Scutaru și Vlad, adjuncții IJP Neamț, își pregătesc bagajele

11
1346

Peste o lună, pe 5 decembrie, comisarul șef Victor Vlad, adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, numit pe bază de împuternicire, va părăsi funcția. Același lucru o să-l facă și cel de-al doilea adjunct, Costică Scutaru, căruia îi expiră împuternicirea pe 7 decembrie. Ambii ofițeri, adjuncți ai inspectorului șef Paul Tablan, au legături cu orașul Târgu Neamț, locul de baștină al lui Arsene, președintele CJ Neamț. Vlad a fost șeful Poliției Târgu Neamț câțiva ani buni, iar Costică Scutaru s-a transferat de la Poliția Târgu Neamț la IJP Neamț în anul 2002. Cei doi ocupă funcțiile de aproape un an, adică au beneficiat de perioada maximă de împuternicire în funcție, două a 6 luni fiecare, așa că nu le rămâne decât să renunțe la scaune. Dacă doresc, se pot înscrie la concursul pentru ocuparea celor două funcții. O poate face Victor Vlad, că despre Costică Scutaru există informații că vrea să se pensioneze. Asta în cazul în care se va organiza în următorul deceniu un astfel de concurs. Lucrurile ar fi putut sta cu totul altfel în cazul în care Guvernul Dăncilă nu ar fi picat, situație în care șansa le-ar fi putut zâmbi din nou celor doi adjuncți de la IJP Neamț. Actuala conducere a Poliției Române, obedientă baronilor PSD, a acceptat numirea, nu numai în Neamț, în funcții importante a unor personaje agreate politic. Cum după cele două etape de împuternicire 6 luni+6 luni), agreații ar trebui să părăsească posturile, cineva cu mintea odihnită a căutat și găsit o soluție pentru a-i menține pe aceștia tot în funcții de conducere. Tot pe bază de numire cu împuternicire, nu prin concurs. Astfel, informațiile noastre arată că luna viitoare, la expirarea împuternicirilor celor doi adjuncți de la Neamț, aceștia ar fi urmat să facă rocada pe funcții și fiecare să fie împuternicit din nou, pentru alte 6 luni. Concret, cei doi adjuncți nu ar fi schimbat nici birourile, ci doar atribuțiile. Ordinul 298/2011 privind procedura și cazurile de modificare și/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale polițiștilor prevede, la art. 19, că împuternicirea se poate face pe o perioadă de maximum 6 luni și că, prin excepție, în situații extraordinare, perioada poate fi prelungită cu maximum 6 luni, dar numai cu aprobarea ministrului administrației și internelor. Deci, prelungirea împuternicirii cu încă 6 luni se poate face doar cu aprobarea ministrului administrației și internelor, adică a unui om care, de regulă, răspunde la ordinul baronilor de partid.Ordinul spune foarte clar că niciun polițist nu poate fi împuternicit pe același post pe o perioadă care să depășească termenul de 6 luni, plus celelalte 6 cu acceptul ministrului. Interpretarea ordinului, mai ales a articolului care stipulează că niciun polițist nu poate fi împuternicit pe același post mai mult de 6 luni, ar fi dus la menținerea în funcții de conducere a unor „preferați”.

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

11 comments

  1. Daniela 5 noiembrie, 2019 at 13:53 Răspunde

    Nu este suficient sa plece cei doi adjuncti ai IPJ Neamt. Nu ei sint actorii principali ai musamalizarii multor dosare si sesizari tinute ascunse prin fisete sau sertare de prin IPJ Neamt. Numai sa se instalaze noua conducere a MAI si voi expedia toate documentatiile legate de achizitiile controversate de la Primaria Dobreni, jud Neamt(ALDE Dobreni) din anul 2017, efectuate fortat si sub presiunea amenintarilor primaritei Cretu Vasilica. Sa vedem si punctul de vedere al noilor sefi de la Bucuresti.

      • Daniela 6 noiembrie, 2019 at 20:51 Răspunde

        Da, Primarita Cretu este prietena foarte buna cu dl Inspector Sef al IPJ Neamt. Acesta este si motivul pentru care aceasta nu are respect pentru oameni si legi. Foloseste institutii ale statului pentru rezolvarea intereselor personale si financiare. Am retinut comentariul publicat de catre cineva in legatura cu articolul de mai sus si l-am transformat in prima fila a dosarului achizitiilor publice de la Primaria Dobreni, din vara anului 2017, de la prietenul si seful de campanie al primaritei Cretu. Asa va lua drumul pribegiei spre noul ministru de interne. Cu raspunsul postat de cineva…Daca PNL si-a agatat la remorca un ALDE corupt si plin de escroci, pusi pe capatuiala din bani publici, este foarte grav. Votantii trebuie sa vada adevarata fata a celor de la ALDE. Cine tradeaza o data, va trada mereu pentru o frimitura de ciolan. Nu aceasta este tara pe care mi-o doresc atit eu cit si cei care si-au pus toate sperantele in PNL.

  2. constantin 5 noiembrie, 2019 at 14:41 Răspunde

    Te umfla rasul cand vezi ca un orasel cu o populatie mai mica decat o comuna a dat judetului atatea cadre de nadejde.Pana in anul 1989 la Tg.Neamt era greu pe linie de cadre sa gasesti un sef de echipa.Acum nu exista functie in judet unde sa nu gasesti un targovet.Toti sefii l-au copiat pe Dragnea in ceia ce priveste alegerea cadrelor.

  3. janel iosub 5 noiembrie, 2019 at 15:13 Răspunde

    TG Neamt a fost o pepeniera pt multe curve si multi haidamaci facuti sefi peste noapte! Te doare mintea ce justitie buboasa avem in aceasta tara!

  4. Doina State 5 noiembrie, 2019 at 16:01 Răspunde

    Mai sunt multe nulitati puse de valutist in institutiile statului din Neamt si tara. La Apele Romane e un smecher care sta sudat de scaun de mii de ani. Apele sunt pline de mizerii, albiile distruse de Ginel insa nemuritorul Pavaleanu e de neclintit

  5. Dreptate 5 noiembrie, 2019 at 19:12 Răspunde

    De ALDE nu se va lua nimeni in judet cat tump ela butoane colonelul de carton, fost ofiter al directiei 1 al securitatii statului, adica politie politica. Cand ma gandesc cu tipati, voi pulimea la „revolutie”…LIBERTATE!…aveti libertate, asa credeti voi! Hai pa!

  6. Andra 5 noiembrie, 2019 at 19:25 Răspunde

    Dna Claudia, cred ca cititi si nu intelegeti comentariile Danielei.Scrieti in calitate de admiratoare a asa zisei ,,doamna,, Cretu? Sau sunteti chiar dna Cretu in persoana? Oricum comentariile sunt de prisos. Singurul judecător de care ar trebui sa ne temem e Dumnezeu.

  7. Cretu Dan 6 noiembrie, 2019 at 00:11 Răspunde

    Asa este domnule Muraru. Asa se aude prin Inspectorat. Se spune ca in acest razboi a invins Tablan si cumatrii lui si ca a pierdut Vlad, Scutaru si inspectorul sef Nechita, omul lui Vlad. Povestea este insa mult mai complexa, acestia fiind doar partea vazuta a unor grupuri de interese ce vor control pe inspectorat

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.