VIDEO. La furat balast cu utilajele primăriei. Autoritățile, ca de obicei, dorm duse

1
847

În primăvară, atacul.ro relata cum autobasculanta Primăriei Pângărați a fost folosită la transportul deșeurilor rezultate în urma lucrărilor de demolare a căminului cultural din localitate pe marginea pârâului Oanțu. Semnalul de alarmă pe care l-am tras la vremea respectivă a avut ecou, în sensul că Garda de Mediu s-a autosesizat, a anchetat și a sancționat. Au fost amendate primăria și societatea care a demolat căminul și nu a gestionat, așa cum spune legea, problema deșeurilor. În loc să intervină, primăria a pus la dispoziția firmei autocamionul instituției pentru a transporta deșeurile pe malul pârâului Oanțu, pentru a întări, vezi Doamne, malurile cursului de apă.

De curând, mai exact în urmă cu două zile, aceeași autobasculantă a Primăriei Pângărați a fost filmată în albia pârâului Pângărăcior, unde era încărcată cu balast de un buldoexcavator, care este tot al primăriei din localitate. Acțiunea de desfășoară, lucru foarte grav, în apropierea podului de peste pârâu (zona de pe hartă încercuită cu roșu)

Informațiile atacul.ro arată că nu există nicio autorizație din partea „Apelor Române” pentru intervenție pe cursul de apă respectiv (decolmatare/exploatare agregate minerale), ceea ce înseamnă că situația este penală. Și asta pentru că, în conformitate cu prevederile Legii Apelor, constituie infracțiune executarea unor lucrări în albile cursurilor de apă fără aviz de la „Apele Române”. Intervenția asupra unui curs de apă se face numai în baza unor acte de reglementare, respectiv aviz de gospodărire apelor. Datele noastre indică faptul că nu a fost emis un astfel de document.

În filmulețele realizate de Robert Tîrșu se vede clar cum, în plină zi, buldoexcavatorul primăriei încarcă cu balast autobasculanta, iar cea din urmă descarcă materialul în curtea unui om de afaceri din comună, după cum ne-a declarat cetățeanul. În imagini se observă că au fost făcute mai multe transporturi cu balast extras din albia pârâului Pângărăcior. Grav este și  că acțiunea de extragere a agregatelor minerale are loc în apropierea unui pod.

L-am contactat pe Petronel Mancaș, proaspătul primar al comunei Pângărați, fost viceprimar în ultimii 4 ani, și l-am întrebat dacă știe cui i-au fost închiriate utilajele primăriei în urmă cu două zile. Primarul ne-a comunicat că știe că buldoexcavatorul și camionul au fost închiriate unei firme, fără a-și aminti numele acesteia. Întrebat dacă societatea respectivă are autorizație de exploatare agregate minerale din albia pârâului sau dacă primăria deține un astfel de document, Petronel Mancaș a negat. Acesta a precizat că, în situații de urgență, s-a mai intervenit în albie pentru decolmatare, însă acum primăria nu desfășoară o astfel de acțiune. Declarația primarului întărește varianta potrivit căreia utilajele comunității au intrat în albia pârâului și au exploatat agregate minerale ilegal. Iar asta s-a întâmplat în plină zi, fără ca nimeni, nicio autoritate să se sesizeze. Autoritățile nu au fost sensibilizate nici în urma publicării celor două filmulețe cu utilajele primăriei surprinse încărcând balast din albia pârâului Pângărăcior.

Acum câteva luni, primarul unei comune de pe Valea Bistriței s-a ales cu un dosar penal, după ce a fost prins în timp ce extrăgea agregate minerale din albia unui pârâu, fără a deține aviz de gospodărire a apelor. Situația de la Pângărați pare a fi trasă la indigo.

Daniel MURARU

Citește și:

Nesimțirea de la Oanțu, „opera” Primăriei Pângărați.  O firmă și primăria au fost amendate că au împrăștiat deșeuri prin comună

 

1 comment

  1. miha.@ 30 octombrie, 2020 at 18:55 Răspunde

    Oare comuna Pangarati este in judetul Neamt unde de cursurilor de ape sar ocupa Sistemul de Gospodarire a Apelor Neamt! si unde PNL l-a numit pe ” necunoscatorul” Nechita ????????????????
    dar el este prea ocupat cu alegerile!!! Deci avem exploatare de agregate minerale fara Contract Abonament Utilizare/ Exploatare!! Poate se sesizeaza cineva !

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.