FOTO. Dimensiunea dezastrului dintr-o arie naturală protejată. Malurile Siretului, rase cu buldozerul

4
9374

 

Situația ariei naturale protejată „Lunca Siretului Mijlociu” este mult mai gravă decât am prezentat-o acum câteva zile, când, cu ajutorul unui specialist hidrotehnist, am arătat dezastrul pe care îl produc balastierele pe Siret. Vorbim de o porțiune lungă de 20 de kilometri, în amonte și aval de podul din Șcheia, comuna Alexandru Ioan Cuza, pod situat pe drumul Roman-Iași. Pe cursul Siretului, pe cei 20 de kilometri, funcționează 8 balastiere. Exploatarea agregatelor minerale făcută într-un mod haotic și fără pic de răspundere, mai ales de când PSD a eliminat custozii din ariile protejate, a transfromat principale cursuri de apă din Moldova într-un adevărat rai al mafiei balastierelor căreia nu i se mai opune nimeni. Râurile Bistrița, Moldova și Siret au fost efectiv măcelărite, fără ca nimeni să intervină: Apele Române, Garda de Mediu, Poliția.
Aria naturală protejată „Lunca Siretului Mijlociu” face parte din situl Natura 2000, însă este un amănunt neinteresant, pentru că altfel nu se explică dezastrul pe care l-am descoperit în fotografiile pe care ni le-a trimis un pescar care locuiește chiar în zona Șcheia, acolo unde domnește legea bunul plac.
Pescarii sunt îngrijorați, pentru că, de la an la an, râul Siret se confruntă cu scăderea populațiilor de pești din cauza distrugerii malurilor și a râului, în general.

„Am fost acum câteva săptămâni pe malul Siretului, de la pod înspre Șcheia și este groaznic ce se întâmplă: maluri rase de copaci, diguri făcute aiurea peste tot, șanțuri fără nici un sens, plase la balastiere, au distrus tot, absolut tot. Mă gândesc la ce trebuie să se întâmple, pentru ca autoritățile să vină la fața locului și să se implice. Sunt un pescar care îndrăgește natura și asta mi se pare inacceptabil. Nu mai este pește, nu sunt controale, e pur și simplu România. Acum câteva săptămâni am mers să caut locuri de pescuit pentru vara viitoare și am rămas șocat de ce am găsit”

„În ultimii 2-3 ani, când am mers la pescuit în zonă, am văzut toate balastierele. Sunt, într-adevăr, o mulțime de păsări, exemplare foarte frumoase: rațe, gâște, fazani. La ultima plimbare ne-am întâlnit cu un pădurar care ne a explicat că râurile sunt supravegheate de ANPA, iar Romsilva nu are nicio putere decât pe teritoriul unde își au pădurile. Iar anumite părți din pădurile de pe lângă râu sunt proprietatea primăriilor din zonă.”

„Este incredibil cum, construind un dig, și-au făcut drum pe mijlocul apei fără ca nimeni să nu le spună nimic. Am văzut cu ochii mei. Braconieri sunt peste tot, inclusiv la balastiere. La fiecare balastieră există bărci și se pun plase care stau și câte 3 zile în apă. Peștele moare de cele mai multe ori și sunt nevoiți să-l arunce. Sunt balastiere unde bagă și 2-3 plase. Pe râul Moldova, unde am fost la pescuit, dezastrul e și mai mare. Acolo, pur și simplu se joacă cum vor ei cu pietrișul. Fac șanțuri, astupă, fac diguri. E cumplit!”

Pozele pe care le-am primit sunt grăitoare și arată dimensiunea dezastrului de pe râul Siret, în zona podului de la Șcheia.

Sursele noastre din cadrul „Apelor Române” afirmă că articolul „Aria protejată Lunca Siretului Mijlociu, măcelărită de balastiere” a produs o adevărată undă de șoc la nivelul conducerii acestei instituții. Tocmai din această cauză, o echipă de control, condusă de șeful Inspecției din cadrul „Apelor Române”, ar urma să ajungă în aceste zile la locul „crimei”. Pentru a le fi mai ușor pe teren, le transmitem celor de la „Apele Române” și locurile unde au fost făcute fotografiile. Asta ca să nu spună că nu au știut unde sunt hăcuite malurile Siretului:

Pentru cei care nu știu ce înseamnă aria naturală protejată „Lunca Siretului Mijlociu”, le cităm dintr-un document al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, instituția care, prin neimplicare, a devenit complicele celor care distrug lunca Siretului.

 „Lunca Siretului Mijlociu a fost declarata arie de protectie speciala avifaunistica prin Hotarârea Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protectie speciala avifaunistica ca parte integranta a retelei ecologice Natura 2000 în România, modificata si completata prin Hotarârea Guvernului nr. 971/2011. Este localizata în partea de N-E a României si cuprinde o suprafata de 10.455 ha, urmând sinuozitatile râului Siret pe suprafata judetelor Iasi, Neamt si Bacau.
Lunca Siretului Mijlociu reprezinta una din zonele de hranire si odihna pentru populatiile de pasari acvatice care urmaresc extremitatea estica a arcului carpatic si se concentreaza toamna pe Valea si Lunca Siretului în drumul lor spre baltile Dunarii sau spre teritoriile de cuibarit din nord, primavara.

Lista speciilor de pasari ce consituie obiectul protectiei în sit incluse în Formularul Standard Natura 2000 al ariei de protectie speciala avifaunistica Lunca Siretului Mijlociu cuprinde:

  • Alcedo atthis(pescarelul albastru)
  •  Anthus campestris (fâsa de câmp)
  • Botaurus stellaris (buhaiul de balta)
  • Caprimulgus europaeus (caprimulgul),
  • Chlidonia hybridus (chirighita cu obrajii albi)
  • Ciconia ciconia(barza alba), Ciconia nigra (barza neagra),
  • Crex crex (cristelul de câmp)
  • Dendrocopos leucotos(ciocanitoarea cu spate alb)
  • Dendrocops syriacus (ciocanitoarea de gradina)
  • Falco peregrinus (soimul calator)
  • Falco vespertinus (vânturelul de seara)
  • Ficedula albicollis (muscarul gulerat)
  • Ficedulla parva(muscarul mic)
  • Gavia arctica (cufundarul polar)
  • Gavia stellata (cufundarul mic)
  • Lanius collurio(sfrânciocul rosiatic)
  • Lanius minor (sfrânciocul cu frunte neagra)
  • Lulula arborea (ciocârlia de padure)
  • Mergus albellus (ferestrasul mic)
  • Nycticorax nycticorax (stârcul de noapte)
  • Pernis apivorus(viesparul)
  • Phalacrocorax pygmeus (cormoranul mic)
  • Philomachus pugnax (batausul)
  • Platalea leucorodia (lopatarul)
  • Tringa glareola (fluierarul de mlastina).

Limitele sitului ROSPA 0072 se suprapun partial cu limitele sitului ROSCI 0378 Râul Siret între Pascani si Roman, desemnat pentru protectia urmatoarelor specii comunitare:

  • Lutra lutra (vidra)
  • Myotis myotis (liliacul comus)
  • Myotis bechsteini (liliacul cu urechi mari)
  • Emys orbicularis (testoasa de apa)
  • Triturus cristatus (tritonul cu creasta)
  • Bombina bombina (buhaiul de balta cu burta rosie)
  • Bombina variegata (buhaiul de balta cu burta galbena)
  • Rhodeus sericeus amarus (boarta)
  • Cobitis taenia(zvârluga)”

 

Daniel MURARU

Citeste si:

Aria protejată „Lunca Siretului Mijlociu”, măcelărită de mafia balastierelor

 

4 comments

  1. Costi 21 ianuarie, 2020 at 14:04 Răspunde

    Mergeti, va rog, si la Basta dupa Ferma de porci sa vedeti si acolo dezastru. Siretul a luat pamantul oamenilor pe partea satului, oamenii nici acum nu au fost despagubiti dupa ani si ani de zile. Sa construit un pod din tuburi peste Siret, acum se escaveaza si pe partea cealalta. Masinile de mare tonaj trec prin curtea licelui cu prund. Mergeti sa vedeti cum arata partea aceea a Siretului.

  2. Vlad 21 ianuarie, 2020 at 16:05 Răspunde

    Aceasta este CRIMA!! CRIMINALII AU UCIS ECOSISTEMUL! LA PUSCARIE CU TOTI BALASTIERISTII, POLITICIENII SI BISNITARII CARE AU FACUT POSIBIL MASACRUL! OZANA CEA FRUMOS CURGATOARE, SA VEDETI CE A AJUNS! TARCAUL, BISTRITA, toate macelarite de smecherii momentului! LA PUSCARIE, UCIGASILOR!

  3. mihnea1 21 ianuarie, 2020 at 20:04 Răspunde

    Cei mai mari nenorociti sunt cei care au condus si conduc apele romane si sforarii lor, care au ajuns sa ia bani pentru ca niste smecheri sa distruga raurile. Niciodata nu a fost asa. Au mai fost balastiere dar acum au intrecut orice masura. Politia si garda de mediu nu pot scoate la licitatie balastiere. Apele romane sunt cele care scot la licitatie si incaseaza bani grei. Cine sunt cei care au condus direct si din umbra apele din regiune? Arsene, Ginel, Nita, Popescu, Agaleanu, Marcoci, Popescu si altii. Iar ca sa vedeti ca mafia e transpartinica, sunt negocieri ca Marcoci sa revina director la investitii la ape Bacau, chiar daca a schimbat partidele in fiecare an.

  4. Horeiciuc Dorel 22 ianuarie, 2020 at 19:21 Răspunde

    Și nu numai pe raul șiret, ar trebui să vedeți și pe raul Suceava zona Fratauti unde sa distrus toată lunca unde nu se poate intra ca sant puse tăblițe cu ” Interzis domeniu privat” să nu se vadă ce dezastru au făcut. Si tot așa este la Satu Mare Tibeni Milișăuți Daniela adică pe toată apa,dar nimeni nu vede pt că sant interese mari așa cum e și cu mafia lemnului. Astai România și conducătorii noștri

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.