Haos în contabilitatea Primăriei Săbăoani
Primăria Săbăoani, și ea verificată, anul trecut, de inspectorii Camerei de Conturi Neamț, a înregistrat abateri financiar contabile de peste 10 milioane de lei. Și asta pentru că angajații de la Contabilitate nu și-au îndeplinit, conform legii, atribuțiile de serviciu. Pe lângă aceste ilegalități, și altele, precum cheltuirea banilor din bugetul local fără respectarea prevederilor legale, au fost scoase în evidență în raportul întocmit de auditor.
Cele mai multe abateri au fost înregistrate la capitolul „Exactitatea și realitatea datelor reflectate în situațiile financiare”.
Inspectorii au găsit haos în documentele contabile: „Evidența sintetică și analitică a patrimoniului entității nu este condusă în conformitate cu Normele metodologice privind organizarea si conducerea contabilității instituțiilor publice; Neîntocmirea documentelor justificative în vederea scoaterii din uz, transferării, unui mijloc fix; Înregistrările în contabilitate nu au fost efectuate pe baza documentelor justificative corect întocmite, în mod cronologic și sistematic, în conturile sintetice și analitică; Evidenţa contabilă nu s-a condus și organizat conform Normelor, a Planului de conturi și instrucțiunilor de aplicare a acestuia”, arată raportul întocmit de Camera de Conturi Neamț.
Alte nereguli s-au referit la efectuarea de plăți fără existența documentelor justificative, la cheltuieli făcute pentru activități care nu au legătură cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative de înființare, dar și la construirea unor clădiri fără respectarea autorizației de construire, a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
Verificările au fost efectuate în anul 2020 și au vizat anul 2019. Rezultatele controlului au fost publicate, de curând, de Curtea de Conturi a României.
Mai multe despre neregulile descoperite la Primăria Săbăoani, AICI
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Haos peste tot și salarii nesimțit de mari. Pentru ce sunt plătiți bugetarii? Întreb! Că pentru muncă, clar nu! Ce faceți fraților în primării?