Câți bani a pompat primăria lui Chitic în buzunarul presei locale. Record absolut în campania electorală

2
744

Aproape toate comunicatele Primăriei Piatra-Neamț, în care erau mediatizate acțiunile fostului primar Dragoș Chitic, au fost publicate contra cost de o parte a presei nemțene. Până la finele lunii septembrie, Primăria Piatra-Neamț plătise, pentru publicitate, peste 200.000 de lei, adică peste 40.000 de euro. Pe lângă sumele plătite pentru articolele, nemarcate cu „P”, în care erau lăudate realizările lui Chitic, primăria a mai plătit pentru transmisiunea în direct, pe contul de pe o rețea de socializare, a audiențelor, declarațiilor de presă, ședințelor de consiliu local.

Nu reprezintă nicio surpriză faptul că cele mai mari cheltuieli cu publicitatea s-au făcut în septembrie, adică fix în campania electorală, când din bugetul primăriei au intrat în conturile unor publicații locale suma totală de 32.530 lei. Parte din bani a fost plătită pentru mediatizarea acțiunilor primarului Chitic, care avea și calitatea de candidat. De fapt, candidatul Chitic s-a bucurat de imaginea pe care i-a făcut-o … primarul Chitic. Această practică nu este una nouă, foștii primari Rotaru și Ștefan cheltuind sume imense din bugetul local pentru a-și face campanie electorală pe banii comunității.

De exemplu, comunicatul de presă „Dragoș Chitic: <<Cinematograful Cozla va reveni la gloria de altădată, cu fonduri europene>>”, publicat pe site-ul primăriei în data de 15 septembrie, a fost preluat de mai multe publicații locale cuvânt cu cuvânt. N-am găsit niciun articol marcat cu „P”.

Datele furnizate de către Primăria Piatra-Neamț, la solicitarea atacul.ro, arată că cei mai mulți bani i-au încasat două societăți comerciale: Quill Pen Peper SRL și Realitatea Media SRL. Prima este firma care gestionează publicitatea în presa online, iar cea de-a doua, publicitatea în presa tipărită. Astfel, Quill Pen Peper SRL, (Mesagerul, zch.ro), este firma care primește comenzi de publicitate de la primărie, comunicatele fiind date spre publicare unor site-uri de știri agreate. Niciuna dintre aceste publicații nu marchează articolele cu „P” pentru a arăta că sunt materiale de presă publicitare, adică plătite.

Realitatea Media SRL (cotidianul „Realitatea Media”) gestionează contractul primăriei pentru publicitate în presa tipărită. Firma Realitatea Media este cea care primește comenzile, respectiv comunicatele de presă, pe care le trimite publicațiilor tipărite („Monitorul”, „Ceahlăul”, „Mesagerul”).

Până la finele lunii septembrie, Primăria Piatra-Neamț plătise firmei Quill Pen Paper, pentru publicitatea în presa online, suma de 81.765 lei. Pentru publicitate în presa tipărită, primăria a achitat firmei Realitatea Media suma totală de 79.817 lei, din care 18.536 lei au fost achitați în septembrie, pentru articole/materiale de presă publicate în campania electorală.

Transmisiunile în direct pe contul primăriei de pe o rețea de socializare au costat primăria peste 16.000 de lei.

 

Notă: Serviciile de publicitate pentru luna octombrie urmează să fie facturate în următoarea perioadă.

Cheltuieli similare făcute de către Consiliul Județean Neamț, care a plătit sume importante pentru publicarea unor articole de presă și fotografii, au fost imputate de Camera de Conturi Neamț. Auditorii spun că este ilegal ca o instituție publică să plătească pentru publicarea informațiilor de interes public. Acestea trebuie, conform legii, publicate gratuit.

Dacă la ultimul control, cei de la Camera de Conturi au ratat acest capitol, al banilor plătiți de primărie pentru mediatizarea realizărilor lui Chitic, poate se vor „apleca” asupra problemei la proxima vizită la instituția publică.

Daniel MURARU

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. Ghiocel 30 octombrie, 2020 at 15:45 Răspunde

    Pupatul in cur pe banii noștri este sport national. Care presă, domnle Muraru? Aia care? Cine mai face presă? Îi numărăm pe degete! Restul? Mă abțin! Toată lumea e pusă pe făcut bani, mai puțin pe făcut treabă. N-am nici o problema cu asta, dar banii sa vină din economie, nu din buzunarul meu, din impozitele pe care le plătesc. Chitic și presa, care, în mod mizerabil, a acceptat banii, să returneze sumele cât mai urgent! Curtea de conturi ce așteaptă? Poliția, restul? La muncă, tovarăși, nu la întins mâna la instituții. Rușine!

  2. FLORIN 31 octombrie, 2020 at 05:57 Răspunde

    Daca traiam intr-o tara normala acest personaj sinistru de incompetenta care NU a facut ABSOLUT NIMIC in acest oras,ar fi fost dat afara de cetatenii in suturi dupa 3 luni de mandat,si nu sa asteptam 4 ani.
    Ar trebui sa fie dat in judecata pentru incompetenta crasa,indolenta si sifonarea banilor publici vizavi de ”paraginirea” acestui oras in cei 4 ani de”mandat” pentru a returna toate slariile primite absolut DEGEABA.
    Alooo,Carabelea auzi?Ai fost aghiotantul lui Chitic,sa stii ca nu ai nici un credit!
    Carabelea,in continuare PUBLISERV lucreaza pentru firme private si nu pentru cetatenii din acest oras care le platesc salariile.Orasul se descompune in continuare,iar Publiserv lucreaza pentru IVANOV si alti hoti care fura acest oras de 20 de ani.
    Daca esti o marioneta si nu ai ”bilute”, da-ti demisia pentru ca vei ajunge un al 2 lea Chitic.
    Intoarce-te la ADR unde e la fel ca la Primarie,salarii mari si nu faci nimic dar macar nu te faci de ras.
    .

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.