La Primăria Săvinești, drepturi salariale de peste 260.000 de lei stabilite eronat și alte ilegalități

1
2767

Salariații Primăriei Săvinești și-au stabilit, în mod eronat, drepturi salariale, sporuri și premii în valoare de 256.000 de lei, au scos la iveală inspectorii Camerei de Conturi Neamț, în timpul verificărilor efectuate anul trecut la această unitate administrativ teritorială.

Mai mult, Primăria Săvinești a plătit ilegal utilitățile aferente spațiului dat în folosință gratuită Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, valoarea fiind de 12.000 de lei, în timp ce 7.000 de lei i-a cheltuit ilegal plătind unele taxe și servicii. Cei de la taxe și impozite nu au stabilit și evidențiat impozitul pe mijloacele de transport datorat de localnici și firme. 

„Nu s-a efectuat o verificare sistematică de către personalul de specialitate din cadrul primăriilor a gradului de realizare a lucrărilor pe perioada de valabilitate a autorizației de construire, în scopul identificării datei de la care clădirile sunt supuse impozitării sau prelungirea acesteia și stabilirea taxei; Nu s-a procedat la regularizarea taxelor pentru eliberarea autorizațiilor de construire la terminarea lucrărilor sau la expirarea termenului de executare prevăzut în autorizațiile de construire, în funcție de valoarea reală a construcțiilor”, au mai constatat inspectorii Camerei de Conturi Neamț.

Și în cazul Primăriei Săvinești, evidența contabilă nu a fost organizată și condusă conform legii, iar la lucrările de reparații ale străzilor și reabilitarea remizei PSI au fost plătiți ilegal 36.000 de lei, prin cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat.

Verificările au fost efectuate în anul 2020 și au vizat anul 2019. Rezultatele controlului au fost publicate, de curând, de Curtea de Conturi a României.

Mai multe despre neregulile descoperite la Primăria Săvinești, AICI

N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. Alina 8 aprilie, 2021 at 23:43 Răspunde

    Utilizarea gratuita de catre militie a sediului din Savinesti a condus urgent la mutarea nepotelului de pe var al primarului de la un post de politie satesc din judetul Bacau pe un post foarte caldut din militia Neamt. Nepotelul dupa doi ani de ucenicie a ajuns sa fie atat de competent incat cei din Neamt nu au putut sa rateze ocazia in a pune la dispozitie postul caldut. Tot asa fiul primarului a ajuns sa lucreze fix la firma care a asfaltat la suprapret in Savinesti adica Trustul lui Nita si Marcoci. Acuma bine ar fi ca cineva sa se autosesizeze si sa puna cap la cap hotiile astea inclusiv cele cu ajutoarele sociale masluite si incasate de angajati ai primariei

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.