Fost ministru al Justiției: „România a rămas cu MCV, iar Arsene a atins performanța ca în dosarul în care este judecat pentru corupție să ajungă la 33 de termene”

9
3386

Ana Birchall, fost ministru al Justiției în Guvernul Dăncilă (în perioada aprilie – noiembrie 2019), exclusă din PSD pe motiv că a refuzat să promoveze măsuri menite să slăbească lupta anticorupție, a comentat situația în care se află dosarul de corupție al lui Ionel Arsene, inculpatul din fruntea Consiliului Județean Neamț. Ana Birchall a făcut referire la articolul scris de atacul.ro – „Procesul de corupție al inculpatului Arsene: audierea martorului propus în apărare, imposibilă”, publicat pe 27 mai. Comentariul despre dosarul lui Arsene a fost făcut în contextul în care  Comisia Europeană a anunțat că România rămâne în continuare sub monitorizare  și că Mecanismul de Control și Verificare (MCV) va fi încheiat după îndeplinirea tuturor recomandărilor.

 

„România rămâne cu MCV … între timp Arsene, Ionel Arsene, din Neamț, a reușit performanța ca în dosarul în care este judecat pentru trafic de influență să ajungă la 33 de termene (25 termene în procesul judecat la Tribunalul Bacău, la care se adaugă alte 8 termene, ce au avut loc înainte de strămutarea procesului, la Tribunalul Neamț) iar soluția la instanța de fond pare a mai avea de așteptat! Observ că noua chichiță folosită din ce în ce mai des este neprezentarea martorilor. Poate, totuși, instanța poate dispune măsurile legale, ca de exemplu amenda sau aducere cu mandat, nu? Share, să se știe adevărul!”, a spus Ana Birchall.

În respectivul articol, atacul.ro arăta că, la termenul din 27 mai al procesului în care Arsene este judecat pentru corupție, instanța a constatat imposibilitatea audierii martorului propus în apărare și a stabilit un următor termen pentru data de 24 iunie. Tot la termenul din 27 mai, judecătorul a stabilit termen pentru data de 18 iunie în vederea pronunțării asupra legalității măsurii sechestrului asigurator. Mai multe despre procesul lui Arsene, AICI.

Anul trecut, în aprilie, Ionel Arsene a avut o ieșire urâtă la adresa Anei Birchall, fosta sa colegă de partid, căreia i-a reproșat că a cerut un control care să vizeze achizițiile făcute de Consiliul Județean Neamț. Fostul ministru al Justiției a luat atitudine după ce presa a arătat că o firmă apropiată de Arsene a câștigat un contract de 85 de milioane de euro cu Consiliul Județean Neamț.

Ana Birchall afirma, la vremea respectivă, că a fost contactată telefonic de Arsene și că a amenințat-o. Mai mult decât atât, Arsene, folosind un limbaj de mahala, a atacat-o și în spațiul public.

Daniel MURARU

Citește și:

Procesul de corupție al inculpatului Arsene: audierea martorului propus în apărare, imposibilă

Dosarul de corupție al inculpatului Arsene, cu frâna de mână trasă. Următorul termen, mai pe la toamnă, la culesul viilor

INCULPATUL ARSENE, FILAT! Cu cine se întâlnea în București, când se pregătea să-l „facă” pe Tărâță

Arsene, șeful CJ Neamț, înfundat de Pinalti. Ținta celor doi a fost Culiță Tărâță

De ce a fost arestat Arsene: „Inculpatul a declanşat noi valenţe dăunătoare încrederii în sistemul politic”

DNA confirmă dezvăluirile atacul.ro. Președintele Consiliului Județean Neamț, trimis în judecată în afacerea „Școala Icușești”

(Surse) DNA îl va trimite în judecată pe Arsene într-un nou dosar. Trafic de influență la…termopane

Ziaristul Turturică umblă cu fofârlica? România liberă, atac furibund la adresa lui Culiță Tărâță

 

 

 

9 comments

  1. Timur Lenk 9 iunie, 2021 at 14:28 Răspunde

    Nu sunt fan Ionel Arsene dar nu pot sa nu constat ca aceasta Ana Birchall ajunsa dintr-o gresala ministreasa a justitiei a fost totusi colega de partid cu acesta. (***)
    Sau a uitat aceasta doamna despre (***) sotului ei americanos in state cu justitia americaneasca sau despre faptul ca se poza cu ambasadorul usa sa ne arate noua tarlanilor mioritici ce tare este ea. O doare sufletul ca vezi Doamne am ramas cu MCV – ul pe cap dar ce a facut ea in calitate de sinistreasa a justitiei sa scapam de acest mecanism impus de marile state coloniale unor republici bananiere ca Romania!? Nimic. Asa ca ar fi bine sa taca sa-si vada de borsul ei si sa ne lase in pace

    ADMIN.: Ana Birchall l-a dat în judecată pe ziaristul care a publicat obscenul filmulet pe internet, proces pe care l-a și câștigat.

  2. Maria Sfetcu 9 iunie, 2021 at 20:20 Răspunde

    După un cizmar care a condus o țară vreo trei decenii, ce vă miră să ne conducă aproape un deceniu un tâmplar? Eu zic ca ne merităm “aleșii”!
    O seară frumoasă tuturor!

  3. FLORIN 9 iunie, 2021 at 22:21 Răspunde

    Prostii din Romania raman cu MCV-ul iar judecatori ”implicati””aleatoriu”in aceste procese cu termene aberante,”raman”cu spagile carate de inculpati cu ajutorul caracatitei mafiote din justitie protejata de serviciile corupte care patroneaza toate hotiile din tara asta.
    Justitia maronie rupta de”munca”cu program de 6 ore pe zi,care nu livreaza nimic decat sentinte de 2 bani,proportionale cu spagile respective, continua sa delapideze aceasta tara cu salarii aberante si pensii speciale halucinante nemaivazute in nici o tara din lumea asta.
    Aceasta clasa politica mega corupta este cea mai vinovata pentru ca nu avem o lege a raspunderii magistratilor iar asta e cauza pentru care avem MCV.

  4. V.Vasile 10 iunie, 2021 at 07:53 Răspunde

    Titlul pozei , cocalar pe motocicleta adica aspectul incalecatorului si in ansamblu, utilajul se sprijina si pe cric si pe picioarele parvenitului…..Despre cele 33 de amanari , citind motivele, nu trebuie sa fii specialist ca sa-ti dai seama de o anumita ,,fratie,,.

  5. Luminița 10 iunie, 2021 at 16:59 Răspunde

    1.Respectivul martor este (***) Șosetă Cocalarul-Valutist cu diplomă de specialist în însământarea bovinelor, să nu se prezinte.
    2. (***) satului a dat instanței un nume de martor care nu se ezistă.
    Si într-un caz și în altul organele corupte ale coloniei numită Romanica, ar trebui sa-l salte de pe motoretă pe infractor și sa-l ducă lângă hoțu de Dragnea nu înainte de a-l freca pe picioare cu sodă caustică și peria de paie.

  6. Timur Lenk 11 iunie, 2021 at 17:12 Răspunde

    Stan Patitul Stan din Baragan sau mai simplu Stan si Bran care ne faceau sa radem cand eram copii am si eu dreptul la opinie ca si tine. Daca tie nu iti convin aceste drepturi drum bun in Belarus sau in Rusia tarului Putin si poate ajungi paznic la vreun lagar. Mai mult nu te duce (***) dar ai depasi comuna Grumazesti care vrei nu vrei face parte din judetul Neamt si din Romania. Adio copile………..

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.