Primăria Timișești, moșia primarului. „Boierul” ține ascunse contractele de deszăpezire

1
2169

La Timișești, primarul și secretara se erijează în proprietari de SRL, făcând ce-i taie capul pentru a ține ascunse informații care, probabil, arată cum cine prinde contracte pe bani mulți cu primăria. Cei doi interpretează legislația după bunul plac pentru a ține departe de ochii localnicilor afacerile pe care le face primăria cu diverși. Comportamentul de boieri pe propria moșie nu a atras nicio sancțiune pentru cei în cauză care, dimpotrivă, după toate cele întâmplate, poate vor fi premiați.

Un consilier local de la Timișești a „îndrăznit” să solicite contractele de deszăpezire încheiate de autoritatea publică locală în ultimii 8 ani. Concret, Mihai Vornicu a dorit să afle, luna trecută, valoarea acestor contracte și firma care a prestat serviciile de deszăpezire. După două săptămâni de la solicitare, a fost înștiințat de jupânii Primăriei Timișești (primarul și secretara) că nu i se pot pune la dispoziție informațiile solicitate din diverse motive, fiind invocate, printre altele, și GDPR – Regulamentul general privind protecția datelor cu caracter personal. Documentul Primăriei Timișești este semnat de primarul Vasile Mărculeț și secretarul Corina Nistor, care ar trebui, potrivit funcțiilor pe care le dețin, să cunoască  legislația.  

Primăriile din această țară au obligația să facă publice toate contractele cu valoare mai mare de 5.000 de euro pe site-urile pe care le dețin.

 

Solicitarea lui Mihai Vornicu este absolut legală și normală, ca să nu mai punem la socoteală că orice cetățean din Timișești sau de aiurea putea să înainteze, conform prevederilor legale, o solicitare similară. Cheltuirea banului public trebuie să se facă în mod transparent, iar instituțiile publice sunt obligate să facă publice aceste informații, iar dacă nu o fac, sunt obligate să le pună la dispoziție celor care le solicită.

Camera de Conturi, băgată la înaintare

Cu nerușinare, în data de 15 decembrie, Primăria Timișești i-a răspuns consilierului local că nu poate să-i pună la dispoziție informațiile cerute. Obrăznicia a mers până acolo încât primarul și secretarul i-au transmis consilierului că toate cheltuielile primăriei au făcut obiectul controlului Camerei de Conturi Neamț (sic!). Adică nu are de ce să-și facă griji, pentru că „imaculații” de la Curtea de Conturi au verificat la sânge cheltuirea banului public. Tot pe lângă subiect au fost și celelalte motive invocate pentru a nu oferi informațiile solicitate. La grămadă sunt amintite o decizie a Curții Constituționale și prevederile GDPR. Sub semnătura secretarului, consilierul curios a fost înștiințat că informațiile solicitate nu fac parte din categoria informațiilor de interes public pe care instituțiile sunt obligate să le comunice din oficiu.

O mizerie de răspuns care ar fi trebuit să ducă la demisia/destituirea semnatarilor. Un primar, cu girul secretarului primăriei, să afirme că nu poate să ofere informații privind cheltuirea banului public încalcă, evident, legea. Banii cheltuiți cu deszăpezirea în localitatea Timișești, nu sunt nici ai primarului, nici ai secretarei. Sunt banii comunității și orice cetățean are dreptul să știe cine a prestat acest serviciu și care au fost costurile.

Din acest comportament se desprinde ideea că primarul și secretara au ceva de ascuns în legătură cu aceste contracte de deszăpezire.

În ceea ce privește GDPR-ul, invocat rapid atunci când e vorba de informații de interes public, funcționarii instituțiilor publice ar trebui să știe că acest regulament nu se aplică persoanelor juridice, contractelor etc, ci doar persoanelor fizice.

A trebuit să intervină prefectul ca primarul să respecte legea

Consilierul Mihai Vornicu a reclamat comportamentul primarului Mărculeț la Prefectura Neamț, solicitând intervenția prefectului ca informațiile pe care le-a cerut să-i fie puse la dispoziție. Prefectura Neamț i-a dat dreptate consilierului. În documentul transmis alesului local și Primăriei Timișești, Prefectura precizează clar că ceea ce a solicitat Mihai Vornicu face parte din categoria informațiilor de interes public. În plus, Prefectura Neamț atrage atenția reprezentanților Primăriei Timișești că pe site-ul instituției publice ar trebui să se regăsească toate contractele de achiziție publică încheiate în perioada 2015-2020. Ceea ce, evident, nu există.

Primăria din Timișești nu este singura care încalcă legea, în județ fiind extrem de puține instituții publice care și-au publicat pe site contractele de achiziții cu valoare mai mare de 5.000 de euro.

Daniel MURARU

 

 

1 comment

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.