La spitalul din Piatra-Neamț, medicii folosesc bonete de brutar. La UPU nu se mai testează nimeni, că „nu dă bine”

9
18474


Cadrele medicale din Spitalul Județean Neamț sunt disperate din cauza faptului că nu au echipamente de protecție adaptate pentru Covid-19, astfel că riscul de a se infecta este iminent. Ei spun că este o chestiune de ore până când Spitalul Județean Piatra-Neamț va ajunge la fel ca cel din Suceava, cu aproape  tot personalul infectat cu Covid-19. Unii s-au plâns că folosesc drept echipament de protecție bonete de brutar. Alții au reclamat că suspecții simptomatici, care au stat în izolare, sunt plimbați liber prin spital, că așa ar fi dispus conducerea secției Contagioase.

Mai mult, cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgențe au renunțat să se mai testeze pentru a vedea dacă sunt sau nu infectați, deoarece li s-a spus că „nu dă bine”, că „oricum, toți sunt purtători”. De izoleta nu a mai auzit nimeni.

„Sunt la serviciu! Sunt carne de tun! Este incredibil ce se întâmplă aici, în spital. Vom fi, în curând, Suceava 2. Noi, cu bonete de brutar, să nu cadă părul în mâncare … incredibil… Suspecții simptomatici veniți din izolare sunt plimbați liber prin spital. Că așa vrea dr. de la Contagioase. Nu se respectă circuite, nu avem materiale de protecție, decât niște mănuși și măști folosite peste timpul admis. Astea nu sunt echipamente de protecție în situația dată. Sunt nebuni! Ce rost mai are dacă aici umblă liberi, pe picioare, pe holuri. UPU nici nu se mai testează, li s-a zis clar că nu <<dă bine>> să se testeze… că oricum ies toți purtători. Plus circuite, cel mai important… de izoleta nici nu s-a auzit. E normal? O mască te ține, în mod normal, 4 ore”, a spus un salariat al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.

Bonetă de brutar folosită ca echipament de protectie:

Cadrele medicale le trimit cunoscuților mesaje prin care le transmit să stea în case, deoarece spitalul se umple cu pacienți infectați, personalul medical se infectează și nu mai are cine să îi trateze.

„Nu mai ieșiți afară, stați în casă! Vă rog, trimiteți acest mesaj la toate contactele din telefonul d-voastră! Spitalul se umple cu pacienți cu coronavirus, personalul medical se infectează, nu mai are cine să acorde asistență medicală. O să murim cu toții!”.

„Pe secție avem o singură trusă de Covid-19, care, clar, nu va ajunge. Nu avem echipament de protecție adecvat. Purtăm o mască 12 ore, ceea ce nu este normal. Nu mai oferă nicio protecție! Spitalul se umple cu bolnavi! Am ieșit să-mi cumpăr ceva de mâncare și văd că oamenii au ieșit la plimbare. Oameni buni, cred că sunteți inconștienți! Vă rugăm, nu mai ieșiți din case! Ne luptăm cu ce avem, dar suntem prea puțini, iar bolnavii sunt din ce în ce mai mulți. Nu sunteți conștienți de riscurile la care vă supuneți și ne supuneți pe toți, inclusiv pe familiile voastre, ale noastre. Nu mizați pe faptul că sunteți tineri! Nu vă poate garanta nimeni că o să scăpați nevătămați în cazul îmbolnăvirii. Vă rugăm, rămâneți în case!”, a declarat un alt cadru medical. 

Disperați sunt și polițiștii locali, care spun că sunt folosiți în linia întâi fără o minima protecție: „Ne bagă, ca oile, în fiecare dimineață, la 8, într-o sală la Poliția Municipiului, câte 30 – 40, care cu măști, care fără, chipurile, pentru instruire. Replica șefilor de la Municipiu a fost că oricum nu scăpăm niciunul, așa că asta e situația, să ne împăcăm cu gândul ăsta. Avem toți copii. Nu e normal să fim carne de tun!. Eu unul, de când a început pandemia, am primit 3 măști, din care una de zugrav și 2 perechi de mănuși. În 2 săptâmâni. E inuman ce se întâmplă!.  În dimineața asta am primit o mască confecționată la o croitorie, nesterilă, și mi s-a spus că după ce o port să o spăl și să o folosesc din nou”, a spus un polițist local.

Daniel MURARU

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

9 comments

  1. Co19 26 martie, 2020 at 14:45 Răspunde

    Care circuite? La SJN au fost vreodată circuite sigure? Cu aceleași ascensoare sunt transportați pacienții, mâncarea, instrumentarul, lenjeria, cadavrele. Care circuite? Ca să ajungi intr-o secție, treci prin alta.
    Am citit pe rețelele de socializare că s-au strâns sume destul de mari prin donații individuale pentru a achizitionarea de materiale de protecție. Cine gestionează acești bani?
    Mă mir că în acest context de calvar general, unii indivizi cu funcții continuă să-și facă reclamă de doi bani. Doamne, scapa-ne de lepre! Du-i pe toți în loc cu verdeață!

  2. FLORIN 26 martie, 2020 at 16:05 Răspunde

    Statul mafiot Romania.Un stat corupt incompetent si iresponsabil reprezentat de SRI/PARCHET/DIICOT/JUDECATORI/POLITIE adica tot statul mafioto securist.

    Intotdeauna prins pe picior gresit.Asta e statul mafiot care nu se ocupa de siguranta acestei tari ci numai de hotii si smenuri chiar acum in timpul acestei crize.

    PSD a spaguit acest stat mafiot paralel cu ”pensii si salarii speciale” pentru a obtine imunitate in fata legii si a avea liber la furat si devalizat aceasta tara,asa cum s-a intamplat:anchete de 2 bani,zero recuperari prejudicii,condamnari de 2 bani.

    Toata lumea stia ca vine acesta pandemie.Doar institutiile mafiote din aceasta tara platite cu pensii speciale si salarii colosale nu stiau si nu s-au pregatit.Erau ocupati cu smenuri si manareli.
    De ce platim noi cetatenii aceste institutii esuate incomtente si corupte?

    Platim miliarde de euro pe an,va spun eu….
    Miliarde de euro care sunt cheltuite de acesti nenorociti pe masini de lux,vile de lux,excursii de lux,etc in conditiile in care noi nu avem nimic in tara asta:fara spitale,fara drumuri,fara nimic.

    De ex,cate echipamente de protectie se puteau cumparau daca s-ar fi impozitat salariile colosale si aberante ale celor din care sunt direct raspunzatori de situatia catastrofala din aceasta tara?
    Ce au facut aceste categorii ”profesionale”pentru aceasta tara care este praf de coruptie si hotii ca sa merite aceste privilegii aberante?Nu ei sunt responsabili de dezastrul din aceasta tara?

    Prostilor,neaparat sa va duceti la vot ca sa rada securistii de voi.

  3. Maria 26 martie, 2020 at 16:16 Răspunde

    Dacă este adevărat unde sunt toate maștile , mănuși și alte ustensile și dezinfectanți donate de clinica Mariuta sau vivid ? De ce nu interogați puțin pe chestia asta ?

  4. Luminita 26 martie, 2020 at 18:55 Răspunde

    Unde esti (***) de Soseta? Ai adus la conducerea spitalului un fabricant de ambalaje. Iesi afara (***)! Ai dat banii de sanatate lu cumatru. Vor muri oameni si vei fi (***)

    • Covidu2020 26 martie, 2020 at 22:16 Răspunde

      Sunt în carantină.
      Și rânjesc hidos privind buletinele de știri.
      După ce trece pandemia se vor întoarce la furat. Credeți că știu să facă altceva?

  5. Varga Szandor Andrasz 26 martie, 2020 at 19:33 Răspunde

    Ca peste tot in parohia consiliului județean
    Si la Apa Serv trimit acum pe criza asta instalatorii de la contorizare consum ls citiri contori cand ar putea lesne macar luna asta aplica metodologia estimării pe baza istoricului mediu multianual .
    E o crima acum umblatul pe stradă si la căminele de branșament , in contact direct cu administratorii de asociații si locatarii din blocuri
    Înarmați cu o mască de 50 de bani si o pereche de mănuși anemică .
    Cine va răspunde daca se infectează acești oameni cu virusul ?

  6. Florin 26 martie, 2020 at 19:58 Răspunde

    Se vede decor luna disperarea acestor impotenți politici. Se zbat ca înecații să-în mai vadă niste prosti care să le dea votul. Te apucă greata când îi vezi! Cu figuri studiate în oglindă, cu masca pe bot, fotografiati pe linia frontului. Ce mai? Abia așteaptă să numere milioanele din importuri aranjate.
    Ca de votat o să-i voteze bunica.
    Hai, treceți la izolare, (***)!

  7. Sebi 26 martie, 2020 at 22:34 Răspunde

    Iti vine sa vomiti cand il vezi pe „ziarul „de casa a lui Soseta cum îi face ode libidinoase lui soseta cu botnita pe bot.Spitalul din p neamt este un focar si nemernicul asta de „ziarist” îl linge pe Soseta.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.