Ruda unui lider PSD Neamț, infectată cu Covid-19. „Domnule Arsene, noi, cei din Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, nu avem echipamente, ce facem?”

18
4760

În timp ce angajații Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț cer să li se asigure echipamente de protecție, în plină pandemie de Covid-19, iar cei infectați cu noul coronavirus sunt scoși din spital pe targă, fără nicio minimă protecție, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, somează Guvernul României să dea bani. Nu pentru echipamente de protecție, atât de necesare cadrelor medicale în această perioadă nefastă, ci pentru a dubla salariile persoanelor care luptă cu ucigașul virus, dar și pentru a alina durerea familiilor celor care, aflați în plină linie în lupta împotriva Covid-19, vor deceda. Noi sperăm, chiar și în condițiile în care ideea lui Ionel Arsene ar fi pusă în practică, să nu moară niciun cadrul medical, polițist, pompier sau oricare alt cetățean, indiferent de profesia pe care o are.

Că lucrurile nu merg cum ar trebui la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț o demonstrează recentul caz al bărbatului, în vârstă de 45 de ani, infectat cu noul coronavirus, transportat neprotejat la Iași. Asta ca să nu mai punem la socoteală fapul că pacientul a mers, în vreo trei rânduri, la spital, fiind trimis, de fiecare dată, acasă cu asigurări că nu are Covid-19. Pacientul, angajat al unui complex hotelier și cu soție farmacistă, este cumnatul unui lider important al PSD Neamț, a cărui tăcere față de această situație nu o putem pune decât pe seama iubirii pentru partid și pentru conducătorul iubit. Îi dorim doamnei social democrate, căci despre o doamnă din PSD este vorba, să aibă curaj și să taxeze public modul în care, iată, sunt tratați pacienții infectați cu Covid-19. Mai mult, ar putea face demersuri pentru ca personalul medical să aibă  la dispoziție echipamente de protecție, aparatură și medicamente.  

300.000 de euro pentru familia cadrului medical, jandarmului, pompierului sau polițistului care va deceda

Revenind la mesajul postat în urmă cu două zile de Arsene pe Facebook, acum aproximativ o oră un cadrul medical a răbufnit, atrăgându-i atenția președintelui CJ că în spital nu sunt  echipamente de protecție.

Arsene solicită Guvernului României, prin intermediul mesajului postat, „fără a face politică” (câtă ipocrizie!), să dubleze retribuțiile medicilor și personalului implicat în lupta împotriva Covid-19. De asemenea, inculpatul din fruntea CJ-ului cere: „acordarea a 300.000 de euro familiei persoanei cu atribuții și sarcini speciale (medici, personal medical, ambulanță, jandarmerie, pompieri, poliție) și orice persoană care în îndeplinirea sarcinilor și atribuțiilor statului, va deceda ca urmare a expunerii și luptei contra Coronavirus-Covid 19”.

Asistent SJU Neamț:

„Dl Arsene, noi cei din spitalul județean de urgenta Piatra Neamț nu avem echipamente, ce facem? Acum avem doar pacienți COVID-19, cum ne protejam?”

„Noi ne întoarcem acasă la familiile noastre, ce vina au ei? De ce sa ii îmbolnăvim și pe ei?”

„Nici un ban din lumea asta nu înlocuiește o persoana, eu dacă mor mâine poimâine, cei 300000 euro nu ii vor putea tine locul de mama copilului meu de 5 ani, în loc ca guvernul sa ne despăgubească cu mii de euro sa cheltuie acum ptr noi cativa lei ptr o masca și un costum, va rog faceți ceva ptr noi”.

Asistenta nu a primit răspuns de la Arsene, în schimb o pietreancă a atras atenția că mai bine banii ar fi fost folosiți pentru dotarea spitalelor.

„Dupà ce doamne fereşte moare doctorul îi dați 300000 de euro dar nu era mai bine sà dotaţi spitalele cu aceşti bani şi aveaţi dotarea corespunzàtoare în spitale şi doctorii în viaţà sà aibà cine salva vieţi ín continuare”

Chiar așa! Nu mai bine responabilii ar dota spitalul cu cele necesare decât să vină cu propuneri populiste?

Să nu uităm ce s-a întâmplat la Spitalul Județean de Urgență Suceava din cauza lipsei echipamentului de protecție.

Daniel MURARU

18 comments

  1. lili.@ 25 martie, 2020 at 23:40 Răspunde

    Ce pretentii aveti de la un fost bisnitar !! a ajuns sa dea solutii tehnice pentru asfaltari, fomule de asfalt si mixturi asfaltice, betoane , materiale folosite pentr fabricarea acestora , solutii de consolidari drum axial, drum Bicaz- Poiana Teiului , consolidari si refacere drumuri zona SAGNA- GADINTI, solutii la Frontul de Captare apa Simionesti – Pildesti !! Trezestete Dandy boy ca esti ridicol sau chiar………t; ai pus toate pupezele sau mimozele in posturi cheie pe vremea ” legatului” Dragnea si acum ti-a venit ideea asta prosteasca !! da drumul la bani si cumparati materiale de specialitate pentru protectia imediata a cadrelor medicale care lupta sa salveze vieti de om!!! ca oricum NU SCAPI de LEGE!! Fa si tu o fapta buna inainte sa TE LEGE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. Codrin 26 martie, 2020 at 00:24 Răspunde

    Un (***) care a jucat alba-neagra cu nemtenii. Unde-i spitalu ala cu care te laudai Soseta murdara. Tu nu ai fost in stare sa achizitionezi o izoleta si te tot imbalosezi cu mesaje gretoase pe net. Mars (***)!

    • Gudurau 26 martie, 2020 at 19:10 Răspunde

      De noul spital intreabal pe C(***) cum a anulat licitatia pentru studiul de proiectare ca nu a intrat cine trebuia acum avem dosar penal .Arsene habar nu are de ce invarte C(***) numai ca sa ii faca pe plac si sa nu il execute mai are ceva de rezolvat ca doar de asta a intervenit Nelu Munteanu la Arsene sa ramana in continuare director ca altfel il executa demult.Unul din groparii lui Arsene este C(***).

  3. sandu.@ 26 martie, 2020 at 09:35 Răspunde

    Fratilor faceti ceva cu Flutur ca este jaf cu coruptia de la vami , furturi masive de agregate minerale traficul de contrabanda, nu se face nimic cu laptele adus din Polonia de ani de zile , depozitul de deseuri ilegal in creierul muntilor ! pastrarea unor ” specialisti” care au inundat orasul, si a celor incompetenti care aduc voturi ( de la SGA Suceava)! Flutur a facut o lista a unor exploatari de agregate care sa nu fie controlate de cei de la SGA Neamt !!! Cum s-a implicat sau neimplicat Flutur ca presedinte al Consiliului judetean Suceava in derularea crizei “virusului mortii” trebuie sa se termine cu golanelile astea !!

  4. Stan 26 martie, 2020 at 10:11 Răspunde

    Dintotdeauna, prostii au crezut ca stiu si fac de toate. Un om destept si harnic face si tace. Dobitocu insa trebuie sa trambiteze, sa promita si apoi sa se faca nevazut, crezand ca oamenii uita.Acum, panarama asta cere lucruri absurde la guvern. Bineinteles ca nu va obtine. Si dobitocu va avea ce sa reproseze. Totul in capul lui e minciuna si politica.

  5. Iluminatul 26 martie, 2020 at 10:14 Răspunde

    Am și eu 3 propuneri:
    1. Acordarea unui voucher în valoare de 10.000 euro/ eveniment fiecărui nemțean care a fost umilit și jecmănit de personalul medical al SJU Piatra Neamț de când județul e condus de Arsene și banda lui.
    2. Trimiterea pe cale excepțională în șomaj tehnic a funcționărimii inutile din aparatul administrativ propriu și instituțiile subordonate CJ Neamț.
    3. Toate categoriile de personal implicate în prima linie a frontului de luptă cu coronavirusul, datorită locului de muncă foarte avantajos anterior, să-și facă/ să li se facă asigurări de viață.

  6. Mihaela 26 martie, 2020 at 10:37 Răspunde

    Toate comentariile sunt pe aceeași linie: jaful practicat de ani de zile de veșnicii în funcție președinți de CJ, Arsene și Flutur, unul PSD și altul PNL fost PDL. Acum fac pe vitejii și vor sa arate cat de mult le pasă lor! Atribuții nu mai au, pentru că urgenta le-a luat. Dar se laudă grețos in presa cum fac ei și dreg! Rezultatele dezastrului din sănătate, păstorit exclusiv de cei doi smecheri, se vad acum. Poa să facă guvernul vrăji acum, indiferent ce culoare o avea, găștile de prăduitori locali au făcut ravagii: ce l-a împiedicat până acum pe Arsene sa cumpere până acum echipamente și consumabile specifice bolilor infecțioase pentru spitale? Unde-i s spitalele regionale promise de PSD? Mi- e greață!

  7. Stan 26 martie, 2020 at 12:18 Răspunde

    (***), cica , cedeaza jumatate din salariul lui colosal de presedinte pe toata durata pandemiei. Auzi jigo? cedeaza tot ce ai furat impreuna cu cumatru-tu si ascunde-te de pandemie impreuna cu toate toapele pe care le-ai imbalosat tu, la Jilava vreo zece ani. Asta trebuie sa faci tu, (***) mirositor!

  8. Anonimul 26 martie, 2020 at 12:54 Răspunde

    O secție întreagă în izolare,as.sefa pozitivă,în presa se spune că sectia e închisă dar încă sînt pac și este activitate,nu sunt materială de protecție, se dădea o mască obișnuită pe 12 ore,cadrele medicale sunt in izolare unele netestate,se întorc la lucru in aceleasi conditii ,fără materiale,..Cadrele medicale cad împreună cu familiile lor,de ce la nivel național nu se stie adevărul despre ce se întâmplă i n SJUPN si nu se face nimic,unde se opreste aceasta crunta realitate.Se intampla ca la Suceava.Daca nu se iau masuri nu va mai avea cine trata pac din jud.Neamt.Degeaba dati bani post mortem!Domnule Arsene unde sunteti acum cand Supun are atata nevoie de Consiliul județean?Suntem buni doar in campanii electorale?

    • Iluminatul 26 martie, 2020 at 23:32 Răspunde

      Stimate Anonim,
      Va fi mai rău ca la Suceava, va fi cumplit.
      Spitalul din Suceava este net superior celui din Piatra Neamț ca organizare, dotare și personal. E considerat unul dintre cele mai moderne din România și a fost dat constant ca exemplu de bune practici. Directorul demis Vasile Rîmbu are statut de legendă vie a managementului sanitar.
      S-au prăbușit dintr-o sumă de motive cunoscute în detaliu pe care vă invit să le aflați de la ziariștii din Neamț, de la șefimea județului.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.