Imaginile din satelit nu mint! Cum au fost păcăliți șefii de la „Apele Române” că balastierele din Moldova nu poluează

2
4611

Articolul „Imagini din satelit care îngrozesc. Garda de Mediu și Apele Române nu văd dezastrul produs de balastiere”, publicat de atacul.ro pe 3 decembrie 2019, a zguduit din temelii Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret Bacău. Dezvăluirile noastre privind poluare masivă produsă de balastierele amplasate pe cursurile de apă din județele Neamț și Iași au dus la o serie de controale pe teren, în urma cărora inspectorii de la „Ape” au aplicat amenzi în valoare de zeci de mii de lei. În paralel, conducerea din acea vreme a ABA Siret, unde director era nemțeanul Mihail Popescu, a fost somată de șefii de la Administrația Națională „Apele Române” să vină cu precizări vizavi de dezvăluirile publicației atacul.ro. O copie a răspunsului oferit de conducerea ABA Siret, în speță Mihail Popescu, a intrat și în posesia noastră, iar zilele următoare o să-l publicăm, demontând punct cu punct toate „apărările” celor de la ABA Siret. De asemenea, o să analizăm serios posibilitatea de a-i acționa în instanță pe semnatarii adresei care și-au permis să facă afirmații denigratoare la adresa publicației noastre, în documentul pe care l-au trimis la București.

Astăzi, însă, vom veni în ajutorul celor de la „Apele Române” și le vom arăta, în primă fază, cum sunt poluate, de ani, cursurile de apă din județul Neamț, fără ca nimeni să intervină. Cele câteva amenzi aplicate pentru poluarea produsă de apa murdară rezultată în urma spălării agregatelor minerale reprezintă prea puțin pentru dezastrul asupra mediului.  Adică, patru penalități în valoare totală de 10.072 lei, în anul 2019. Așa cum am arătat la vremea respectivă, „balastiera lui Ginel” (Aqua Parc SRL), de pe râul Bistrița, din dreptul comunei Săvinești, polua cu nesimțire apa, încât s-au săturat și pescarii să mai aștepte să se limpezească Bistrița.

 „Poluarea din satelit surprinde doar un moment limitat de timp”

În fața șefilor de la „Apele Române”, cei de la ABA Siret Bacău au afirmat că imaginile pe care atacul.ro le-a publicat în articolul din 3 decembrie au fost realizate la data de 12 septembrie 2019 și surprind un moment, într-un interval limitat de timp.

„Aceaste imagini nu reprezintă o modalitate corectă de evaluare-analiză a fenomenului”, se arată în raportul trimis la București.

Tot este bine că au folosit cuvântul fenomen, pentru că, da, la mijloc este vorba de un adevărat fenomen pe care îl putem întâlni pe oricare râu din Moldova pe care există balastiere. Iar asta se întâmplă pentru că cei de la sistemele de gospodărire a apelor sau de la administrațiile bazinale de apă nu-i identifică și nu-i sancționează pe cei care poluează.

Imaginile filmate din satelit, atenție!, de-a lungul anilor, demonstrează că râurile sunt poluate frecvent de balastiere, însă numai autoritățile nu văd acest lucru.

Urmăriți, mai jos, fotografiile realizate din satelit, în intervalul 2012-2019, cu trei balastiere, una  situată pe raza râului Moldova, la Horia (Danlin XXL SRL), una pe râul Bistrița, la Săvinești (Aqua Parc SRL), și una pe râul Bistrița, la Podoleni (Andrei Construct SRL). Se vede clar când au fost realizate fotografiile și poluarea produsă de cei care exploatează agregatele minerale.

Balastiera Danlin XXL (comuna Horia):

septembrie 2013

August 2018

Septembrie 2019

 

Balastiera AQUA PARC SRL (comuna Săvinești, râul Bistrița):

Mai 2012

August 2013

Mai 2014

Octombrie 2016

Septembrie 2017

Octombrie 2019

Andrei Construct SRL (comuna Podoleni, râul Bistrița):

Mai 2017

Octombrie 2019:

Zilele următoare vom prezenta fotografii cu alte balastiere din județele Moldovei, balastiere care, așa cum se vede din satelit, produc dezastru asupra mediului.

Daniel MURARU

Citește și:

Imagini din satelit care îngrozesc. Garda de Mediu și Apele Române nu văd dezastrul produs de balastiere

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

2 comments

  1. anca.@ 22 martie, 2020 at 06:55 Răspunde

    Miki Justitia adevarata te va salta si de la pensie, impreuna cu gruparea infractionala de la Piatra Neamt!!! care paraziteaza de ani de zile viata economica si sociala a acestui judet ! Operatiunea „La BULAU”cu GOLANII care incalca legea este in desfasurare indiferent de replica ” ….SA NU UITI DARIE…..”” in cazul Oatu!!!?????

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.