Romică de la Hidro, regele șpăgarilor. Mai tare decât ex-deputatul Munteanu. De la cine a luat mită și cine l-a denunțat

3
420

Constantin Romică Grigoriu (foto), fost director, o perioadă îndelungată, la Sucursala Hidrocentrale Bistrița până în mai 2014, când Remus Borza, fost administrator judiciar al Hidroelectrica, l-a revocat din funcție, a reușit „performanța” să urce în topul șpăgarilor din județul Neamț. Șpaga despre care face vorbire DNA, că ar fi fost încasată de Romică de la Hidro, este de zeci de ori mai mare decât cea pe care a încasat-o ex-deputatul PSD Ioan Munteanu de la o firmă care avusese un contract cu SH Bistrița. De fapt, Munteanu a luat 400.000 de euro pentru că i-a cerut lui Grigoriu să deconteze lucrările executate de o firmă din București. Procurorii DNA afirmă că Romică, în cârdășie cu patronii a două firme comerciale, Sorin Grigore și Vasile Constantin Lazăr, a luat șpagă în valoare de peste 9 milioane de lei și 1,7 milioane de euro. Valoarea șpăgilor nu ar trebui să surprindă, deoarece este direct proporțională cu valoarea contractelor încheiate. Într-un caz, reprezentanții unei firme au fost nevoiți să-i dea șpagă lui Gavriliu, pentru ca acesta, în calitatea sa de director SH Bistrița, să deconteze anumite lucrări hidrotehnice.
În cel de-al doilea caz, șpaga a fost cerută ca urmare a „sprijinului” acordat unor societăți comerciale pentru a prinde un contract de  peste 10 milioane de euro.

Proiectul „Amenajarea Hidroenergetică Paşcani” (AHE), din care fac parte și obiectivele “Acumularea Pașcani pe râul Siret în județele Iași și Suceava” și „Centrala hidrolectrică Pașcani pe râul Siret” (vezi foto), a fost iniţiat în perioada comunistă, mai exact în anul 1985. La Revoluție, cele două obiective erau finalizate în proporție de 90%, cei 30 de ani scurși de atunci nefiind suficienți pentru închiderea lucrărilor.

(Sursa foto: ziaruldeiasi.ro)

În anul 2006, cele două obiective au fost contopite printr-o hotărâre de guvern. Tot atunci s-a stabilit ca finanțarea lucrărilor să fie asigurate din surse proprii, de Hidroelectrica. Au trecut 13 ani, iar lucrările sunt departe de a fi finalizate. De atunci și până în prezent, în funcție de banii pe care i-a avut disponibili Hidrolectrica, s-au realizat când și când câteva lucrări, un contract pentru obiectivul “Acumularea Pașcani pe râul Siret în județele Iași și Suceava” fiind încheiat în anul 1992 cu societatea Construcții Hidrotehnice SA. În baza acestui contract, firma ieșeană a executat diverse lucrări hidrotehnice în anii 2009 – 2011. Sursele noastre afirmă că Romică Grigoriu, directorul SH Bistrița, a cerut șpagă reprezentanților firmei ieșene, pentru a face plata lucrărilor efectuate. Nu știm când a fost făcut denunțul, însă știm că societatea Construcții Hidrotehnice este strâns legată de numele lui Mihai Lupu, fost deputat PNL, fost coleg al lui Ionel Arsene în Comisia de Transporturi a Camerei Deputaților, în mandatul 2012 – 2016.

O anchetă a DNA, finalizată cu trimiterea în judecată a inculpatului Ionel Arsene, arată că acesta, în calitatea sa de deputat, a pretins de la reprezentantul firmei Construcții Hidrotehnice SA (martor în cauză) un procent de 5% din suma totală de 60 de milioane de lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale. În schimbul acestui comision, spun procurorii, în perioada iulie – septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării, de către A.N.A.R, a sumei anterior menționate, demersuri rămase, însă, fără rezultat. Romică Grigoriu ar fi primit de la Construcții Hidrotehnice SA peste 6 milioane de lei cu titlu de mită, aspect confirmat de contractele de consultanță încheiate de firma ieșeană cu cele două societăți ale amicilor fostului director de la SH Bistrița. În judecată, pe lângă Grigoriu, au fost trimiși și cei doi administratori care au ajutat la încasarea șpăgii.  

„În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:  În contextul realizării obiectivului de investiții “Acumularea Pașcani pe râul Siret în județele Iași și Suceava”, în perioada 2010-2011, inculpatul Grigoriu Constantin – Romică, în calitatea menționată mai sus, pentru a-și îndeplini în mod corespunzător atribuțiile de serviciu constând decontarea la timp a lucrărilor, i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie, chiar dacă nu se impunea acest lucru, trei contracte de prestări servicii cu firmele administrate de ceilalți doi inculpați. Ulterior, în baza a 15 facturi fiscale ce ar fi fost emise de cele două firme, societatea contractantă ar fi decontat suma totală de 6.518.609 lei pentru lucrări care în realitate nu ar fi fost executate”, se arată în comunicatul DNA.

Șpăgi de milioane de euro

Romică Constantin Grigoriu este acuzat, în același dosar, că a pretins și primit șpagă de la reprezentantul altei societăți comerciale pe care l-a ajutat să primească o lucrare în valoare de peste 10 milioane de euro. Romică ar fi făcut acest lucru în calitate de președinte de evaluare, încălcând obligațiile de serviciu privind atribuirea contractelor de achiziție publică. Anchetatorii afirmă că, dacă ar fi fost respectată legislația, oferta tehnică și financiară a societății respective ar fi trebuit respinsă de comisia de evaluare prezidată de Grigoriu. Atacul.ro a aflat că lucrarea „Acumulare Galbeni. Realizarea etanșării si consolidării DMD pe zona km0-km 3. Lucrări de intervenții” a fost atribuită de Hidroelectrica, în septembrie 2010, asocierii de firme Hidroconstrucția SA București și Rombet SA Bacău. Valoarea estimată a contractului a fost de 73.769.832 lei, fără TVA. În urma evaluării celor patru oferte a fost declarată câștigătoare cea a asocierii menționate mai sus, cu o valoare de 58.038.358 lei, fără TVA. Ulterior încheierii acestui contract, inculpatul Grigoriu i-ar fi determinat pe reprezentanții societății contractante să încheie trei contracte de furnizare de bunuri și prestări servicii cu firma unuia dintre amicii săi, în valoare totală de 5.004.200 euro, fără TVA, și 5.950.232 lei, fără TVA.
Urmare a acestor demersuri, beneficiul total al unei firmei administrată de unul dintre prietenii lui Grigoriu ar fi fost de 1.718.818 euro și 2.541.280 lei. Cu alte cuvinte, șpaga mascată în cele trei contracte a fost în valoare de „doar” 1,7 milioane de euro și 2,5 milioane de lei. Romică Grigoriu  a fost trimis în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită în formă continuată (18 acte materiale).
Sorin Grigore, unul dintre amicii săi, administrator al unei societăți comerciale, a fost acuzat de comiterea a două infracțiuni de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale),
Vasile Constantin Lazăr, cel de-al doilea amic, administrator al unei societăți comerciale, a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (9 acte materiale). Procesul se va judeca la Tribunalul Neamț, cu inculpații în stare de libertate.

(Sursa foto deschidere: Facebook)

Daniel MURARU

Citeste si:

Mafia transpartinică. Cum a luat deputatul Munteanu șpaga de 400.000 de euro de la „căpușa” lui Blaga și Pinalti

3 comments

  1. Radu 13 decembrie, 2019 at 16:56 Răspunde

    Observatii:
    1.De ce inculpatii sunt in stare de libertate, daca spaga e de 4 milioane euro?
    2.Sa pus sechestru pe averea lor, s-au gasit banii, sau sunt povesti ale DNA?
    3.Grigoriu este pila lui Gheorghe Flutur, care i l-a bagat pe gat lui Pinalti!
    4.Mihai Lupu, inainte de a fi deputat PNL, a fost director la Oil Terminal Constanta.In aceasta calitate , a colaborat strans cu Eugen Tapu (secretar de stat la Economie, seful lui pe linie de guvern), si bineinteles, cu Gheorghe Stefan Pinalti.Afacerea cu Pinalti a constat in vanzarea de reziduuri petroliere, interpus fiind celebrul interlop Decebal Draghis (implicat si in alte dosare ale lui Pinalti).
    Se leaga lucrurile, dar vrea cineva sa mearga pana la capat?!

  2. Dan 13 decembrie, 2019 at 22:40 Răspunde

    Milioane, milioane. Chiar asa, de ce sunt liberi hotii? Un amarat este executat pentru 1 leu iar astia ne sfideaza rau de tot. Justitia este unul dintre marii vinovati pentru situatia generala actuala.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.