul, axialul e calea cea mai scurtă spre stațiune. Și chiar dacă e deschis 5 luni pe an, și-a gasit rostul.
    La Piatra Neamț ce să faci? Să faci un tur al orașului ca să constați că niște neica nimeni au ocupat primăria. Ăsta-i oraș reședință de județ? Vii ca să ce? Să vezi niște lebede, niște gondole portocalii care duc în locul numit Golgota Sfintei Paragina de Piatra, să afli că la poale de Pietricica e spitalul care are ATI în curte (făcut din donații de niște femei de ispravă), că are cele mai multe cărucioare de supermarket pe cap de locuitor și nicio parcare pentru autocare și cam atât.
    La nenea Ion Bordel se întâmplă turism?
    Atunci e pură întâmplare.

  4. Stefan 13 iulie, 2021 at 14:20 Răspunde

    Intr-adevar, la Durau au inceput sa se miste lucrurile datorita Axialului si a implicarii firmei TCE Trei Brazi.Popii s-au “aliniat” partial, insa dezvoltarea statiunii e blocata tot de ei…La Piatra nu ai ce face mai mult de doua-trei zile, insa orasul poate fi o baza de plecare pentru alte excursii in zona.Daca ar fi curat, ingrijit si fara tigani , boschetari si cersetori, si in Piatra s-ar pitea valorifica mai bine cadrul natural si patrimoniul cultural…

  5. V.Vasile 14 iulie, 2021 at 08:56 Răspunde

    ,,Stațiunea turistică de interes național Piatra-Neamț,, , corect este de un dezinteres national ,
    cu asa infrastructura , turismul se face la Service tur – retur. Dar de unde sa stie carabulea , babulea si tot neamul lor de profitori , cozi de topor de prin CL-uri , CJ-uri ?!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.