Ce noroc pe primăriță! A fost interzis accesul mașinilor fix în dreptul casei ei

1
2264

Modificarea unei intersecții din comuna Dobreni, dintre drumul comunal DC 147 și drumul național DN15D, a surprins mulți localnici. Și asta pentru că schimbarea a dus la blocarea unui braț al intersecției exact în locul în care actualul primar al comunei, Vasilica Crețu, își are casa. Așa se face că pe o porțiune din DC 147, unde este situată locuința  primăriței și alte două case, nu se mai circulă, accesul fiind interzis și blocat cu o balustradă ce a fost amplasată pe marginea drumului DN 15D (Piatra-Neamț – Târgu-Neamț). În acest context, localnicii care au locuințele în dreptul bretelei blocate, inclusiv primărița, au la dispoziție câteva zeci de metri pătrați de asfalt, porțiune pe care o pot folosi fără griji. În plus, au scăpat și de traficul din fața caselor lor, iar primărița, când va veni timpul, își va putea elibera curtea de autobuzele parcate aici, fără să încurce traficul rutier. 

Au asfaltat șoseaua, au anulat breteaua

Intersecția respectivă se află la intrarea în comuna Dobreni dinspre Piatra-Neamț, pe partea stângă, și asigură accesul spre drumul comunal 147 – „Porumbeilor”, care face legătura cu localitatea Negrești. Până în iarna anului trecut, accesul pe DC 147 (Porumbeilor) din DN 15C (Piatra-Neamț – Târgu-Neamț) se făcea printr-o intersecție cu două bretele. Una dintre acestea, care trece prin fața casei primăriței Crețu, era folosită de cei care veneau sau ieșeau spre Târgu-Neamț, iar cealaltă bretea era folosită de cei care veneau sau ieșeau spre Piatra-Neamț.

„De când știu drumul ăla, intersecția așa a fost, cu două bretele. Nu înțeleg de ce au blocat-o pe cea spre Târgu-Neamț, pentru că era de mare ajutor. Când veneai dinspre Târgu-Neamț și intrai pe <<Porumbeilor>>, făceai ușor dreapta, fără să deranjezi pe nimeni. La fel de simplu era și când ieșeai spre Târgu-Neamț. Acum ești nevoit, după o curbă la stânga destul de strânsă, să virezi dreapta în unghi de 90 de grade, pentru a intra pe acest drum comunal. Au stricat o intersecție veche, care era acolo de zeci de ani, pentru ce? Că accidente rutiere nu-mi amintesc să fi fost în zona aia!”, ne-a declarat un sătean din Dobreni, care nu-și explică de ce a fost luată decizia blocării bretelei respective.

Intersecția a suferit modificări în urma modernizării a unei porțiuni de 1,2 kilometri de drum, proiect prins în contractul „Modernizare drumuri locale în comuna Dobreni, județul Neamț”, finantat prin PNDL. Valoarea estimată a contractului a fost de 6.360.000 lei, fără TVA, iar oferta câștigătoare, cea a asociației Aqua Parc – Mavgo – Rutier Consult, a fost de 6.163.333,5 lei, fără TVA. Cu acești bani, asocierea de firme a modernizat 7,7 kilometri de drumuri comunale în Dobreni, printre care și porțiunea de 1,2 kilometri din DC 147.

 

Inițial, proiectul prevedea ca ieșirea din DC 147 în DN 15C să se facă pe cele două bretele (vezi schița). Nici nu s-a pus în discuție modificarea intersecției respective.

 

 

Lucrurile s-au schimbat în vara anului 2019, când Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a revizuit intersecția, breteaua spre Târgu-Neamț fiind anulată.

Chestionați pe marginea acestui subiect, reprezentanții DRDP Iași ne-au declarat că breteaua de acces, care făcea parte din drumul comunal ce merge spre Târgu-Neamț, a fost închisă pe motiv că participanții la trafic care ieșeau de pe DC 147 se aflau în imposibilitatea de a se asigura, punând în pericol siguranța circulației. Propunerea, spun cei de la DRDP Iași, a fost făcută de către proiectant, iar Poliția Rutieră și DRDP au aprobat-o.

DRDP Iași și grija pentru drumul din fața casei primăriței

Poliția Neamț ne-a comunicat că, în urma analizării documentației, în cadrul DRDP Iași s-a stabilit revizuirea intersecției dintre DC 147 și DN 15C, în vederea obținerii unei intersecții unice între cele două drumuri. Poliția Rutieră afirmă că a analizat documentația și a avizat favorabil proiectul.

În ceea ce privește propunerea de modificare a intersecției, aceasta a aparținut administratorului drumului (DRDP Iași), după cum spune Poliția Rutieră, și nu proiectantului, așa cum ne-au declarat cei de la DRDP Iași.

Am întrebat-o și pe Vasilica Crețu despre modificarea intersecției, însă ne-a indicat să luăm legătura cu reprezentanții administratorului drumului – DRDP Iași.

Cert este că modificarea intersecției nu este văzută cu ochi buni de toți cei care folosesc drumul respectiv, iar motivul este acela că breteaua blocată nu făcea decât să asigure accesul ușor din DN 15C pe drumul comunal. Nici ieșirea de pe drumul comunal pe drumul național, pe breteaua respectivă, nu era periculoasă. O demonstrează și faptul că, până în prezent, acolo nu s-au înregistrat accidente rutiere.

Daniel MURARU

 

 

1 comment

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.