România, această căruță originală și fermecătoare, scârțâie și trosnește din toate încheieturile, deplasându-se aiurea

0
748

Pe drumul distrugerii

Orice drum, ca să fie drum, pleacă dintr-un punct pentru a ajunge în altul, deci are o direcție și un scop. Acest drum poate fi denivelat, sinuos și plin de gropi, dar aceste probleme pot fi rezolvate și limanul atins.

România, această căruță originală și fermecătoare, scârțâie și trosnește din toate încheieturile, deplasându-se aiurea, fără sens și fără direcție, condusă de căruțași ciudați, care după ce au dat miorița pe șpagă au furat și caii de la căruță. Colorați ca papagalii și agramați ca ei, ne tot promit că vor conduce căruța la liman, adică în prăpastie.

Dar, dacă tot va ajunge acolo, nu este păcat să se dezintegreze?

Așa că vajnici căruțași români, ajutați de specialiști străini, au dezmembrat-o și au vândut-o la preț de nimic, iar o parte din componente au luat-o ei, știți zicala cu partea leului.

Acum, că noi cei mulți nu mai avem nimic, căruțașii noștri ne promit ca de obicei o căruță nouă și drum – autostradă care să ne ducă în țara fericirii, pentru că acum nu prea mai avem țară.

Căruța română a fost demolată și dată pe bucăți, iar țara fericirii este iluzorie, reală este doar hidoasa lume a Șoșoacăi, a Veoricăi, a lui Dragnea și, de ce nu, a lui Orban, Barna și ceilalți papagali carnivori cu ciocul coroiat care au sfâșiat România, dar pe care o cântă în timp ce o devorează.

Ne mint mereu că mergem pe același drum, noi pe jos iar ei în mașini de lux, că ne vor construi o țară a fericirii, dar nu știm dacă aici sau în ceruri. Dacă această țară ar merge spre nicăieri, tot mai există o slabă speranță că mai avem ceva timp să găsim direcția cea bună.

Dar conducătorii țării au furat și distrus totul și cred că ne-au furat și timpul!

Sursa foto: newatlas.com

Prof. Vălu NĂSTĂSELU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.