Iubim natura, dar ne batem joc de ea

2
921

Suntem mari iubitori de natură, de verde, de frumos, sărim ca arși când e vorba despre furturile de păduri, dar tot noi suntem cei care ne batem joc de ea natură. Da, noi. Noi, apărătorii pădurilor, apărătorii mediului. Noi, ecologiștii. Noi, ăștia care, atunci când mergem la un picnic cu familia, cu prietenii, semănăm în urma noastră dezastrul. Ne place când găsim curățenie, dar nu ne place s-o păstrăm. De ce? Pentru că nu suntem civilizați. Pentru că nu vrem să învățăm nimic din greșelile pe care le facem. Pentru că așa suntem noi. Nepăsători. Și, da! Ne place să arătăm cu degetul spre alții. Ne place să criticăm, să analizăm, să înjurăm… Să-i punem la punct pe nemernicii care distrug mediul. Suntem foarte vehemenți, știm să ne facem auzită opinia. Ce nu știm să facem? Nu știm să păstrăm curățenia, acolo unde ea există. Nu luăm atitudine împotriva celor care-și abandonează lăturile, resturile. Scoatem gunoaiele în afara curții, la „râpă”, să fie frumos la noi în ogradă. Demolăm un perete, o casă, un coteț, aruncăm deșeurile pe malul apei, unde copiii merg vara la scăldat, unde putem întâlni variate specii de păsări și animale de care unii nici nu au auzit. Ce-i dincolo de gardul nostru, nu ne interesează. Vinovații? Oricine, în afară de noi. Primarul, vecinul, turistul, soarta …

Nu știm să prețuim ceea ce avem. Nu știm să respectăm natura și, de aici, pe noi înșine. Suntem irecuperabili. Dar, natura? Ea renaște și ne arată, de fiecare dată, cât de idioți sunt unii dintre noi.

Ne pot încerca multe tragedii, pandemii, războaie, cataclisme, dar nimic nu ne va învăța să fim civilizați, pentru simplu fapt că nu vrem. 

Iată doar câteva exemple de nesimțire crasă: pârâul Nechit și Lunca Bistriței. Fotografiile au coordonatele geografice, pentru ca autoritățile, cei de la Apele Române, Garda de Mediu și primării, să poată identifica locurile în care unii au transformat natura într-o mare de gunoaie.

Pârâul Nechit:

Roznov, râul Bistrița: 

Râul Bistrița, comuna Dumbrava Roșie: 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. sara 18 mai, 2020 at 14:21 Răspunde

    Dar unde este speranta liberala NICHITA de la SGA Neamt, cel fara de cunostinte in domeniul Gospodaririi Apelor !!???????????pus de PNL !!???? Voi chiar NU AVETI oameni de specialitate domnul ORBAN!! vorba lui Dem Radulescu…..” PUTIN, FOARTE PUTIN….”….

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.