Mare ușurare pentru inculpatul Arsene. Procesul în care e judecat pentru corupție a revenit la ritmul obișnuit: amânare pentru audierea martorilor

4
2915

Procesul de corupție al inculpatului Ionel Arsene (foto), președintele Consiliului Județean Neamț, cercetat pentru fapte de corupție la Tribunalul Bacău a avut, ieri, un nou termen. Cum dosarul se judecă cu ușile închise, informațiile despre ceea ce se întâmplă în sala de judecată sunt extrem de puține, astfel că atacul.ro a aflat că instanța a acordat un nou termen de judecată pentru data de 24 septembrie, în vederea audierii martorilor. În aceste condiții, Arsene, care candidează pentru un nou mandat de președinte la Consiliul Județean Neamț, a scăpat de una dintre cele mai mari temeri ale sale, și anume o posibilă condamnare înainte de data alegerilor (27 septembrie). Bine, Arsene poate fi și achitat, cum la fel de bine poate fi condamnat. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat înainte de alegeri, cu siguranță inculpatul din fruntea CJ-ului ar fi avut numai de pierdut, chiar dacă ar fi fost vorba despre o condamnare în primă instanță.

La termenul din 30 iulie, avocații lui Arsene au cerut recuzarea judecătoarei Daniela Donighevici Rusu. Cererea de recuzare a fost respinsă a doua zi de un alt complet de judecată, iar Arsene a câștigat  timp, instanța amânând procesul pentru 27 august.

Procesul a ajuns la al 14-lea termen de judecată numai la Tribunalul Neamț, la care se adaugă alte 8 termene, câte au fost la Tribunalul Neamț înainte de strămutarea dosarului, decizie luată de Curtea de Apel Bacău.

În ultimele luni, procesul de corupție al lui Arsene a mers din amânare în amânare. Și din cauza pandemiei, dar și din alte motive, cum ar fi lipsa inculpatului sau a apărătorilor săi. După suspendarea judecății în perioada pandemiei, dosarul a fost repus pe rol la termenul din 20 mai.

Procesul se judecă cu ușile închise

Dosarul în care Ionel Arsene este acuzat de DNA de fapte de corupție s-a judecat inițial la Tribunalul Neamț, primul termen al procesului fiind fixat pentru 28 august 2018. Apărătorii lui Arsene au cerut strămutarea, iar Curtea de Apel Bacău, în 21 martie 2019, a fost de acord. Cât s-a aflat pe rolul Tribunalului Neamț, solicitările avocatului lui Arsene, ca ședința de judecată să se desfășoare cu ușile închise, au fost respinse de către judecător. Acesta și-a argumentat poziția prin aceea că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu ţin de viaţa privată și a cerut argumente mai solide pentru a declara ședințele nepublice. Însă, la Bacău, lucrurile s-au schimbat radical. În primul rând, procesul a fost strămutat, decizia fiind luată la Curtea de Apel Bacău. Ulterior, magistrații băcăuani au fost rapid de acord și ca procesul să se judece cu ușile închise, astfel că jurnaliștii nu au mai putut participa la ședințele de judecată. Instanța băcăuană a admis cererea apărătorilor lui Arsene ca ședințele de judecată să nu mai fie publice, pe motiv că presa ar publica declarațiile martorilor, iar buna înfăptuire a Justiției ar fi împiedicată. Așa se face că, de la termenul din aprilie 2019, primul de la strămutarea dosarului la Bacău, ședințele de judecată se desfășoară în „secret”. Pot participa la proces doar inculpatul, avocații, procurorul DNA și martorii din dosar.

Trimis în judecată în februarie 2018

Ionel Arsene este judecat pentru trei fapte de trafic de influență, într-un singur dosar care se află pe rolul Tribunalului Bacău. Într-una dintre cauze, denunțător a fost Gheorghe Ștefan, fostul primar al orașului Piatra Neamț. Pinalti a făcut denunț împotriva lui Arsene la DNA, afirmând că i-a dat acestuia bani, în cursul anului 2013, pentru a-i face probleme la Agenția Națională de Integritate lui Culiță Tărâță, președintele de la acea vreme a Consiliului Județean Neamț. Arsene și Pinalti se aflau în conflict deschis cu Tărâță. În același dosar, Arsene este judecat pentru încă două fapte de trafic de influență. Este vorba de dosarul ce a fost conexat de procurorii DNA, în care anchetatorii arată că, în iulie 2015, Arsene, în calitate de deputat și președinte al PSD Neamț, a pretins de la reprezentantul firmei Construcții Hidrotehnice SA Iași un procent de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale.
În schimbul acestui comision, afirmă procurorii, în perioada iulie –  septembrie 2015, suspectul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a sumei anterior menționată, demersuri rămase, însă, fără rezultat.

De asemenea, Arsene este judecat și pentru că, în iunie 2015, în calitatea sa de deputat și președinte PSD ar fi tras sfori pentru ca firma controlată de soția lui să pună tâmplărie la Școala Icușești. Pe perioada procesului penal, Arsene nu are voie să se aproprie de mai multe persoane, martori în dosarele sale: Ştefan Gheorghe, Panfil Carmen Maria, Ştefan Gabriel, Panaite Vasile, Porumboiu Adrian, Creţu Vasilica, Avram Doru, Andriţa Valeriu, Careja Ioan, Moga Costel,  Jugan Iulian şi Lupu Mihai.

Doru Avram a fost directorul Rotercom Prestige SRL, firma familiei lui Arsene care a pus termopanele la școala din Icușești. De asemenea, Arsene nu are voie să se apropie de Careja Ioan, Moga Costel şi Lupu Mihai. Primii doi sunt directori la Construcții Hidrotehnice SA Iași, iar ultimul acționar al aceleiași firme. Mihai Lupu a fost deputat PNL în legislatura 2012 – 2016 și coleg cu Ionel Arsene în Comisia de Transporturi. Primul a fost președinte, al doilea vicepreședinte. Senatorul nemțean Eugen Nazare Țapu, coleg de partid cu Mihai Lupu, era, în anul 2012, membru în Consiliul de Administrație al societății Construcții Hidrotehnice SA Iași, o firmă implicată în ultimul timp în foarte multe scandaluri de corupție.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Daniela 28 august, 2020 at 12:49 Răspunde

    Despre care martori ar putea fi vorba? Unul dintre martori s-a pierdut deja pe drum. Este vorba despre vestita (inca) primarita de la Dobreni, Vasilica Cretu. Cea despre care se poate spune ca l-a abandonat pe cel care i-a tinut companie la sezatorile de la Dobreni, atunci cind depanau stiu ei, ce. Sau poate este doar un troc intre ALDE si PSD. Asaftei Ion, inca un mandat de 4 ani la CJ si sustinerea candidaturii Vasilicai Cretu din partea PSD, in schimbul modificarii declaratiilor de martor impotriva lui Ionel Arsene. Nici unul dintre ei nu este suficient de constient, inca, in legatura cu faptul ca marturia mincinoasa si ticluirea inscrisurilor se pedepseste in Romania. Daca atunci cind ALDE a pus la cale inlocuirea lui Arsene Ionel de la conducerea CJ Neamt si atrimiterea lui in arest, metodele folosite au dat gres, finalul zilei de 27 sept 2020 ne va demonstra cu siguranta daca Arsene Ionel si-a invatat lectia.

  2. Giovani 28 august, 2020 at 13:07 Răspunde

    Multi pun botul la mascarada care o face pe Facebook. Că toate lucrările sunt in termen și dumnealui le inspectează. Referitor la lucrarea din comuna Dragomirești știam că trebuia să fie predată în decembrie 2019. Există o foarte mare presiune pe angajații consiliului județean Neamț pe angajați să semneze și să facă toate mofturile lui cumătru. O să vedeți că o să facă pe dracu-n 10 sa intre iar la cj, că de nu o sa fie multe nereguli scoase în public. Succes tuturor candidaților, dar numai sosetica sa nu iasă.

    • Alina 29 august, 2020 at 21:35 Răspunde

      Acei angajati din CJ Neamt, pusi in situatia sa semneze hotiile din acte, numai pentru a satisface orgoliile lui Arsene si ale cumatrilor, sa nu semneze nimic daca au anticipat pericolele. Aceeasi situatie (fiebere si presiuni) se petrece si la Girov, tot in legatura cu procesele verbale de receptie. Pentru drumurile executate in bataie de joc, fara respectarea minimelor conditii tehnice.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.