„Au folosit piețele pentru a cerși voturi, iar acum le închid!”. Comercianții din Piața-Centrală, mutați în corturi

2
908

Decizia guvernanților de a închide, de luni, piețele agroalimentare a stârnit nemulțumirea producătorilor și a comercianților care își câștigă pâinea în piețele din Piatra-Neamț. Măsura a fost luată în urmă cu câteva zile, de Comisia Națională pentru Situații de Urgență pentru a preveni infectarea cu virusul Covid-19.

Oamenii sunt revoltați pentru că în timp ce ei vor fi nevoiți să-și caute alte mijloace de trai sau își vor vinde produsele în condiții improprii, supermarketurilor li se va permite să își vândă mărfurile în magazine, ceea ce nu li se pare deloc corect. Nemulțumiți sunt și administratorii piețelor care își văd afacerile compromise. 

Vehement, în acest context, este liderul sindicatului CMI Urban, companie care administrează piețele municipale. Jănel Iosub este de părere că această decizie nu face decât să îngroape producătorii autohtoni, și așa greu încercați, și, implicit, economia locală, în timp ce marile companii cu capital străin sunt ajutate să prospere și mai mult.

„Privitor la deciziile guvernanților PNL luate în contextul stării create de pandemia de Covid-19, atrag atenția tuturor decidenților, indiferent de culoarea politică, că trebuie să reevalueze decizia de închidere a piețelor agroalimentare. Vrem să știm care au fost criteriile de evaluare a riscurilor de infectare care au stat la baza acestei decizii? De ce vor fi lăsate deschise supermarketurile, iar producătorii noștri  vor fi obligați să-și strângă marfa de pe tarabe, începând de mâine? Vorbesc de producători, de cei de la care cumpărăm , din piețe, carne și produse din carne, lapte și produse din lapte, fructe și legume etc, de cei care trudesc pentru o bucată de pâine, de ai noștri. Nu credeți că actualul guvern aplică măsuri discreționare și dorește eliminarea producătorilor români, a celor care muncesc să supraviețuiască, în favoarea marilor lanțuri de magazine, a multinaționalelor? Nu a trecut mult de când toți liderii politici au folosit piețele pentru a cerși voturi, promițând bunăstarea cetățenilor, a comercianților, a producătorilor? Au și uitat, în puțin peste o lună, ce au promis! Interesul personal și de grup este deasupra interesului cetățeanului. Acum, când producătorii, comercianții locali ar trebui sprijiniți de noi toți, ar trebui ocrotiți de guvernanți, cei din urmă vor să-i vadă dispăruți. Unde este solidaritatea pe care o tot invocă? Cu ce vor mai trăi zeci de oameni, familiile lor, de luni încolo?”, a declarat Jănel Iosub, liderul sindicatului CMI Urban Piatra-Neamț.

Într-un comunicat al Primăriei Piatra-Neamț, remis presei sâmbătă seară, se precizează că primăria a identificat soluții pentru continuarea activității comercianților din Piața Centrală. 
Astfel, pe terenul din fața Pieței Centrale vor fi amplasate 10 corturi unde își vor vinde produsele 20 de comercianți de produse lactate. Tot aici, producătorii de produse de panificație, dar și cei care comercializează miere de albine și ouă își vor desfășura activitatea în pavilioane individuale. În zona din spatele pieței vor fi montate, până la sfârșitul săptămânii viitoare, 4 corturi mari, de dimensiunile 5 x 12 m, unde își vor desfășura activitatea producătorii de legume și fructe. Ei vor putea comercializa și până atunci la tarabele care vor fi amplasate aici. Comercianții de carne își vor desfășura activitatea în spațiile rămase libere din zona de comercializare pește, acolo existând acces separat pentru fiecare spațiu comercial în parte. 
Problema este că vine iarna, iar comercianții vor fi nevoiți să îndure frigul pentru a-și vinde produsele. 
 
În alte orașe din țară, administratorii piețelor agroalimentare în spații închise au găsit soluții pentru ca piețele să nu se închidă. La Oradea, piețele vor rămâne deschise, pentru că cei care le administrează au reușit să le transforme în spații deschise, demontând pereții și ușile. 
Din datele noastre, Piața Centrală din Piatra-Neamț nu ar suporta astfel de modificări, pereții fiind destul de greu de demontat. Tocmai de aceea a fost aleasă varianta comerțului la corturi.
 
N.R.

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. beti.@ 8 noiembrie, 2020 at 10:25 Răspunde

    Pai sa fie atenti cetatenii care se duc la votare sa nu ii aleaga pe ” Iluminatii PNL”; in afara de „INCHIS” mai stie ceva „omul mandolina” se pare ca NU! si „NTELECTUALA” ANISIE” este la fel!!!!!

  2. FLORIN 8 noiembrie, 2020 at 16:20 Răspunde

    Marioneta de Carabelea a gasit drept urgenta in prima saptamana de”mandat”sa”premieze”pe cei care ”isi fac treaba ”si sa-i mentina in plata pe cei mai multi care” nu-si fac treaba” la Primarie,sa inchida pietele si sa faca sens giratoriu pe DN15/drumul spre Mecanica Ceahlaul.
    Da,ati auzit bine,omu face sens giratoriu la IESIRE din Piatra,pe un drum secundar” cu firma de casa a lui Chitic cu care s-au sifonat banii bugetului local in ultimii ani.
    Asta era urgenta numarul 1 a primariei lui Carabelea.Sa faca un sens giratoriu pe un drum pe unde trec 100 de masini pe zi.A terminat cu reparatiile infrastructurii din oras.Rad si curcile.
    Daca mai avea cineva vreo indoiala vizavi de viitoarea prestatie a ”tanarului”Carabelea,acum s-a confirmat ca este o marioneta la primarie unde cei care conduc de facto sunt aceiasi hoti care au paraginit si sifonat banii de la bugetul acestui oras in ultimii 20 de ani.
    A NU vota PNL/PSD/PMP la urmatoarele alegeri este datoria fiecarui cetatean responsabil din acest oras.
    Orice vot dat acestor partide vor valida mafia transpartinica PDL -ista care a paraginit acest oras.
    Toate ”proiectele”cu fonduri UE cu care se lauda PNL ”sunt niste aberatii inutile si stupide de ex”parcuri la 5 km de oras,biciclete si becuri”,nu aduc nici un plus de calitate a vietii,nu rezolva nici o problema a acestui oras privind poluarea si traficul,nimic,zero.
    Toate aceste proiecte sunt facute de umplutura,fara cap doar sa faca ceva usor simplu si unde pot incasa”comisioane”rapid de la cei care vor furniza aceste echipamente.
    Jalnic.
    PNL=PSD=PMP

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.