Noi, românii, nu avem nici drum, nici cale!
Drumul și calea
Orice drum are un punct de plecare și unul de sosire, pentru că orice drum duce undeva. Dacă nu ar avea un punct final, nu ar duce nicăieri și nu ar mai fi drum. Orice drum este și o cale care urmează drumul, dar calea poate fi diferită ca metode de parcurgere a drumului, nu și a punctului final, care trebuie să fie același.
Din păcate, noi românii nu avem nici drum, nici cale, mergem spre nicăieri ca drum și total aiurea ca și cale, cu opriri dese, hopuri și devieri nejustificate. Problema mare a noastră este că nu cunoaștem nici drumul, nici calea, adică nu știm unde trebuie să ajungem și nici cum putem ajunge la capăt. Nu știm în ce direcție mergem și cum să parcurgem distanța până la punctul final.
Mioritici, adică fataliști și resemnați, am acceptat să fim conduși de niște vietăți bipede care nu au știut nici unde să ne ducă, nici cum să ne ducă. De treizeci de ani rătăcim bezmetici prin propria țară fără direcție și fără țel, turmă dezorientată, confuză și ignorantă, care nu și-a pus elementarele întrebări – unde, cum și când vom ajunge la liman?
Dar oare dorește România să ajungă la liman? Vrea această țară frumoasă, interesantă și fermecătoare să se salveze și să ajungă la normalitate, căci aceste este drumul, dar și calea reînvierii acestui ținut acaparat de mitomârle ?
Prof. Vălu Năstăselu
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Vai, domnule Nastaselu, nici acum, sub inteleapta conducere a domnilor Iohannis si Orban ,nu sunteti multumit?!Mitomârlele care au acaparat țara , de unde or fi oare?!Le-a adus cumva ciuma rosie, ori sunt niste securistoizi portocalii vopsiti?!
Aceasta ”popor” care nu a dovedit absolut nimic de-a lungul istoriei este sortit disparitiei .
Procesul a inceput in 89 si se va termina in 50-100 de ani.Transilvania isi va declara independenta in maxim 20-30 de ani.
Pe aceste meleaguri nu vor ramane decat tigani si romanii tiganizati,oricum tara este pregatita pentru acest lucru,arata ca o tiganie,este mizeria Europei, populatia majoritara este manelizata,abrutizata iar educatia este pe ultimul plan.
Max si Engels spunea despre acest popor acum 150 ani ca este retrograd si sortit disparitiei si ca nu se incadreaza printre popoarele europene,este o greseala a evolutiei.
Mai buna caracterizare nu exista.
Din pacate acest proces nu poate fi stopat.
Aceasta tara nu are nici un viitor.
Cu totii cei care avem un dram de minte trebuia sa plecam din aceasta tara cat mai este timp.
Florine, este adevarat ca poporul roman s-a manelizat din cale-afara, insa nu va disparea!Europa are nevoie de mana de lucru ieftina si de o piata de desfacere maricica, asa ca romana va fi in continuare cea mai raspandita limba din Europa.Completata cu ceva cuvinte tiganesti, italiene si spaniole, plus unele englezisme…