Instanța supremă a stabilit ziua în care primarul Micu va afla dacă este sau nu incompatibil
Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța, pe 2 aprilie, în procesul în care primarul orașului Roman, Lucian Micu, se judecă cu Agenția Națională de Integritate (ANI), care l-a declarat incompatibil în urmă cu 4 ani. La termenul de astăzi, magistrații au dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru 2 aprilie, zi în care, dacă nu va interveni o nouă amânare a pronunțării, edilul romașcan va afla dacă este sau nu incompatibil.
În cazul în care instanța supremă îi va respinge recursul și va rămâne valabilă decizia Curții de Apel, lucrurile se vor complica, o nouă candidatură a actualului primar romașcan la Primăria Roman fiind în pericol.
Lucian Micu a făcut cerere de recuzare a completului de judecată, pe motiv că magistrații nu i-au acceptat probele, însă cererea i-a fost respinsă la termenul din 16 martie.
În 2016, Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe Micu pentru că acesta a deținut simultan funcția de viceprimar și cea de membru remunerat în Consiliul de Administrație al Spitalului Municipal de Urgență Roman.
Pe fond, Lucian Micu a pierdut procesul de la Curtea de Apel Bacău, unde magistrații i-au respins acțiunea împotriva Agenției Naționale de Integritate care l-a declarat incompatibil în iulie 2016. A urmat recursul, formulat în decembrie 2017, la Înalta Curte de Casație și Justiție și primul termen al procesului a fost stabilit în noiembrie 2019, iar următorul termen, pe 5 martie 2020, la o distanță de 3 luni și jumătate. Lucian Micu afirmă că raportul ANI în ceea ce-l privește este incorect și că, după ce a văzut dosarul, a constatat că i s-a tras de la o reclamație făcută în 2014 de o persoană decedată în … 2012.
Daniel MURARU
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.
Stiti care e cea mai mare tragedie a momentului? S-au inchis carciumile. Si nu ma refer la bodegi, ci alea unde punea tara la cale mai marii vremurilor. Arsene n-o mai poate arde prin carciumi de lux, de asta e mai mult pe la CJ. Nici Lazar cu Mugurel nu mai pot vinde posturi prin crame si subsoluri insalubre. Aproape in fiecare seara erau bisericute prin cotloanele bahice ale judetului. Dar cel mai frica mi-e ca Ginel va baga hanul berarilor in faliment.
Cel putin „una bodega de lux” din zona Tg Neamt, nu s-a inchis, doar si-a schimbat programul de frecventare. Functioneza in schimbul 3 si probabil trebuie sa rostesti o parola anume pentru a se deschide usa. Mai serile trecute, parcarea bodegei cu pricina semana cu parcul de automobile de lux al lui Tiriac. Ce forfota….