România anului 2020: copiii de la țară, la marginea societății. 1 din 10 copii adoarme flămând, 1 din 2 elevi abandonează școala, 1 din 5 copii nu este fericit
Copiii din mediul rural au o viață grea, iar mulți dintre ei nu au ce mânca, nu merg la școală pentru că părinții nu au bani, iar sărăcia nu le permite să experimenteze fericirea.
Potrivit raportului „Bunăstarea copiilor din mediul rural în 2020”, realizat de Fundația World Vision România, 1 din 10 copii nu are suficientă mâncare și se duce flămând la culcare seara, iar în 80% dintre gospodării, copiii și tinerii de toate vârstele, de la grădiniță la liceu, muncesc acasă, fac curățenie, îngrijesc animalele sau au grijă de alți membri ai gospodăriei.
În plină criză sanitară, într-un sfert dintre gospodării copiii nu se spală întotdeauna pe mâini după ce merg la toaletă și nici înainte de masă, iar în aproape jumătate dintre familii, copiii nu se spală pe dinți de două ori pe zi. 56% dintre elevii care abandonează școala după clasa a VIII-a o fac pentru că familia nu își permite costul școlii, în timp ce 71% dintre copii afirmă că violența este prezentă în școală. Peste 30% dintre părinți recunosc că țipă sau strigă la copii, 11% îi îmbrâncesc sau zgâlțâie, iar peste 30% dintre părinți consideră că pentru a-ți găsi de lucru este mai important să ai relații decât să termini o școală.
Raportul arată că 1 din 14 copii consideră că are o viață rea, în timp ce o cincime dintre copiii de la sat (21%) consideră că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiți. Un sfert dintre ei spun că nu sunt ajutați de nimeni când nu știu să-și facă tema pentru acasă, iar 8% raportează chiar că nu are cine să îi îngrijească atunci când sunt bolnavi.
Doar jumătate dintre adulții din mediul rural cunosc dreptul copiilor la protecție și doar o treime dreptul copiilor la liberă exprimare.
„Comparativ cu valurile precedente ale cercetării, în cea actuală, care acoperă și lunile de criză sanitară și umanitară provocată de pandemia de COVID-19, se poate observa o creștere a ponderii celor care declară că au adoptat măsuri de criză precum: cumpărarea de alimente în cantități mai mici; împrumutarea sau primirea de alimente de la rude/prieteni; cumpărarea a mai puține rechizite, cărți pentru școala copilului”, afirmă reprezentanții Fundației World Vision.
N.R.
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.