Arsene, șeful CJ Neamț, înfundat de Pinalti. Ținta celor doi a fost Culiță Tărâță

Home » Dezvăluiri » Arsene, șeful CJ Neamț, înfundat de Pinalti. Ținta celor doi a fost Culiță Tărâță

By admin on ianuarie 18, 2018. 12 Comments

Procurorii DNA au zguduit scena politică, astăzi, după ce unul dintre oamenii de încredere ai lui Liviu Dragnea a ajuns după gratii. Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț și șeful social democraților nemțeni, om de casă al lui Dragnea, iar în acest sens circulă informații că cei doi și-au făcut concediile împreună în insule exotice, a fost reținut de procurorii anticorupție pentru o perioadă de 24 de ore. În mod normal, dacă procurorul de caz nu va hotărî altfel, Arsene va fi prezentat mâine judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Arsene este acuzat de trafic de influență, fapta având loc, după cum afirmă DNA, în anul 2013. Pe rețelele de socializare circulă tot felul de scenarii cu privire la identitatea martorului denunțător, însă, cu siguranță, puțini sunt cei care pot realiza ce s-a întâmplat de fapt în această poveste. Atacul.ro a intrat în posesia unor informații deosebit de interesante care arată cine sunt persoanele implicate care l-au dat pe Arsene pe mâna anchetatorilor. Se spune că denunțătorul este cel care l-a învățat politică pe Arsene, tocmai de aceea în anumite cercuri i se spune chiar „mentorul lui John”. Este evident că „mentorul lui John” în politică nu poate să fie decât Gheorghe Ștefan, zis și Pinalti. Arsene și Pinalti s-au aflat de aceeași parte a baricadei în „războiul” dus cu Culiță Tărâță, care a decedat în noiembrie 2014. La alegerile locale din 2012, Culiță Tărâță (UNPR) a câștigat șefia Consiliului Județean Neamț, iar Pinalti (PDL) a mai prins un mandat la Primăria Piatra Neamț. Ambii au candidat pe listele APEL, o alianță electorală din care au făcut parte PDL-UNPR-PNŢCD.

Relațiile dintre cei doi s-au răcit un an mai târziu, an în care Tărâță a intrat în conflict și cu Ionel Arsene. A fost perioada în care, la Neamț, consilierii județeni PDL mergeau „pe față” cu cei ai PSD, această alianță nerecunoscută de nimeni, dar care funcționa perfect, dându-i mari bătăi de cap președintelui Culiță Tărâță. Pe fondul acestor tensiuni, spun sursele noastre, tabăra Pinalti-Arsene a căutat soluții pentru a-i veni de hac lui Tărâță. Nu știm cine a fost cu ideea, informațiile noastre arătând că Ionel Arsene s-ar fi lăudat că-l cunoaște foarte bine pe Horia Georgescu, fostul șef al Agenției Naționale de Integritate (ANI). Arsene i-ar fi cerut lui Pinalti 100.000 de euro pentru a-l da pe Tărâță pe mâna inspectorilor de integritate. Cel din urmă ar fi urmat să se aleagă cu un dosar și să fie declarat incompatibil sau în conflict de interese. Cum PSD-ul avea prefect la acea vreme, suspendarea președintelui Consiliului Județean Neamț ar fi fost o formalitate. Numai că Arsene a luat banii, iar Culiță Tărâță nu a fost deranjat de inspectorii ANI. În noiembrie 2014, Culiță Tărâță a murit, și, tot în acea perioadă, Gheorghe Ștefan a fost arestat în dosarul „Microsoft”. După ce a fost eliberat condiționat, Pinalti ar fi vrut să-și recupereze banii de la Arsene, însă acesta a refuzat. A fost momentul în care Gheorghe Ștefan s-a hotărât să-l denunțe pe Arsene la DNA, lucru pe care l-ar fi făcut în urmă cu câteva luni.

Ce nu știm în acest moment, însă cunosc, cu siguranță, procurorii DNA, este cine a avut această inițiativă de a-i face probleme lui Tărâță la ANI.  În această afacere a fost vehiculat și numele latifundiarului Adrian Porumboiu, existând informații că el este cel care ar fi contribuit financiar. Relația dintre Porumboiu și Tărâță, ambii cu afaceri în agricultură, nu era una extraordinară, ba din contră. Așadar, nu este exclus ca și Porumboiu să-i fi vrut răul lui Tărâță, iar „relația” pe care o avea Arsene la ANI să fi fost folosită pentru un scop comun de către cele două tabere: denigrarea lui Culiță Tărâță. Să mai spunem că Porumboiu, dușmanul lui Tărâță, este bun prieten cu Gheorghe Ștefan, de pe vremea când cei doi aveau un cuvânt de spus în fotbalul românesc.

Cert este că la dosar există probe solide care, spun specialiștii, nu-i vor da nicio șansă lui Ionel Arsene. Vorbim de înregistrări, atenție, nu interceptări. Sunt înregistrări care îl vor înfunda pe „Jupânul” județului, pentru că din discuția (înregistrată) care a avut loc între Arsene și denunțător reiese clar fapta de trafic de influență săvârșită de primul. Este o afacere penală care arată cât de jos s-a ajuns în politica românească, dar și sumele de bani mânuite de unii pentru a-și distruge adversarii politici. De această dată, prețul a fost 100.000 de euro, însă nu este exclus ca în alte situații de acest gen, sumele să fi fost mult mai mari.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului
ARSENE IONEL, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 
În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-și folosi influența pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenției Naționale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcție de conducere în administrația locală. Banii remiși de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului București urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.  Inculpatului Arsene Ionel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 
La data de 19 ianuarie 2018, inculpatul Arsene Ionel va fi prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.  Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Daniel MURARU

Facebooktwittergoogle_pluslinkedin

12 Comentarii la Arsene, șeful CJ Neamț, înfundat de Pinalti. Ținta celor doi a fost Culiță Tărâță

  1. anca   ianuarie 18, 2018 at 8:39 pm

    doi dintre escrocii politicii romanesti…DNA-ul nici nu trebuia sa se deramjeze…Un puscarias notoriu, care a jucat orasul la poker l-a reclamat pe acest “iepuras”al atletismului politic..Ar fi trebuit sa-l intrebe pe stefan…de unde erau banii, din spaga de la Microsoft ori din cea locala?

    Răspunde
  2. aurtan2000   ianuarie 18, 2018 at 8:57 pm

    Un ziarist adevarat si un articol pe masura…

    Răspunde
  3. maria   ianuarie 18, 2018 at 9:27 pm

    …noapta mintii cum ar spune un clasic in viata…100 mii euro, ce sa faca Dumnezeii timpurilor noastre cu asa maruntis?!! E simplu, vine o vreme a scadentei….cine-i mai tare in probe!Sau reglare de conturi ca si asa la final de an de face bilantul!

    Răspunde
  4. vasile   ianuarie 18, 2018 at 10:32 pm

    Asa fac interlopii cand se supara intre ei. Se toarna

    Răspunde
  5. Zabulica   ianuarie 18, 2018 at 11:26 pm

    Acuma na, dl Colonel Culiță cu serviciul paralel de filaj l-a scormonit și hârâit pe Ionel pe care l-am filmat in ciorapi când era la cursuri cu o eleva de pe filiera agricola

    Răspunde
  6. Gabi   ianuarie 19, 2018 at 8:53 am

    Am socotit câți ani trebuie să muncesc eu ca să am banii aceștia. Pentru salariul actual, vreo 25 de ani. Deci unii le fac altora cadou, dintr-un foc, salariul meu net pe 25 de ani.

    Răspunde
    • Jos coruptia   ianuarie 19, 2018 at 11:47 am

      Gaby….un amendament…dupa 25 de anu nu ai banii astia…ca din salariul ala mananci,te imvraci,pui benzina,platesti impozite…ori nu mananci si faci evaziune ori mai pune 25 de ani (daca mai traiesti) ca sa ai suta de mii de parai…

      Răspunde
  7. sebi   ianuarie 19, 2018 at 9:01 am

    Mi-e o scarba fara margini cand vad ca niste neica nimeni, pierde vara pusi in functii de soseta fara sa aiba cea mai mica competenta, isi “EXPRIMA SPRIJINUL” pentru infractor. Dobitocii fac recurs la expresii zornaitoare precum “democratie”, Nevinovatie””stat paralel”etc. Ba, un mormalau fost pdl-ist si lingau a lu Pinalti, ii da limbi si-l numeste chiar “OM” pe cel care a distrus judetul si a pus prostanii si ibovnicele in functii , in timp ce-l injura pe fostul lui patron Pinalti, a carui cur la lins pana acum. Scabrosi oameni.

    Răspunde
  8. valisor   ianuarie 19, 2018 at 9:10 am

    De-acuma se poate ca DNAul nici să nu mai aibă nevoie de mass media (a noastră, nu “a lor”), sau de SRI, ca să știe. În nelimitata lui întunericeală telectuală, Ionel spune tot, fără discriminări ori discernământ.
    Cu asta Ștefan și-a tăiat craca fix din rădăcinile arborelui ginecologic PCR, dar nu-i nimic, că măcar se răzbună pe toți cei care nu s-au grăbit să-l “evadeze”, mai și văzând că “colaborarea” nu i-a ajutat cum a sperat! Măcar acuma, cât e pentru el ceasul 12, bine ar fi să-și amintească cum de moldovean este și să-l pălească așa un sentiment patriotic încât să pună umărul(memoria) la demolat mafia bolșevică din Neamț! Personal i-aș ierta toate păcatele și, poate, aș începe să cred în minuni! Nu știu cum de mă învăluie în halul ăsta patetismul?… poate că am totuși nevoie de o consultație!…
    Să auzim numai de rele!… pedepsite!

    Răspunde
  9. Diana   ianuarie 19, 2018 at 6:57 pm

    In afara de mizeria pusa la cale de doi nenorociti care au distrus judetul, cred ca puscaria pe care o face Pinalty si puscaria pt care se pregateste Arsene reprezinta razbunarea din ceruri a raposatului Tarata. Nici el nu a fost un sfant, dar a hranit multi oameni si a lasat ceva in urma. Repet, a facut si multe rele, dar despre morti numai de bine.

    Răspunde
  10. Mihaela   ianuarie 20, 2018 at 6:13 am

    Care sunt avocatii care il reprezinta,stie cineva?!De acum este la mana lor.asta este viata …cum urci asa cobori.

    Admin: Avocatii sunt din Bucuresti. Unul dintre ei este Florin Durgheu.

    Răspunde
  11. mihnea   ianuarie 20, 2018 at 10:20 am

    Amm citit si recitit mesajele de sustinere de la nivel local si central. La nivel local, doar niste slugi care storc bani de la Arsene sau care au ajuns in diverse functii pusi de liderul GIO. Bineinteles, inclusiv pseudo jurnalisti cu probleme penale in trecut sau …in viitor. Unii chiar pacienti garantati ai psihiatrilor. La nivel central, reactiile vin din grupul restrans, cu probleme penale, strans unit in jurul lui daddy. Nicio reactie echilibrata. Stat paralel, politie politica, abuzuri, tot felul de idiotenii pe masura emitentilor. In opinia lor, daca furi si esti dovedit inseamna ca justitia face un abuz. Ei au dreptul sa fure, sa santajeze, sa distruga oameni, sa ameninte, sa stea la sprituri cu oameni din sistem, sa se foloseasca de slabiciunile si neprofesionalismul unora din sistem, iar cand sunt dovediti inseamna ca se comite un abuz impotriva lor. Concluzia mea este aceea ca, adunati, reprezinta cel mai mare gunoi pe care l-a avut Romania in administratia centrala si locala in ultimii 28 de ani.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *