Voturile nemțenilor, negociate ca la târg. Trădări și trădători la ședința pentru alegerea vicepreședinților Consiliului Județean Neamț

4
983

Ședința Consiliului Județean Neamț de astăzi, în cadrul căreia trebuiau să fie aleși cei doi vicepreședinți, a fost una plină de surprize, atât pentru echipa liberală, cât și pentru echipa social democrată. Lucrurile ar fi fost extrem de simple dacă s-ar fi respectat înțelegerea făcută după alegerile locale de PNL cu USR Plus și Pro România. Cele trei formațiuni politice au stabilit să sprijine candidații de dreapta pentru cele două funcții de la CJ, dar și în consiliile locale, acolo unde se puteau face majorități. Numai că înțelegerea a picat, lucru care a ieșit în evidență astăzi, când doi consilieri județeni de la Pro România (Mădălina Ciubotaru și Florin Vornicu) au votat pentru candidații propuși de PSD, în timp ce votul lui Cătălin Chiței, al treilea consilier Pro România, a fost anulat. Și ca surpriza să fie și mai mare, Dulamă și Vacariu de la PPUSL, care ar fi trebuit să fie de partea lui Arsene, au ieșit din sală, stricând calculele stângii.

Configurația legislativului județean, după alegerile locale, este: Alianța pentru Modernizarea Neamțului (PSD-ALDE-PPUSL) – 13 consilieri; PNL – 11 consilieri; USR – 4 consilieri; Pro România – 3 consilieri; PMP – 3 consilieri. Un simplu calcul arată că cei din „alianța de dreapta” formată din PNL, Pro România și USR Plus ar avea 18 voturi, adică fix necesarul pentru a-i alege pe cei doi vicepreședinți propuși – Florin Hopșa de la PNL și Florin Zaharia de la USR. Pentru a elimina orice surpriză neplăcută, alianța de dreapta a atras și PMP-ul în această formulă. Înțelegerea a fost simplă și clară: Pro România și PMP – câte un viceprimar la Primăria Piatra-Neamț, iar la CJ Neamț – PNL și USR câte un vicepreședinte. În formula cu PMP, alianța de dreapta ar fi trebuit să aibă 21 de voturi în legislativul județean și nicio emoție la alegerea vicepreședinților. Numai că, așa cum s-a văzut, la județ, PMP-ul a mers cu Arsene și cu Chitic, care a fost nominalizat pentru una dintre cele două funcții de vicepreședinte.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din legislativ

În ultimele săptămâni, pe surse au circulat tot felul de informații privind anumite jocuri care s-ar face de echipa PSD-ului pentru ca vicepreședinți să fie aleși Asaftei, fost vicepreședinte al CJ Neamț și apropiat al lui Arsene, și Chitic (PMP), fostul primar al orașului Piatra-Neamț. În această formulă, voturile ar fi venit de la PSD – 10, PPUSL – 2 și ALDE – 1 (toate trei formațiunile au candidat sub umbrela Alianței pentru Modernizarea României), PMP- 3 voturi, plus votul președintelui Arsene. În total, 17 voturi, cu unul mai puțin decât numărul necesar pentru a face majoritatea. În legislativul CJ-ului sunt 34 de consilieri, plus președintele care are drept de vot.

Votul lipsă nu ar fi constituit o mare piedică, tabăra pesedistă putând găsi oricând un consilier de dreapta dispus să trădeze, așa cum s-a întâmplat și în legislativul trecut. Numai că nu a mai fost nevoie, pentru că Pro România a întors fundul „alianței de dreapta”, ordinul venit de la Marian Neacșu, secretarul general al partidului fiind acela de a vota cu stânga, adică cu vicepreședinții propuși de echipa lui Arsene. A spus-o oficial Liviu Harbuz. Așadar, după PMP a venit și rândul Pro România să dea cu piciorul alianței de dreapta constituită la Neamț.

Echipa Dulamă i-a jucat feste lui Arsene 

Când toată lumea credea că Arsene&Co vor avea câștig de cauză a apărut și surpriza. Cei 11 consilieri PNL și cei 4 ai USR Plus au ieșit din sala de ședințe înaintea votului. Au fost urmați, surpriză!, de cei doi consilieri de la PPUSL – Laurențiu Dulamă și Sorin Vacariu. Chiar și așa, cei 18 consilieri județeni rămași în sală ar fi putut să-i aleagă pe cei doi vicepreședinți propuși de „stânga” – Asaftei și Chitic. Unii probabil că se gândeau deja la cheful de după, neașteptându-se la surpriza ce avea să vină. În loc de 18 voturi, cei doi candidați au avut doar 17 voturi, pentru că unul a fost anulat, respectiv cel al lui Cătălin Chiței de la Pro România. Mădălina Ciubotaru și Florin Vornicu au votat pentru Asaftei și Chitic, însă cele 17 voturi au fost insuficiente, așa că problema va fi tranșată într-o altă ședință de CJ.

În cazul Mădălinei Ciubotaru, votul pentru echipa lui Arsene este de înțeles dacă ne raportăm la refuzul liberalilor din Consiliul Local Roznov de a-l alege pe tatăl său viceprimar. În plus, nu trebuie uitat că Ciubotaru are mari probleme din perioada în care a fost director la SC Neamț Turism, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț, care administra Stațiunea Negulești. În dosarul de faliment, încă aflat pe rolul Tribunalui Neamț, lichidatorul judiciar a stabilit că vinovată de starea în care a ajuns firma este Mădălina Ciubotaru. În sarcina acesteia, lichidatorul judiciar a pus un prejudiciu de 570.000 de lei.

Interesantă a fost și poziția lui Cătălin Chiței, fost administrator public al CJ Neamț, al cărui vot a fost anulat. În mod normal, Chiței ar fi trebuit să voteze cum a vrut Arsene, că așa i-a ordonat șeful Neacșu de la București, însă nu a făcut-o. Probabil a anulat votul pentru a se mai gândi.

În ceea ce-l privește pe Laurențiu Dulamă, considerat un apropiat al lui Arsene, plecarea lui și a colegului din sala de ședințe a suprins multă lume. Nimeni nu se aștepta ca Dulamă și Vacariu să nu voteze pentru Asaftei și Chitic. Poziția celor doi s-ar datora unei promisiuni pe care i-ar fi făcut-o lui Dulamă privind postul de administrator public scos la concurs de Consiliul Județean Neamț. Funcția i-ar fi fost propusă lui Dulamă, însă Arsene s-ar fi răzgândit, postul urmând să fie ocupat de un pesedist de frunte din județul Bacău. Astăzi i-a fost admis dosarul de înscriere și, cum este singurul candidat, drumul spre succes îi este asigurat.

Harbuz, coordonatorul Pro România, vorbește despre trădare

În cursul zilei de azi, Liviu Harbuz a remis presei un comunicat în care explică ce s-a întâmplat în ședința legislativului județean. Coordonatorul Pro România afirmă că situația va fi discutată în forurile statutare ale partidului și că, în funcție de rezultat, urmează să decidă dacă va mai rămâne sau nu în PSD.

„Ordinea de zi a ședinței a cuprins alegerea Vicepreședinților Consiliului Județean. Deși în cadrul acestei alianțe au fost stabilite propunerile pentru funcțiile de vicepreședinți, respectiv Florin Zaharia din partea USR-PLUS și Florin Hopșa din partea PNL, cei 3 consilieri județeni PRO România Neamț: Mădălina Ciubotaru, Cătălin Chiței și Florin Vornicu au fost contactați de secretarul general al PRO România Național, Marian Neacșu, care le-a dispus ca ei să voteze propunerile PSD pentru funcțiile de vicepreședinți, și asta fără ca Secretarul General să mă contacteze.

Așa cum am declarat de nenumărate ori, eu, în calitate de Coordonator PRO România Neamț, nu voi fi niciodată de acord cu o alianță cu PSD-ul condus de Ionel Arsene. Echipa PRO România Neamț nu a fost construită pentru a deveni o anexă a PSD-ului, așa cum a devenit ALDE.

Cu toate că decizia mea, în calitate de coordonator al PRO România Neamț, a fost să respectăm în continuare alianța cu PNL și USR-PLUS, consilierii județeni PRO România au ales să voteze după cum urmează:

  • Mădălina Ciubotaru și Florin Vornicu: pentru vicepreședinții propuși de PSD
  • Cătălin Chiței: vot anulat

invocând ordinul primit de la Secretarul General al PRO România Național, Marian Neacșu.

Este evidentă o apropiere a PRO România de PSD în condițiile în care discuțiile între consilieri  județeni PRO România Neamț și Secretarul General, Marian Neacșu, s-au purtat prin intermediul și prin telefonul lui Ionel Arsene.

PRO România Neamț se va reuni în forurile sale statutare județene pentru a lua deciziile în mod democratic. În funcție de aceste decizii voi stabili dacă voi mai rămâne sau nu membru PRO România.

Minciuna și trădarea sunt, din păcate, apucături politice la care unii politicieni, noi sau vechi, apelează în ciuda promisiunilor de politici reformatoare”, se arată în comunicatul semnat de Liviu Harbuz.

Marian Neacșu, secretarul general al Pro România, este una și aceeași persoană cu fostul secretar executiv al PSD care, în februarie 2018, când Arsene se afla în arest preventiv, a supervizat ședința de CJ Neamț în cadrul căreia a fost ales vicele Asaftei pentru a-i ține locul inculpatului Ionel. Un alt artizan al acestei acțiuni făcute cu încălcarea legii a fost ex-deputatul PSD Munteanu. Sprijinul acestuia a fost recompensat pe măsură de partid, fiul său, Remu Munteanu fiind numit secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului.

Daniel MURARU

Citește și:

Dispreț și bătaie de joc la Primăria Roznov. Tabletele și telefoanele scumpe au dispărut

Ca hoții! Supravegheată de penali, majoritatea PSD-ALDE din CJ Neamț a călcat legea în picioare

Scandalos! Fost portar de fotbal, fiul ex-deputatului PSD Munteanu, numit administrator al bursei de energie

4 comments

  1. Voicu 12 ianuarie, 2021 at 18:55 Răspunde

    Niște curve de oameni. Murdărite, spălate, iar folosite si iar spălate ca sa le folosească din nou cineva. Pleava societății.Așa popor, așa politicieni.

  2. Virgil 12 ianuarie, 2021 at 18:57 Răspunde

    Cand au respectat, vreodata, votul cetatenilor? Cine sa o faca, Arsene, Cozmanciuc, Chitic, Dulama, Harbuz, Asaftei si altii? Pentru ei orice vot are un pret. Totul pentru binele lor. Si totul pentru a se îmbogăți!

  3. FLORIN 13 ianuarie, 2021 at 06:22 Răspunde

    Inca odata se dovedeste ca prezenta la vot este INUTILA.
    Atat timp cat unii cetateni continua sa voteze,si nu sa iasa in strada,neintelegand ca aceste partide populate numai cu oameni de nimic,fara caracter,santajabili si controlati de securistii tradatori si prosti a caror scop este doar sa fure aceasta tara cu salarii colosale,pensii speciale/serviciu,trafic de influenta si afaceri cu banii publici,nu se va schimba nimic in aceasta tara.
    Uitati-va ce s-a intamplat cu USR care a promis reforma statului mafioto securist si a ajuns sa fie cel mai aprig sustinator al lui.
    Romania se imprumuta miliarde de euro pentru a plati acestor snapani si hoti din Servicii/Politie/Justitie/Armata pensiile speciale/serviciu absolut aberante,salariile colosale halucinante nemeritate,imorale si nesustenabile de o economie aflata in FALIMENT chiar din cauza lor.
    Nu intretineti prin voti acest stat mafioto fanariot.Iesiti in strada pentru a protesta.NIMENI nu ne reprezinta in Parlament.

  4. constantin 13 ianuarie, 2021 at 09:06 Răspunde

    La ce sa te astepti de la niste indivizi dubiosi atat privind studiile cat si ca politicienii lui peste.Inca odata Arsenie a dovedit ca stapaneste foarte bine santajul si minciuna.A cules struto-camila politica de la TUPILATI fiind unul din cei mai mari datornici la stat si la pus sa semneze toate documentele compromitatoare si bune pentru rechizitoriu.Harbuz pierde timpul pe la P.Neamt fiindca nu-l mai asculta nimeni.Dulama calare pe un cal mort vrea mai mult si mai sigur de la Arsenie.Ciubotaru fuge de DNA pentru praduiala de la Negulesti.Cred ca in final Arsenie isi va face jocul fiindca au multi obligatie fata de el.Se va intoarce Dulama si colegul precum si cel de la PRO care si-a anulat votul.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.