Găină, omul penalilor Stavarache și Apostol, în cărți pentru șefia ABA Siret Bacău

5
3476

Finalizarea perioadei de detașare în funcția de director la Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret Bacău a nemțeanului Mihail Popescu, a deschis calea unor adevărate lupte pentru ocuparea postului rămas vacant. Numărul celor care doresc să ajungă pe funcția bine remunerată și aducătoare de privilegii nu este deloc mic. Fiind vorba de o numire pe criterii politice, nu pe criterii de performanță, toți cei care visează la această funcție și-au pus relațiile la treabă. Sunt căutate pilele care duc direct la București, la ministrul liberal Costel Alexe, cel care are puterea să încline balanța. Informațiile noastre arată că sunt și candidați dispuși să renunțe la o parte din agoniseala de o viață pentru postul de la ABA Siret Bacău. Pentru a le face loc tuturor, în viitorul apropiat vor fi eliberate mai multe funcții importante, gen director tehnic, director investiții, director economic etc. Lupta se va da, însă, pentru fotoliul de director general. Până de curând, fostul prefect al Vrancei, Sorin Hornea, era cotat cu cea mai mare șansă pentru a ocupa funcția, punctul său forte fiind prietenia care îl leagă de actualul ministru al Lucrărilor Publice și Dezvoltării, de loc din Vrancea. Numai că, în ultimele două zile, calculele îl dau ca mare favorit pe un personaj din orașul Bacău. Este vorba de Răzvan Găină (foto), considerat de mulți ca fiind omul de casă al penalilor Constantin Apostol, fost director al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, și Romeo Stavarache, fostul primar liberal al Bacăului. Găină ar avea și susținerea liberalului băcăuan Mircea Fechet, numit secretar de stat la ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, condus de ieșeanul Costel Alexa. În trecut, Fechet a făcut parte chiar din Cabinetul primarului Stavarache, liberalul care a făcut închisoare pentru fapte de corupție, ca și Constantin Apostol. Așadar, se pare că Răzvan Găină are toate șansele să ajungă șef la ABA Siret, mai ales că liberalii băcăuani au cerut imperativ ca această funcție să fie ocupată de unul din județ și nu de ”venetici” aduși de prin Neamț sau Vrancea.

Răzvan Găină a fost, până în august 2016, director al Companiei Regionale de Apă Bacău, varianta băcăuană a Apa Serv Piatra Neamț. Acum este membru în Consiliul de Administrație și lucrează la firma Branpis SRL. În 2018, Găină a câștigat 35.163 de lei de la Branpis SRL și, atenție!, 29.194 de lei de la Compania Regională de Apă Bacău, pentru cele câteva ședințe de CA la care a participat. Presa băcăuană afirmă că Găină a fost susținut puternic de fostul primar al Bacăului, penalul Stavarache, la șefia Companiei de Apă Bacău, acest lucru având loc în perioada în care guvernarea locală a Bacăului era reprezentată de liberali. Firma Branpis, care ar fi controlată de Găină, a fost implicată în mai multe scandaluri.

Concluzionând, omul lui Stavarache și Apostol, ultimii doi prieteni de zeci de ani, are șanse mari să fie numit la șefia unei instituții care învârte fonduri de zeci de milioane de euro în fiecare an. ABA Siret se află în subordinea Administrației Naționale „Apele Române” și are în subordine SGA Bacău, SGA Neamț și SHI Pașcani.

(Sursa foto: bacau.net)

Daniel MURARU

Citeste si:

Miki Popescu, afară de la șefia ABA Siret. Cine-i va lua locul

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

5 comments

  1. laura.@ 21 ianuarie, 2020 at 16:21 Răspunde

    Unde sunt interceptarile DNA referitoare la activitatea infractionala a lui gaina, Apostol, si altii!!??societatile paravan ale lui Gaina pe cand era director la CRAB RAGCLBacaU!!???????????????A!! poate garanteaza pentru excroc presedinterle PNL Bacau cu Orban primul ministru PNL !!!Dl Presedinte Iohanis ce parere ai!!? pune „baietii veseli ” sa scoata TOT de acest infractor DOVEDIT!!!!

  2. Dan 21 ianuarie, 2020 at 20:13 Răspunde

    Acest (***) nu e cel care a tinut populatia din Bacau fara apa potabila saptamani in sir cand era directorul companiei de apa, determinandu-i pe bacauani sa protesteze in strada? Acum vrea sa lase intreaga Moldova fara apa? Si va mirati de ce toata raurile sunt distruse de balastiere fara ca cineva sa miste un deget. PNL, aceeasi mizerie. Jigodiilor, sa va vad eu peste cateva luni ca vin alegerile. Dracu va voteaza.

  3. Liviu 22 ianuarie, 2020 at 20:12 Răspunde

    Cam ce parere ne putem face despre aceasta numire, despre acest personaj? Este sustinut de penalul/condamnat Apostol si penalul/puscarias Stavarache. Incet dar sigur, pnl-istii incearca nu doar sa ajunga la nivelul mizeriilor PSD-ul, ci chiar sa-l intreaca. Si sa va mai ofer o exclusivitate. Neamtul a fost lasat de guvernantul Cozmanciuc pe mana prim vicepresedintelui Lazar. Lazar urmeaza sa candideze la sefia CJ-ului, iar Mugurelul i-a dat mana libera lui Georgica sa schimbe si sa numeasca pe cine vrea la conducerile institutiilor, sa caute vulnerabilitati la nivelul unor primarii si sa-i convinga pe primari sa schimbe barca, sa faca (***) institutii si primarii astfel incat sa tina in mana fraiele judetului pentru a le manevra in vederea castigarii sefiei CJ-ului. In felul acesta Georgica nu va avea nicio scuza daca nu-si asfalteaza drumul spre CJ. Doar ca (***) in care se zbate, (***) care-i caracterizeaza existenta, (***) pe care-l transmite cu orice ocazie sunt tot atatea argumente care-l transforma intr-o victima sigura in fata lui Arsene (va amintiti ce ***?). Pentru cei care nu stiu, tanara speranta liberala Lazar este baiatul lui tata, tatal fiind un avocat cunoscut din Roman. Georgica este (***). Romanul este un orasel mic si ne cam stim unii cu ceilalti, asa ca nimeni nu poate nega. L-a fortat taticu sa faca o (***). A crescut in umbra marelui om politic condamnat aproape de 2 ori Ursarescu de la care a invatat cum se (***). Da, Ursarescu, cel despre care Atacul a scris de nenumarate ori in legatura cu infractiunile savarsite, Ursarescu prietenul lui Arsene numit la resurse minerale. Concluziile sunt de prisos. Am curaj sa pun pariu (***), la orice confruntare directa, Arsene castiga cu peste 20 de procente in fata lui Lazar. Regret sa spun asta pentru ca am sperat sa scapam de ciuma rosie, dar liberalii care ne conduc o sa ne faca sa-l regretam pe Dragnea. Din pacate!

    Admin.: Acest comentariu a fost cenzurat deoarece contine afirmatii denigratoare.

  4. tinel. 25 ianuarie, 2020 at 20:34 Răspunde

    Numirea mai mult decat controversata a acestui individ parvenit, scolit la gruparea infractionala Stavarache – Apostol, se vorbeste ca ar fi fost dirijata din umbra de catre ultimii indivizi din gasca penalului si puscariasului Dragnea respectiv, Benea Dragos si Arsene Ionel zis ” soseta’! intalnirile de taina aveau loc in judetul Neamt zona Tg.Neamt toata miza fiind banii negri ce ar mai putea rezulta din lucrarile de investitii de la Administratia Nationala Apele Romane – ABASIRET!! Concomitent se vor promova noi investitii, insa de refacere lucrari de irigatii, canale de desecari vor fi promovati noii condamnati penali care vor opera la greu!!

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.