Cazul bătrânei care acuză că a fost umilită la Spitalul Roman. Directoarea susține că femeia este bolnavă psihic. „Dacă tanti Vica este nebună, înseamnă că toți din sat suntem nebuni!”

1
9105

Acuzațiile Veronicăi Amarinei (78 de ani), din Izvorul Alb (Bicaz), aduse unor cadre medicale de la Spitalul Municipal de Urgență Roman, au stârnit revolta personalului vizat.

Azi dimineață, dr. Maria Andrici, directorul unității sanitare, ne-a sunat să ne împărtășească nemulțumirea, a ei și a colegilor reuniți, probabil, pentru o discuție matinală despre subiect.

Deși am publicat punctul de vedere al conducerii Spitalului Municipal Urgență Roman cu privire la acuzațiile Veronicăi Amarinei la adresa personalului medical care a îngrijit-o cât a fost spitalizată, dr. Maria Andrici a ținut să-și exprime din nou opinia, spunând că nimic din ceea ce a declarat bătrâna nu este adevărat, că pacienta este bolnavă psihic și că trebuia să meargă la Poliție, dacă întâmplările relatate ar fi fost veridice.

În plus, ne-a invitat să participăm, „câteva zile la rând”, la activitatea Secției Ortopedie, pentru a vedea „realitatea”.

„Am o rugăminte, o invitație la dumneavoastră. Vă invităm, că suntem aici cu medicii ortopezi, legat de articolul pe care l-ați făcut, vă invităm să veniți pe Secția Ortopedie, câteva zile la rând, și noaptea, ca să vedeți realitatea și apoi să fi pus într-o știre de genul pe care ați făcut-o. Nu știu dacă este profesionistă, din momentul în care nu este adevărat absolut nimic din ce spune pacienta. Pacienta trebuia trimisă la Poliție și să cerceteze. Poliția hotărăște ce s-a întâmplat… Nu trebuie să denigrezi niște oameni. Este o femeie cu probleme psihice, dumneavoastră ați luat-o în calcul. Diagnosticul de la Psihiatrie spune asta. Are recomandate medicamente. O să vă facem o adresă să stați cu noi în gărzi, în secție, să vedeți realitatea și mai vedem”, a spus dr. Maria Andrici.

Dr. Maria Andrici nu a pomenit nimic despre o eventuală verificare a celor vizați de acuzații, pentru a stabili ceea ce s-a întâmplat cu pacienta Veronica Amarinei.

Bătrâna a vrut să i se plângă primarului 

Veronica Amarinei nu și-a revenit nici acum din șocul provocat, spune ea, în spital. Se chinuie să uite umilința la care a fost supusă și nu mai vrea, cât o trăi, să mai calce în vreun spital, indiferent de consecințe.

Bătrâna a fost îndrumată de cunoscuți să ne contacteze pentru a-și face auzită suferința, persoane care ne-au rugat să o ajutăm în demersul ei în urma căruia speră ca autoritățile să se autosezizeze.

Înainte de a apela la redactorii atacul.ro, Veronica Amarinei a vrut să-i povestească pățania de la Spitalul Roman primarului de Bicaz, Nicolae Sălăgean, și să-l roage să repare drumul de la Izvorul Alb. Luni, l-a așteptat în jur de 3 ore la primărie, însă primarul a plecat din sediu folosind o altă ieșire.

„Luni, m-am dus să stau de vorbă cu primarul, să-i spun oful meu, că nu se mai poate așa. Și întotdeauna eram bine primită la el. Probabil, când a auzit că sunt cu mâna în ghips și stau și îl aștept jos, nu a mai ieșit de la ședință prin locul prin care eram eu, ci prin altă parte. A fugit!”, a spus bătrâna.

Veronica Amarinei este caracterizată de vecini ca fiind o femeie rațională și răzbătătoare.

„Este o femeie rațională, cu picioarele de pământ. Are gospodărie mare, are două fete, una în Germania și alta în Italia, cu o situație materială foarte bună. Fata din Italia a venit acasa definitiv. Își vede singură de gospodărie, nu cere ajutorul numănui, este foarte credincioasă, se duce la biserică regulat. Dacă tanti Vica este nebună înseamnă că tot satul suntem nebuni!”, a spus unul dintre vecinii Veronicăi Amarinei.

„Când a venit de la spital a fost nevoie ca doi vecini să o ducă acasă cu o targă pentru că pe drum nu se putea intra din cauza mocirlei. Și după ce s-a înzdrăvenit, tanti Vica a tocmit un vecin cu o mașină și s-a dus la primar ca să-i spună să repare drumul, să-l întrebe de ce la Spitalul Bicaz nu poate fi pusă o mână în ghips și să-i spună ce a pățit. Are gospodărie mare pe care o întreține singură, are multe păsări, a avut albine, dar i-au murit toate. N-am auzit să se certe cu cineva, să facă scandal, să vorbească pe cineva de rău …”, a adăugat săteanul.

Acuzații extrem de grave vin și din parte altor nemțeni

Articolul <<Grave acuzații aduse personalului Spitalului Roman. O bătrână susține că a fost umilită și agresată. „Și-au băut joc de mine în ultimul hal!”>> a strânit valuri de reacții în mediul online.

Sunt comentarii scrise de foști pacienți sau aparținători, care conțin acuzații foarte grave, pe care dr. Maria Andrici ar trebui să le citească și să vadă dacă nu cumva toți cei care acuză personalul medical al Spitalului Municipal de Urgență Roman de rele tratamente trebuie evaluați psihiatric. Ar fi mai simplu decât să evalueze comportamentul unor angajați ai spitalului.

Iată câteva dintre comentariile nemțenilor care au avut nevoie de serviciile Spitalului Municipal de Urgență Roman, ori care au avut rude internate în unitatea medicală:

 

https://www.facebook.com/groups/618765011567410/?multi_permalinks=3714133678697179&notif_id=1620832902655577&notif_t=feedback_reaction_generic&ref=notif

https://www.facebook.com/groups/orasulroman/permalink/5406451736095344/?comment_id=5406944752712709&notif_id=1620836199131979&notif_t=group_comment&ref=notif

https://www.facebook.com/groups/122336221763469/permalink/762376241092794/?comment_id=762450417752043&notif_id=1620887622700941&notif_t=group_comment&ref=notif

https://www.facebook.com/groups/piatraneamtlanoiacasa/permalink/1702714039896565/?comment_id=1702874353213867&notif_id=1620831781974587&notif_t=group_comment&ref=notif

N.R.

Citește și:

Grave acuzații aduse personalului Spitalului Roman. O bătrână susține că a fost umilită și agresată. „Și-au băut joc de mine în ultimul hal!”

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Dana 15 mai, 2021 at 09:36 Răspunde

    Spitalul Roman pare ca s-a transformat in anticamera mortii. Putini dintre cei care au trecut pe acolo, au cuvinte de apreciere. Daca un pacient are curajul sa sesizeze ceva, imediat este trimis la balamuc, invocandu-se diverse presupuse afectiuni nervoase.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.