Fost adjunct SRI dovedit lucrător al Securității

2
1142

Colonelul (r) Nicușor Șfarghi Catrinoi, fost adjunct al Direcției Județene Neamț a Serviciului Român de Informații (SRI), a fost lucrător al Securității. Așa a decis, definitiv și irevocabil, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul în care ofițerul s-a judecat cu Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS), pentru că-i atribuise calitatea de lucrător al Securității. Fost ofițer al Securității înainte de 1989, Șfarghi a rămas, după Revoluție, în structurile Serviciului Român de Informații, unde a activat ca ofițer activ.

Numai că CNSAS a constatat, pe baza analizei documentelor identificate în arhive, că, în perioada cât a servit Securitatea lui Ceaușescu, ofițerul a greșit, acuzându-l că a făcut poliție politică. Nicușor Șfarghi s-a pensionat exact în anul în care CNSAS i-a dat decizia de lucrător al Securității, adică în 2016. Ofițerul a dat în judecată CNSAS la Curtea de Apel București, negând că ar fi fost lucrător al Securității, însă fără succes.

„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia tardivităţii. Admite cererea. Constată calitatea de lucrător al Securităţii, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul Catrinoi Sfarghi Nicuşor. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la sediul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios administrativ şi fiscal, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.06.2017”se arată în decizia instanței Curții de Apel București.

Hotărârea Curții de Apel București a fost atacată de fostul ofițer SRI cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție care, ieri, l-a respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul CATRINOI ŞFARGHI NICUŞOR împotriva sentinţei civile nr.2289 din 12 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020”

Asta înseamnă că Nicușor Șfarghi Catrinoi este lucrător al Securității ceușiste cu acte în regulă, însă această calitate nu-l va afecta în niciun fel. Dacă decizia ÎCCJ l-ar fi găsit în sistem, probabil, Catrinoi ar fi fost dat afară, însă, acesta s-a pensionat în urmă cu 4 ani. De pensie nu o să se atingă nimeni, așa că nu există decât regretul că CNSAS-ul nu a identificat mai repede documentele care atestă calitatea lui de lucrător al Securității.

Conform legii, calitatea de lucrător al Securității i se atribuie oricăriei persoane care „având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.
Cu alte cuvinte, prin acțiunile sale de fost ofițer al Securității, Catrinoi a desfășurat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

„A creat niște prejudicii unor persoane înainte de 1989, în calitatea pe care o avea atunci, de ofițer al Securității. Însă, la fel ca și în cazul altora, nu i se va întâmpla nimic. Mai sunt și alții care au ieșit la pensie și au fost declarați lucrători ai Securității și nu i-a lăsat nimeni fără pensii, așa că demersul CNSAS-ul este cel puțin tardiv. Dacă s-ar fi descoperit mai devreme că a fost lucrător, lucrurile ar fi stat puțin altfel. Așa, sunt mulți care, după ce s-au văzut cu sacii în căruță, au tăiat-o din sistem exact la timp, adică înainte ca situația să devină publică. Să nu uităm că, în anii 2005 – 2006, mulți dintre cei din SRI, care au făcut poliție politică, s-au pensionat, iar alții care au crezut că va fi mai greu de aflat ce au făcut, au rămas. Iată, și în cazul acestora adevărul a ieșit la lumină. Este o aberație să contești, deși este dreptul tău, o decizie a CNSAS-ului, plus una a instanței, de lucrător al Securității. Oricum, nu toți ofițerii care au lucrat înainte de 1989 în Securitate au făcut poliție politică. Cei mai mulți dintre ei și-au văzut de treabă și nu au creat nimănui suferință”, ne -a declarat, sub semnul anonimatului, un cunoscător al fenomenului.

Cât a fost în activitate, Nicușor Șfarghi Catrinoi a fost, la un moment dat, în „cărți” pentru a prelua chiar șefia SRI Neamț, însă, din motive necunoscute, cei de la București l-au refuzat. Nu este exclus ca refuzul să fi avut la bază și o informație privind implicarea fratelui ofițerului în scandalul defrișărilor de pădure din comuna Dămuc. La vremea respectivă, vorbim de începutul anilor 2000, s-a spus că Șfarghi Catrinoi nu era străin de afacerile dubioase pe care le desfășura fratele său, Constantin, în zona Dămuc. Cel din urmă a intrat în posesia unei suprafețe de 4 hectare de pădure în condiții cel puțin ciudate, iar acest aspect, culmea, nu a atras atenția procurorilor care au investigat jaful din pădurile comunei Dămuc. Folosind trei hotărâri judecătorești și o adeverință eliberată de Primăria Dămuc, Constantin Catrinoi a obținut 4 hectare de pădure. Una dintre hotărârile judecătorești nu avea nici o treabă cu punerile în posesie.

Afaceri dubioase cu pădure

Modul în care Constantin Catrinoi, fratele fostului ofițer SRI și lucrător al Securității, a obținut cele 4 hectare de pădure, a fost unul cel puțin dubios. În tabelul întocmit de Direcția Silvică, Constantin Catrinoi, domiciliat în comuna Bicaz Chei, figura că a fost împroprietărit cu 4 hectare de pădure, trei prin hotărâri judecătorești și unul prin adeverință. Prin cele două hotărâri judecătorești, 3.702 și 3.703 din anul 1996, un magistrat reconstituia dreptul de proprietate a suprafeței de un hectar pădure pentru Maria Prezsmer și Victoria Andre, ambele din comuna Lunca de Jos, județul Harghita. Mariei Prezsmer, care a declarat în fața instanței că a deținut 59 de hectare de pădure în punctul Kiraly Kut, instanța i-a reconstituit dreptul de proprietate pentru hectarul solicitat. În cazul Victoriei Andre, instanța i-a reconstituit dreptul de proprietate pe baza unei adeverințe eliberate de Primăria Dămuc. Deși cele două hotărâri judecătorești au fost emise pe numele celor două persoane din comuna Lunca de Jos, punerea în posesie s-a făcut pe numele lui Constantin Catrinoi. Cea de-a treia sentință, care a dus la împroprietărirea lui Constantin Catrinoi cu încă un hectar de pădure, este de noaptea minții. Sentința 528/97 (care figura într-un tabel de punere în posesie fără indicarea judecătoriei care a emis-o), prin care Constantin Catrinoi a fost împroprietărit cu un hectar de pădure este cel puțin dubioasă. Astfel, hotărârea cu numărul respectiv, emisă în anul 1997 de Judecătoria Piatra-Neamț, se referă la un divorț, care în niciun caz nu s-a lăsat cu împroprietăriri cu teren cu vegetație forestieră. La Judecătoria Bicaz există o sentință cu acest număr, emisă în anul 1997, însă ea se referă la transformarea unei amenzi în închisoare contravențională. Cel de-al patrulea hectar obținut a fost făcut „cadou“ de primarul din acea vreme al comunei Dămuc, acesta eliberând o adeverință în acest sens. Cu alte cuvinte, niciun hectar de pădure despre care, spun cetățenii, a fost exploatat „la ras” nu a fost obținut de Constantin Catrinoi în mod legal. Și cu toate acestea, fratele ofițerului SRI a fost omis în ancheta procurorilor. Mai mult decât atât, în urma perchezițiilor efectuate de procurori la sediul Primăriei Dămuc au „scăpat” documente care atestau împroprietărirea cu iz penal a lui Constantin Catrinoi.

Daniel MURARU

 

 

 

2 comments

  1. ADY 17 iunie, 2020 at 19:21 Răspunde

    cam toti azu fost turnatori precum fostul presedinte basescu, insa, justitia se pronunta dupa ce mor sau ies la pensie. un troc mizerabil pt ca toti zu fost turnatori

  2. FLORIN 18 iunie, 2020 at 06:24 Răspunde

    Dupa cum vedem aceste mizerii umane care au fost complici si au vandalizat aceasta tara mana in mana cu interlopi,politicieni corupti si ”afaceristi cu 4 clase”fara scrupule ajunsi milionari devalizand padurile din acesta tara sunt tocmai cei platiti sa aiba grija de aceasta tara si sa previna aceste fapte adica:SRI

    Nu este nici o mirare dupa cum arata tara asta.Toata lumea stie ca aceste institutii mafiote gen SRI/PARCHET/DIICOT/IPJ si-au folosit puterile legale abilitate pentru a face ”afaceri personale”spre folosul lor si a acolitilor lor,vanzand informatii,santajand si protejand acesti infractori,care au facut parapad in aceasta tara cu taierile de paduri si sifonarea banilor publici.

    Atat timp cat aceste institutii esuate platite cu salarii aberante si pensii aberante in contextul in care sunt praf de coruptie si incompetenta nu vor fi desfiintate si re-infiintate de la zero aceasta tara va ramane un stat mafiot 100 % unde noi cetatenii vom fi in continuare niste sclavi care vom munci pentru a intretine viata de lux a acestor mafioti.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.