Fapte, nu vorbe! 1,5 milioane de lei, „șutiți” dintr-un foc! Dar nu contează, că au și făcut ceva!

1
842

 

De mai bine de un an, Ionel Arsene, inculpatul pentru corupție din fruntea Consiliului Județean Neamț, se laudă cu drumurile județene pe care instituția le repară sau le asfaltează. Sloganul „Fapte, nu vorbe!” se regăsește în toate mesajele lui electorale sau neelectorale. Ce-i drept, în ultimii doi ani, în județul Neamț au fost reparate/asfaltate cele mai multe drumuri județene din ultimele decenii. A fost și atuul principal care l-a ajutat pe Arsene să mai câștige un mandat în fruntea Consiliului Județean Neamț. Nemțenii l-au iertat că nu a mai făcut autostrada, spitalul de 1 miliard de euro sau heliporturile și s-au mulțumit cu drumurile. Acum, bineînțeles, rămâne de văzut și cât de bine au fost făcute. Dacă au fost executate cum trebuie, iar drumarii au respectat rețetele, drumurile s-ar putea să reziste vreme îndelungată. În caz contrar, problemele vor apărea rapid. Timpul va oferi, cu siguranță, un răspuns clar în acest sens.

Până atunci, însă, se lasă așteptate alte răspunsuri la care autoritățile statului român sunt obligate să răspundă, întrucât există serioase suspiciuni că au fost sustrase sume uriașe din bugetele alocate pentru reparația/construirea acestor drumuri. Licitația în sine, în care au fost comasate toate lucrările de modernizare/reparații drumuri județene și poduri, a fost câștigată de o asociere de firme (Aqua Parc, Trust CCDP, Darcons, Danlin XXL, Mavgo Holding etc) cu un preț puțin mai mic decât valoarea estimată a lucrărilor. Agenția Națională pentru Achiziții Publice a avizat această procedură, însă există voci care afirmă că așa ceva nu ar fi trebuit să se întâmple. În primul rând, pentru că în urma simulacrului de licitație, valoarea de adjudecare a fost cu puțin mai mică decât valoarea estimată. 

Semnalele pe care atacul.ro le are nu sunt deloc optimiste, multe lucrări nefiind executate așa cum au fost proiectate. O confirmă și ultimul control efectuat în acest an de Camera de Conturi Neamț la Consiliul Județean Neamț. Auditorii au verificat, în mod aleatoriu, afirmă ei, proiectul privind modernizarea drumului județean DJ 157H Girov – Dochia. Așa au descoperit că firma Trust CCDP, cea care a executat lucrarea, a încasat ilegal 1,5 milioane de lei. Unii ar spune că la mijloc a fost vorba despre un furt, alții ar spune că a fost o eroare. Cert este că dacă auditorii nu ar fi identificat ilegalitatea, banii nu ar mai fi fost recuperați niciodată, rămânând în conturile firmei lui Daniel Niță. Surprinde ușurința cu care cei de la Consiliul Județean Neamț au plătit suma fără a verifica să vadă dacă într-adevăr lucrarea respectivă a fost și efectuată. Cel puțin dubios este faptul că cei de la Camera de Conturi nu au extins controalele în privința drumurilor, după ce au făcut o astfel de constatare, dar și că nu au sesizat nicio altă autoritate a statului. Ar fi putut să o facă, așa cum și actualii consilieri județeni, care au primit raportul Camerei de Conturi, ar fi putut să sesizeze autoritățile sau măcar să aibă o reacție publică. Până în prezent, niciun consilier județean de la putere sau opoziție nu a ieșit public pentru a amenda modul în care Consiliul Județean Neamț a înțeles să facă plățile pentru lucrările executate la drumuri. Să identifici un prejudiciu de 1,5 milioane de lei după verificarea unui contract, ales la întâmplare, poate însemna că și alte lucrări au beneficiat de același tratament din partea CJ-ului. Dar cine să verifice? La cum stau lucrurile, se pare că varianta agreată de toți, indiferent de culoarea lor politică, este „batista pe țambal”

Au plătit pământul tratat, nu liantul folosit

Auditorii Camerei de Conturi Neamț au constatat, în urma controlului finalizat în această vară la Consiliul Județean Neamț, că instituția a înregistrat cheltuieli supraevaluate ori majorate nejustificat, prejudiciul depășind 1,4 milioane de lei. O singură lucrare finanțată de CJ au verificat auditorii și au constatat încălcări grosolane ale legii. Este vorba despre modernizarea drumului județean 157H, Girov – Dochia, lucrare prinsă în contractul ce a fost câștigat de asocierea SC Aqua Parc SRL (lider), SC Mavgo Holding SRL, SC Danlin XXL SRL, SC Darcond SRL, SC Trust CCDP SRL, SC Alido Proiect SRL, SC Rutier Consult SRL. De 157H , Girov-Dochia, s-a ocupat Trust CCDP SRL, controlată de Daniel Niță, cel care a cumpărat televiziunea Tele M de la cumnatul lui Ionel Arsene.

Auditorii au constatat că proiectul tehnic al investiției prevedea ca, pe o lungime de 340 metri, toată platforma drumului județean să fie tratată cu liant hidraulic, „această operațiune având drept scop îmbunătățirea caracteristicilor fizico-mecanice ale patului drumului cu asigurarea capacității portante”. Trust CCDP SRL, cea care a încasat banii pentru această lucrare de tratare a pământului argilos cu liant hidraulic, a facturat cantitatea de pământ tratat (1.305 tone) și nu cea de liant folosit la tratarea pământului (65,28 de tone). Practic, Trust CCDP SRL a facturat, iar CJ i-a decontat materialul, la prețul 1,51 milioane de lei, care, în realitate, costa 83.015,02 lei, cu TVA, potrivit calculelor auditorilor. 

„Au fost efectuate cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat ca urmare a calculului eronat al cantității prevăzute la articolul de deviz DA09A1 (asimilat) – Tratarea pe loc a pământului argilos cu liant hidraulic hidratat în pulbere pentru îmbunătățirea caracteristicilor acestuia de la obiectul 1 – Lucrări premergătoare – Terasamente.

În eșantionul corespunzător categoriei de Operațiuni active nefinanciare – cheltulieli de capital, au fost selectate, în vederea verificării, plățile în valoare totală de 5.608.462,92 lei efectuate, în perioada decembrie 2019 – martie 2020, către SC Trust CCDP SRL, aferente obiectivului de investiții <<Modernizare drum județean DJ 157H, km 14+000+17+500, județul Neamț>>, în baza contractului de lucrări nr. 15887/2314/26.07.2019, încheiat între CJ Neamț și Asocierea SC Aqua Parc SRL (lider de asociere), SC Mavgo Holding SRL, SC Danlin XXL SRL, SC Darcond SRL, SC Trust CCDP SRL, SC Alido Proiect SRL, SC Rutier Consult SRL.

În cazul obiectivului de investiții anterior menționat, proiectul tehnic prevede ca pe tronsonul cuprins între km 15+210 – 15+550, pe o lungime de 340 ml, toată platforma drumului județean să fie tratată cu liant hidraulic, pe o adâncime de minim 30 cm, această operațiune având drept scop îmbunătățirea caracteristicilor fizico-mecanice ale patului drumului cu asigurarea capacității portante.

În antemăsurarea privind cantitățile de lucrări estimative necesare realizării obiectivului de investiții, parte a proiectului tehnic întocmit de SC Alido Proiect SRL, la obiectul 1 – Lucrări pregătitoare – Terasamente, operațiunea de tratare a pământului este reflectată de articolul de deviz AS – DA09A1 – Tratarea pe loc a pământului argilos cu liant hidraulic, măsurat la cantitatea de 1.305,60 tone de pământ, conform calculului:

320 ml x 8 ml = 2.560 mp;

2.560 mp x 0,30 m = 768 mc;

768 mc x 1,7 to/mc = 1.305,60 to

Unde: 320 ml – reprezintă lungimea de drum pe care se efectuează tratarea pământului;

8 ml – platforma drumului (2 benzi de circulație + 2 acostamente);

0,30 ml – adâncimea pe care se efectuează tratarea pământului raportat la patul drumului;

1,70 to/mc – greutatea specifică pământului.

Din prisma Indicatorului de norme de deviz pentru lucrări de drum însă, articolul DA09A1, care cuprinde operațiunile de tratare pe loc a pământului argilos, se măsoară la tona de liant pus în operă, potrivit rețetei de lucru, și nu la tona de pământ tratat sau de tratat, așa cum s-a procedat, în mod eronat, în situația prezentată mai sus.

La verificarea situațiilor de lucrări prezentate la plată, s-a constatat că, aferent articolului de deviz anterior menționat, au fost decontate următoarele cantități:

  • 530,40 tone de pământ tratat prevăzute în situația de lucrări nr.2/decembrie 2019, în valoarea de 566.804,29 lei, fără TVA (674.497,11 lei, cu TVA), achitată cu ordinul de plată nr. 5717/20.12.2019. Foaia de atașament de drum de 130 ml din totalul de 320 ml, cu lățimea de 8 ml și pe o adâncime de 0,30 m, așa cum e specificat în proiectul tehnic;
  • 709,92 tone de pământ tratat prevăzute în situația de lucrări nr.4/martie 2020, în valoare de 758.645,74 lei, fără TVA (902.788,44 lei, cu TVA), achitată cu ordinul de plată nr. 664/17.03.2020. Foaia de atașament anexată situației de lucrări nr.4, arată că tratarea pe loc a pământului a fost efectuată pe o lungime de drum de 174 ml din totalul de 320 ml, cu lățimea de 8 ml și pe o adâncime de 0,30 m, așa cum e specificat în proiectul tehnic.

Conform STAT-urilor aplicabile domeniului lucrări de drumuri (…), tipul de liant hidraulic ce va fi folosit și rețeta de lucru care impune procentele de amestec a materialelor (pământ, liant hidraulic și apă), sunt stabilite înainte de începerea lucrărilor, de către un laborator de specialitate, după efectuarea unor teste preliminare de laborator.

Având în vedere cele menționate, la verificarea documentelor de calitate privind execuția operațiunii de tratare a pământului, s-a constatat că liantul utilizat pentru tratarea pământului de pe tronsonul de drum cuprins între km 15+210 – 15+550 a fost Dorosol C30, un amestec de compuși hidraulici, clincher de ciment și var calcic. Mai mult decât atât, Raportul de încercări nr. 1TC/09.03.2020, emis de laboratorul SC Proexcon SRL, relevă că dozajul de liant hidraulic pentru lucrarea de tratare a pământului argilos în vederea stabilizării a fost de 5% din masa pământului. În consecință, dacă dozajul de liant hidraulic stabilit prin rețetă este de 5% raportat la masa pământului, iar Indicatorul de norme de deviz pentru lucrări de drumuri prevede că articolul DA09A1 – Tratarea pe loc a pământului argilos măsoară tona de liant pus în operă, potrivit rețetei de lucru, reiese că, în speța supusă verificării, la cantitatea de pământ de 1.305,60 de tone ar fi trebuit aplicat procentul de 5%, astfel încât articolul AS-DA09A1 să reflecte, în mod corect și conform  specificațiilor indicatorului de norme de deviz, cantitatea de 65,28 tone de liant (1.305,60 tone pământ x 5% dozaj liant), și nu cantitatea de pământ de tratat/tratat, așa cum, în mod eronat, a fost înscrisă în lista cu cantități de lucrări, respectiv în situațiile de lucrări prezentate la plată de SC Trust CCDP SRL și, ulterior, decontate de UATJ Neamț”, se arată în Raportul Camerei de Conturi Neamț.

În documentul Camerei de Conturi se mai menționează că în lista cu cantități de lucrări ofertată pentru obiectul Lucrări pregătitoare, prețul unitar corespunzător articolului de deviz AS-DA09A1 este de 899,9238 lei (exclusiv cheltuielile directe, indirecte, profit și TVA), iar valoarea totală calculată corespunzător cantității de 1.305,60 tone pământ este de 1.174.940,57 lei. În mod corect, prețul unitar ofertat de 899,9238 lei ar fi trebuit aplicat la cantitatea de 65,28 tone de liant.

„În consecință, echipa de audit a procedat la recalcularea valorii totale corespunzătoare articolului de deviz AS-DA09A1, funcție de prețul unitar ofertat, în cazul situației corecte și conforme indicatorului de norme pentru lucrări de drumuri, când articolul măsoară tonele de liant hidraulic (65,28 tone) puse în operă pentru tratarea pământului (1.305,60 tone) aferent unei lungimi de drum de 320 ml, cu lățimea de 8 ml și cu adâncimea de 0,30 m. Astfel, valoarea totală rezultată este de 69.760,53 lei, fără TVA (83.015,02 lei, cu TVA)”, se mai arată în Raportul Camerei de Conturi Neamț.

De vină pentru prejudiciul uriaș creat bugetului județului a fost … dirigintele de șantier, care nu a respectat legea. 

Cauza producerii erorii descrise mai sus o constituie neîndeplinirea atribuțiilor ce revin dirigintelui de șantier, care nu a verificat documentația tehnică (devizul de lucrări) întocmită de proiectant, contrar prevederilor art. 44 lit a punctul 3 din Ordinul nr. 1496/2011 privind procedura de autorizare a diriginților de șantier.

Valoarea erorii constatate este de 1.592.560,08 lei, compusă din:

  • suma de 1.498.416,11 lei, calculată prin diferența dintre valoarea lucrărilor efectiv decontate, prin situația de lucrări nr.2 și situația de lucrări nr.4, pentru aricolul AS-DA09A1 măsurat în tone de pământ și valoarea acelorași lucrări pentru acest articol, dar în situația corectă în care ar fi măsurat tonele de liant hidraulic puse în operă;
  • beneficii nerealizate în sumă de 94.143,97 lei (…), calculate în baza art.73^1 din Legea nr.500.11.07.2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv prin aplicarea procentului de 1% pentru fiecare lună din perioada decembrie 2019 – iulie – 2020.

Consecințele economico-financiare, sociale ale abaterii de la legalitate și regularitate constau în prejudicierea bugetului UATJ Neamț cu suma de 1.498.416,11 lei”, se mai arată în raportul întocmit de auditori.

Cert este că reprezentanții Consiliului Județean și cei ai Trust CCDP SRL au vreme să remedieze problema identificată de auditori până, hăt, în februarie 2021, când le-a fost acordat termen. Practic, cei de la Trust CCDP ar trebui să înapoieze bugetului județului suma facturată și încasată ilegal. 

Potrivit Deciziei nr.28, din 11 septembrie, emise de auditori, referitoare la aceste abateri: „În timpul acțiunii de audit, SC Trust CCDP SRL a emis factura nr. 887/06.07.2020 în valoare de 1.512.477,12 lei, reprezentând contravaloarea situației de lucrări nr.8/iulie 2020. În data de 08.07.2020, SC Trust CCDP SRL emite factura nr.890, în minus, la valoare de 1.498.416,11 lei, reprezentând „eroare constatată de Curtea de Conturi Neamț la lucrarea <<Modernizare DJ  157H km 14+000 – 17+500>>”. Conform fișelor de cont pentru operațiuni diverse, facturile anterior menționate au fost înregistrate în contabilitatea entității. (…)Dispunerea măsurilor ce se impun în vederea extinderii verificărilor la nivelul întregu categorii de operațiuni reprezentate de cheltuielile de capital și, dacă este cazul, corectarea eventualelor erori și recuperarea sumelor achitate nelegal; Dispunerea măsurilor legale în vederea recuperării beneficiilor nerealizate aferente prejudiciului cert stabilit cu ocazia misiunii de audit; Dispunerea măsurilor ce se impun în vederea diminuării angajamentului legal inițial încheiat cu valoarea prejudiciului constatat determinat de eroarea de calcul. În cazul în care, urmare a extinderii verificărilor asupra întregii categorii de operațiuni, se constată erori similare, se va proceda, de asemenea, la diminuarea corespunzătoare a angajamentelor legale inițial încheiate. Termen de realizare: 26 februarie 2021”.

(Foto: Ionel Arsene/Facebook)

Daniel MURARU

1 comment

  1. FLORIN 16 octombrie, 2020 at 06:40 Răspunde

    Firma CCDP are un istoric de lucrari de cea mai proasta calitate in acest judet,este cea mai slaba firma de constructii din Judet,in mod normal aceasta firma ar fi trebuit exclusa de la toate licitatiile pe bani publici,ea fiind tinuta in viata cu ”lucrarile” obtinute ”politic” numai prin trafic de influenta cu licitatii castigate cu dedicatie altfel nici nu ar putea sa le obtina avand in vedere utilajele din dotare care apartin de anii 70.
    Este metoda principala prin care politicienii fura banii publici.
    Adica :se castiga ”licitatia” cu ”dedicatie”la suprapret sau la subpret,se executa o lucrare in bataie de joc receptionata de coruptii din comisiile de la CJ/CL iar apoi se da spaga celor care au”facilitat”castigarea licitatiei.
    Jumatate din bugetul acestei tari este furat la modul acesta.Acesta fiind si motivul pentru care nu avem infrastructura.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.