Bambilici cu sănătatea nemțenilor. Spitalul Județean, blocat pentru 35 de bolnavi de Covid-19. Spitalul modular, un proiect controversat și întârziat

1
721

 

Sănătatea nemțenilor reprezintă o prioritate pentru autoritățile nemțene, însă, așa cum s-a văzut până acum, doar la nivel declarativ. Sute de nemțeni bolnavi sunt tratați, în continuare, la Spitalul Municipal de Urgență Roman, pentru că cea mai mare unitate medicală din județ, Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, este blocat de bolnavii de Covid – 19. În timp ce cadrele medicale romașcane fac față cu greu valului de bolnavi, la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț există secții în care se șomează de câteva săptămâni bune. Se șomează pentru că nu mai sunt bolnavi Covid-19 în acest spital, conform protocoalelor încheiate, neputând fi internați decât cei care sunt infectați cu noul coronavirus. Pe lângă cei confirmați pozitiv, spitalul îi internează și pe suspecți. Chiar și așa, în prezent (29 iunie), gradul de ocupare al unității medicale este de sub 10%. Adică, din cele 880 de paturi nu erau ocupate nici măcar 100 (35 de infectați cu Sars-Cov2 și 40 de suspecți).

Situația îi afectează grav pe cei care suferă de alte boli și nu se pot trata din cauză că cel mai mare spital din județ are activitatea blocată. Săptămâna trecută, prefectul George Lazăr anunța că spitalul va fi redeschis, însă fără a fi avansată o dată certă. Au trecut 6 zile de atunci și nimeni nu a mai pomenit nimic despre acest subiect. La un moment dat, după cum spunea prefectul, persoanele infectate cu noul coronavirus Sars-Cov2 ar urma să fie internate în Spitalul Orășenesc Târgu-Neamț, iar spitalul de la Piatra-Neamț și-ar relua activitatea dinaintea crizei. Acestea vor depinde de o decizie a Ministerului Sănătății, dacă nu cumva, din pricina creșterii numărului de cazuri de Covid-19, se va răzgândi.

Spitalul modular de la Iași trebuia să fie funcțional încă de acum o lună

Proiectul spitalui modular medical, care urmează să fie instalat la Lețcani – Iași, pentru bolnavii infectați cu noul coronavirus, ar putea fi o soluție nu numai pentru nemțenii infectați cu noul coronavirus, dar și pentru bolnavii din alte județe ale Moldovei. Investiția, care este realizată cu banii consiliilor județene din Iași și Neamț (în total, 13,2 milioane de euro), este contestată în special de Opoziția din Consiliul Județean Iași. La Consiliul Județean Neamț, care a contribuit financiar cu 3,6 milioane de euro pentru ridicarea acestui spital, este liniște. Cu o singură excepție, cea a lui județean Cristian Ungurianu, niciun alt ales nu a avut și nu are nimic să-i reproșeze lui Ionel Arsene, inițiatorul proiectului prin care județul Neamț s-a alăturat Iașului pentru a pune bazele acestui proiect. Deși aspru criticat, proiectul spitalului modular ar putea fi de un real ajutor, dacă ar fi funcțional. Dar nu este, pentru că termenele au fost depășite, principalul motiv invocat fiind măsurile luate de guvenul turc din cauza Covid-19. Firma care trebuie să livreze containerele, aparatura medicală și care să se ocupe de montaj este din Turcia.

Pe 21 aprilie, Ionel Arsene anunța semnarea contractului de achiziție cu firma turcească SDI Global LLC și că „în circa trei săptămâni proiectul va fi finalizat”.

Termenul inițial de livrare, 19 mai, nu a fost respectat din cauza pandemiei, turcii luând măsuri dure de combatere a infectărilor cu noul coronavirus (tot felul de interdicții, carantină etc). Abia la sfârșitul lunii mai, la Lețcani a ajuns o parte din spitalul modular – 17 module. La începutul lunii iunie, furnizorul a solicitat, în două rânduri, prelungirea termenului de livrare a echipamentului. Ultimul termen acceptat este 30 iunie, ceea ce înseamnă că mâine ar trebui să ajungă la Iași toate componentele și aparatura medicală pentru spitalul modular.

23 iunie 2020: în curtea parcului industrial TransAgropolis din Lețcani (Iași), unde urmează să fie montat spitalul modular, se aflau doar câteva containere:

La o solicitare a publicației atacul.ro, Alina Popa, directorul Agenției de Dezvoltare Euronest, instituția care s-a ocupat de achiziția spitalului modular, a precizat că furnizorul turc nu a solicitat si nu a primit nici o sumă cu titlu de avans în cadrul contractului de furnizare a Spitalului Mobil.

„Pentru cele 17 containere și echipamente medicale deja livrate, aferente secțiunilor A, B și C ale spitalului (secțiune B livrată integral, secțiune C – aprox. 70%), nu s-a efectuat nicio plată deocamdată. Săptămâna aceasta va ajunge, în Romania, cea mai mare parte a restului spitalului și, de asemenea, echipa de experți care va asigura instalarea și punerea în funcțiune, dacă cererile de viză le vor fi procesate în timp util. Nu s-au aplicat penalități până în prezent, întârzierile fiind determinate de motive neimputabile furnizorului (carantina din Turcia, în principal)”, a precizat șefa Euronest.

Cert este că celelalte echipamente nu au ajuns până la finele săptămânii trecute și rămâne de văzut dacă furnizorul turc își va respecta promisiunea, respectiv să facă livrarea până în data de 30 iunie. Probabil, dacă echipamentul ar fi fost pe drum, ar fi avut grijă cei implicați să anunțe cu surle și trâmbițe pe Facebook. Nu este exclus ca mâine, Euronest să declare că s-a prelungit din nou termenul de livrare a echipamentului pentru ridicarea spitalului modular.

Daniel MURARU

 

1 comment

  1. Cristian Ungurianu 29 iunie, 2020 at 12:45 Răspunde

    Cui iar fi de folos spitalul modular, dacă el are (în teorie) 250 de paturi din care60 de ATI? Doar în Județul Iași sunt astăzi internați mai mult de 250 de bolnavi sau suspecți Covid. Presupunând prin absurd ca acest spital va funcționa vreodată, cum vom proceda cu suspecții de Covid din Moldova, care astăzi sunt cc. 500 de persoane? Ii plimbam la Letcani și ii aducem înapoi în 2 zile după obținerea rezultatelor, în cazul celor negativi?

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.