În 3 ani, procurorii nu au primit nicio sesizare din partea Camerei de Conturi Neamț

1
2353

Inspectorii Camerei de Conturi Neamț nu au întocmit, în trei ani, nicio sesizare pe care s-o transmită anchetatorilor, fie procurori din cadrul parchetelor, fie procurori ai DNA.

Curtea de Conturi a României a publicat situația sesizărilor adresate organelor de urmărire penală aferente anilor 2018, 2019, 2020 și niciuna nu face referire la vreo instituție din județul Neamț. Asta ar însemna că faptele angajaților instituțiilor care activează pe plan local nu sunt de natură penală.

Situațiile publicate de Curtea de Conturi a României arată o creștere fulminantă, la nivel național, a numărului sesizărilor adresate anchetatorilor, care au ca subiecte salariați. Aceștia au fost acuzați că, prin funcțiile pe care le dețin în cadrul unor instituții publice, au prejudiciat statul cu sume substanțiale.

Dacă în 2018 erau evidențiate doar 35 de sesizări, în 2019 numărul acestora a crescut la 40, iar în 2020 a urcat la 91.

Sesizările penale cu cele mai mari prejudicii estimate de către auditori au vizat Unifarm (319,80 milioane de lei și 536.756 de lei), Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (206,76 milioane de lei și 429.726 de lei), Ministerul Transporturilor (78,24 milioane de lei și 13,50 milioane de lei), Compania Națională Poșta Română (5,70 milioane de lei, 3,66 milioane de lei, 59,97 milioane de lei, 4,23 milioane de lei), Traselectrica (40,90 milioane de lei), Nuclear Electrica (2,93 milioane de lei, 31 milioane de lei) și Primăria Iași (21,53 milioane de lei).

(Sursa foto: cursdeguvernare.ro)

N.R.

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. koss 28 iunie, 2021 at 09:18 Răspunde

    Pai cum sa faca sesizari daca sunt *(***)* si (***) , de peste poate !!!! N-au nici o retinere , mai ales , (***) pretinde si primeste bani si portbagaje pline , fara numar …fara numar !!! Probabil ca cei care au de gand sa-l * faca * inca mai au rabdare …

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.