campanie electorala

Chitic, o nouă aventură în procesul de corupție de la Înalta Curte de Casație

1
269

Dragoș Chitic, ex-primarul orașului Piatra-Neamț, căruia i-a fost suspendat mandatul recent pe motiv de încălcare a Legii partidelor politice, începe o nouă aventură la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acolo este judecat pentru corupție în dosarul „Schimbului ilegal de terenuri”. La nici 14 ore de când anunța, din postura de candidat pentru un nou mandat la primărie, că pietrenii se vor bucura de un cinematograf modern, promisiune făcută de pe vremea când primar era Pinalti, Dragoș Chitic va fi prezent în sala de judecată. Dacă nu va fi el, cu siguranță nu va lipsi avocatul lui, pentru că astăzi începe efectiv judecarea cauzei, instanța supremă acceptând, la termenul de acum două luni, o parte din cererile de administrare a probelor formulate de inculpați. În primă instanță, la Curtea de Apel Bacău, toți inculpații din dosar (primarul Dragoș Chitic (foto), Vasile Vișan, fostul secretar al Primăriei Piatra Neamț, Vasile Zăpor, evaluator imobiliar, Alexandru Casapu, notar, și omul de afaceri Mihai Apopii) au fost condamnați la pedepse cu suspendare.

La termenul de astăzi, judecătorii au citat-o pe Ana Maria Tomuleasa Fătu, consilier în cadrul Compartimentului Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei Piatra-Neamț, și pe Florea Dabija.

Instanța supremă a aprobat, la terenul din iulie, administrarea de noi probe, astfel că magistrații vor audia martorii propuși, vor analiza documentele unor societăți comerciale. Înalta Curte a admis și proba cu expertiza tehnică judiciară imobiliară de evaluare pentru a stabili dacă valoarea de piață a terenurilor, care au făcut obiectul schimbului între primărie și Mihai Apopii, a fost corect stabilită de către cel care a făcut evaluarea.

Vor fi audiați, în calitate de martori, Dabija Florea, Fătu Tomuleasa Ana Maria, Florea Dan, Simionică Aurelia, Olaru Ioan, Tănase Neculai şi Căpitanu Carmen, iar Chitic Dragoş Victor, Vişan Vasile și Zăpor Vasile vor fi audiați în calitate de inculpați.

În iunie 2019, Curtea de Apel Bacău i-a condamnat pe toți inculpații la pedepse cu închisoare, dar cu suspendarea executării.

Pedepsele aplicate la Curtea de Apel Bacău:

Dragoș Chitic – 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit si 3 ani pedeapsă complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b,g C. pen. 

Vasile Vișan – 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și 3 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 lit. a,b, g C. pen.

Bordei Marin – 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendare și 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a,b, g C.pen. 

Zăpor Vasile – 3 ani închisoare cu suspendare și 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b C. pen. 

Casapu Alexandru – 2 ani si 8 luni închisoare cu suspendare si 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b, g C. pen.

Apopii Mihai – 3 ani închisoare cu suspendare pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit  si 3 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 lit. a,b C. pen. 

Sentința magistraților băcăuani a fost atacată de toți inculpații, apelul judecându-se în prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cei șase inculpați au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, în februarie 2018.

Comunicatul DNA din 1 februarie 2018:

„În perioada 20-28 ianuarie 2010, inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, în calitățile menționate mai sus, beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispozițiilor legale, au semnat și avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul local Piatra Neamț, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafață totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului.
În baza acelei hotărâri, în data de 18 februarie 2010, a fost încheiat un contract prin care Consiliul local Piatra Neamț, reprezentat de inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeței menționate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei în schimbul unui teren în suprafață de 11.156 mp situat pe raza aceluiași municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei.
Acest contract a fost încheiat în condițiile în care inculpații Chitic Dragoș Victor și Vișan Vasile cunoșteau că această operațiune era din punct de vedere economic defavorabilă municipiului și privea inclusiv o suprafață de teren care făcea parte din domeniul public al localității.
Diferența de valoare, respectiv suma de 397.351 lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamț inculpatului Apopii Mihai la data de 27 ianuarie 2015. 
Evaluarea terenurilor ce aparțineau primăriei Piatra Neamț a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menționat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care cunoștea că una dintre suprafețele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp), făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamț.
Prin aceste demersuri, a fost produs municipiului Piatra Neamț un prejudiciu în valoare de 1.089.170 lei care constituie totodată un folos necuvenit pentru inculpatul Apopii Mihai. Municipiul Piatra Neamț a comunicat că se constituie parte civilă în prezenta cauză în vederea recuperării prejudiciului.  În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Casapu Alexandru, Vișan Vasile, Bordei Marin și Chitic Dragoș Victor“

(Sursa foto: Facebook/Dragos Chitic)

Daniel MURARU

Citește și:

Declarație șoc în instanță în dosarul „Mafiei schimbului ilegal de terenuri”: „A fost o escrocherie!”

Mafia schimburilor de terenuri din Primăria Piatra Neamț. Tarlaua care l-a băgat pe Chitic în „malaxorul” DNA

1 comment

  1. constantin 16 septembrie, 2020 at 14:47 Răspunde

    Pacat ca pentru lacomia unora si dispozitia beneficiarului faptei oameni respectabbili ajung sa fie purtati pe drumuri la batranete.Cine avea curajul sa-l refuze pe Stefan sau sa nu faca ceia ce a stabilit el.Acum dupa dezastru facut la P.Neamt lasa fostii colaboratori prada proceselor.Apopii nu este la prima fapta privind terenurile pe mana lui Stefan,In loc sa faca un pas in spate la Camera de Comert si I ndustrie Neamt pozeaza in victima.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.