Vlad Voiculescu și corupția din sănătate. Nu a îndrăznit să se atingă de firmele de casă ale SRI. Medicare Technics și contractele scandaloase cu Spitalul Județean Neamț

1
7666

Demis din fruntea Ministerului Sănătății de premierul Cîțu, Vlad Voiculescu (USR Plus) a vorbit, toată săptămâna, în emisiuni la radio și televiziune despre cât de corupt este sistemul medical din România și problemele grave cu care se confruntă acesta. Fostul demnitar nu a prezentat nicio probă care să-i susțină afirmațiile, deși știm cu toții că sistemul de sănătate mustește de corupție.
Însă, ne-am fi așteptat de la cel care a condus aproape 4 luni acest minister, plus perioada din guvernarea Cioloș, să prezinte câteva situații concrete. Cine ar fi putut să o facă mai bine decât Voiculescu, omul care a avut acces la informații de grad zero? Nu a prezentat nimic concret, preferând să vorbească, la modul general, despre problemele sistemului. Comportamentul lui Voiculescu nu face decât să ridice suspiciuni cu privire la buna sa credință. Este evident că sistemul de sănătate a fost spoliat de toate găștile politice care s-au perindat la guvernare, situația valabilă și în prezent. Grupările infracționale care „împart” cu noi bugetul pentru sănătate sunt transpartinice și, rareori, sistemul judiciar are curaj să se ia la trântă cu ele. Fie din complicitate, fie din teamă.

Afacerile necurate ale Medicare Technics

Că lui Voiculescu mai mult îi place să vorbească despre corupția din sistem decât să acționeze o demonstrează atitudinea pe care a avut-o față de o firmă, furnizoare de aparatură medicală, implicată în mai multe afaceri necurate derulate cu spitale din România. Este vorba despre Medicare Technics SRL București, societate la care George Tudor Coldea, vărul generalului Coldea, fostul adjunct al SRI, a fost director în perioada ianuarie 2005 – aprilie 2016. În acest interval, firma Medicare Technics (în 2019, societatea a avut un profit de 23 de milioane de lei), care are ca asociat unic o firmă off-shore din Cipru, a derulat mai multe afaceri scandaloase. Foști directori, administratori au fost cercetați și judecați, iar unii chiar condamnați pentru fapte de corupție. Alți foști șefi ai firmei fac obiectul unor procese de corupție aflate pe rolul instanțelor nemțene. Vorbim despre două afaceri, „Computerul tomograf” și „Blocul operator”, care, afirmă procurorii DNA, au prejudiciat bugetul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț cu sume de ordinul milioanelor de lei. În ambele dosare este judecat medicul Ioan Lazăr, fost director al spitalului nemțean, foști angajați ai spitalului, angajați ai Consiliului Județean Neamț și reprezentanți ai firmei Medicare Technics. În ambele cazuri, procurorii vorbesc despre trucarea licitațiilor pentru furnizarea computerului tomograf și blocul operator în favoarea firmei Medicare Technics.
Sursele atacul.ro afirmă că, în perioada în care se lucra de zor la măsluirea licitațiilor, unele persoane implicate se lăudau, în anumite cercuri, că afacerea beneficiază de sprijin din partea Serviciilor.
„Băteau cu două degete pe umăr, dând de înțeles că sunt implicate persoane cu grade mari”, afirmă sursele atacul.ro.
Afacerea „Computerul tomograf” s-a desfășurat în perioada 2013-2015, iar „Blocul operator” în intervalul 2012-2013, adică când  președinte al Consiliului Județean Neamț era Culiță Tărâță, decedat în noiembrie 2014. Cel din urmă avea o relație deosebită cu George Maior, șef al SRI-ului la acea vreme. Despre contractele încheiate de câteva firme din Neamț, ce aveau afaceri cu Consiliul Județean Neamț, cu institutul de sondare a opiniei publice IRES, controlat de Vasile Dâncu, prietenul lui Maior, atacul.so a scris pe larg. Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț se află în subordinea Consiliului Județean Neamț, instituție care îi coordonează, în mare parte, activitatea de achiziții, așa cum a fost în cazul computerului tomograf sau blocului operator.

Voiculescu a trimis la plimbare un senator pe problema Medicare Technics

Într-o declarație politică, pe care a făcut-o în mai 2015, senatorul independent Valer Marian arăta că George Maior, director al SRI la acea vreme, și adjunctul său, Florian Coldea, au întreținut relații strânse cu o serie de oameni de afaceri, inclusiv cu Culiță Tărâță. În același document, senatorul a amintit de episodul în care Elena Udrea a acuzat public că primul adjunct al SRI i-ar fi solicitat lui Culiță Tărâță să achite 500.000 de euro în vederea efectuării unui sondaj de opinie. Toate aceste lucruri au rămas la nivel de declarații, pentru că nu avem date ca vreo instituție a statului român să se fi implicat și să le fi verificat. Ca și în cazul de la Neamț, cu firmele care au încheiat contracte cu IRES-ul lui Dâncu.

Într-o altă declarație politică a senatorului Valer Marian, din mai 2013, cel din urmă acuza că George Tudor Coldea, președinte al Medicare Technics SRL, era favorizat în afaceri cu aparatură medicală cu spitale din România. Valer Marian a menționat că, în cursul anului 2010, șeful SRI Satu Mare a intervenit pe lângă președintele Consiliului Județean Satu Mare de la acea vreme, să-l primească pe George Tudor Coldea și să-l sprijine în afacerea pe care acesta o avea, respectiv să cumpere aparatură medical pentru spitalele din județ de la firma pe care o conducea.

În mai 2016, Vlad Voiculescu era numit ministru al Sănătății în guvernul technocrat condus de Dacian Cioloș. O lună mai târziu, senatorul Valer Marian cerea ministrului Sănătății, Voiculescu, și ministrului Justiției, Raluca Prună, să verifice achizițiile efectuate de unități spitalicești din România de la firmele Medicare Technics și Eurad Invest.


Practic, Valer Marian a cerut ministrului Voiculescu să pună Corpul de Control la treabă și să verifice contractele de achiziții cu unitățile spitalicești din România ale firmei Medicare Technics SRL.
Ministrul Voiculescu a răspuns în bătaie de joc, pe 6 iulie 2016, când i-a transmis senatorului Valer Marian să se adreseze SRI-ului pentru a afla informații despre achiziționarea de echipamente de la spitalul SRI din Balotești. Numai că demnitarul ceruse mult mai multe lucruri legate de activitatea firmei conduse, la acea vreme, de vărul lui Coldea, adjunctul SRI, respective verificarea tuturor contractelor încheiate cu spitalele din România de către firma Medicare Technics.


Ministrul Justiției, Raluca Prună, i-a răspuns senatorului că exista un dosar în lucru (n.r. „Blocul operator”) la DNA Bacău, privind un contract încheiat cu Medicare Technics și un altul în care Alin Mircea Pătrașcu, fost director/administrator al firmei, fusese trimis în judecată de DNA Timișoara. Pătrașcu a fost condamnat, ulterior, la închisoare cu executare. El este judecat și în cele două dosare de la Piatra-Neamț.
În concluzie, Voiculescu nu a fost interesat de afacerile acestei firme, nedând curs, în calitatea sa de ministru al Sănătății, solicitării unui senator al României.
Acum, după al doilea mandat în fruntea Ministerului Sănătății, finalizat prematur, Voiculescu vorbește despre corupția din sănătate, subiect pe care nu l-a abordat serios nici în 2016, când a fost ministru în Guvernul Cioloș, nici acum, când a fost ministru în Guvernul Cîțu. Dacă ar fi cerut, în 2016, un control serios al contractelor încheiate de firma condusă de vărul generalului Coldea cu spitalele din România, ar fi avut, cu siguranță, mai multă credibilitate și respect din partea celor care, într-adevăr, vor să vadă stârpită corupția din sistemul medical românesc.

Daniel MURARU

Citește și:

Începe procesul fostului director al Spitalului Județean Neamț. Prejudiciu de peste 2 milioane de lei în afacerea „Tomograful”

DNA confirmă, din nou, dezvăluirile atacul.ro. Spitalul Județean, raiul șpăgilor. Milioane de lei din afacerile „Blocul operator” și „Tomograful”

Un sforar, două dosare. Cine a luat comisionul din afacerea „Tomograful”? Șpăgi babane și condamnări cu executare într-un contract asemănător

Ce firme din Neamț au pompat sute de mii de euro în IRES-ul lui Dîncu, nou fruntaș al PSD. Banii ar fi ajuns la granguri din SRI

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. FLORIN 26 aprilie, 2021 at 08:03 Răspunde

    Normal ca toate aceste”scandaluri”sunt niste diversiuni pentru prostii secolului XXI ca sa acopere simplu fapt ca nu se face nici un fel de reforma iar lucrurile decurg ca si pana acum cu statul securisto bugetaro mafioto parazit care isi incaseaza in continuare salariile aberante si pensiile speciale/serviciu halucinante la 40 de ani.
    Normal ca sunt aceleasi ”furturi”din banii publici ale incompetentilor din serviciile gogomane praf de coruptie care au fost paravanul tuturor mega hotiile din tara asta.
    NICI O HOTIE NU A FOST PREVENITA in 30 de ani
    Normal ca nu-i duce capu.Pai ce,aveti impresia ca astea care lucreaza in serviciile gogomane au IQ-ul mai mare decat media populatiei?Din contra,dupa cum se vede sunt mult sub media pe tara.Si atunci,la fel ca si politicienii de 2 bani cu firme de montat becuri pe strazi si ei saracii sifoneaza banii publici vanzand tot felul de lucruri.
    In curand o sa-i vedem prin Bazar.
    Doar nu va gandeati ca sunt capabili sa infiinteze start-up-uri de succes iar apoi sa le listeze la bursa din New York si sa faca miliarde de euro.
    NU,ei fura tot de la aceasta saracie de tara,atat ii duce capu.
    Putinii bani de la buget care mai raman dupa ce le sunt platite acele pensii speciale/serviciu si salariile halucinante nesimtite si nemeritate obtinute prin santaj si amenintare la adresa politicienilor corupti care monteaza becuri pe stalpi,si AIA sunt FURATI.
    JALNIC

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.