Bădărani de Tupilați! Primarul și viceprimarul, mai eroi decât eroii neamului

3
361

Soldații căzuți la datorie în Primul Război Mondial, eroi ale căror nume sunt menționate pe monumentul proaspăt reparat din comuna Tupilați, județul Neamț, sunt, dacă ar fi să ne raportăm la dimensiunea caracterelor cu care au fost scrise, mai puțin importanți decât primarul Petru Gherghel și viceprimarul Costel Plugaru. Astăzi, în comuna Tupilați, eroi nu mai sunt cei care au luptat efectiv pentru această nație, și în cinstea cărora a fost ridicat monumental, ci primarul și viceprimarul. Numele celor doi conducători de comună au fost scrise cu litere ce au dimensiunea de cel puțin trei ori mai mare decât cele folosite în cazul eroilor, ca oamenii să înțeleagă cine sunt adevărații eroi. Sau măcar cine sunt cei care s-au pcupat ca monumentul să fie reparat.

Nici mesajele inscripționate pe monument nu au literele de mărimea celor folosite în cazul numelor primarului și viceprimarului. Numele eroilor se disting destul de greu pe monument, în schimb cele ale lui Petru Gherghel și Costel Plugaru sunt vizibile de la distanță și la loc de cinste. Ce-o fi fost în capul celui care a avut această idee, numai el știe, însă, fără discuții, gestul este al unui bădăran.

„Este o greșeală, o recunosc!”

L-am contactat pe primarul Petru Gherghel și i-am solicitat un punct de vedere, rugându-l să ne spună și cine a avut ideea de a inscripționa numele „greilor” din primărie cu caractere mai mari decât cele folosite pentru numele eroilor. Primarul a recunoscut că a fost o greșeală și a promis că o va remedia, în sensul că numele lui și al vicelui vor fi șterse de pe monument.

„Aveți dreptate! Este o greșeală pe care o recunosc. N-am făcut-o eu! O să dăm jos cele două nume. Sunt în funcția asta de mulți ani și nu mi-aș fi permis așa ceva. Vă promit că o să le dăm jos (n.r. numele). Am văzut și eu sâmbătă și am zis că nu este normal și vom interveni”, a declarat primarul Gherghel.

Ideea jenantă a aparținut viceprimarului Plugaru. Monumentul a fost ridicat în anul 1925, prin subscribție publică inițiată de un comitet de initiativă din care făcea parte, firesc, primarul și preotul localității din acea vreme. Nu știm cât a costat ridicarea monumentului, însă știm cât a costat acum renovarea lui, când nu s-a mai făcut chetă, ci s-a apelat direct la bugetul comunei. Probabil, de asta o fi considerat vicele că numele său și al primarului trebuie scrise cu litere mari pe monument. 

16.833 lei, fără TVA, adică 20.000 de lei, cu TVA inclus a costat renovarea făcută de firma Ghiujan Construct, din comuna Botești. Anunțul a fost publicat pe platforma publică de achziții publice-SICAP, în data de 21 mai, ora 11.57. Ofertantul a răspuns a doua zi, la ora 10.34, iar un minut mai târziu, autoritatea contractantă îl declara câștigător.

Pentru cei 20.000 de lei, firma Ghiujan Construct a prestat, așa cum se stipulează și în contract, următoarele lucrări:

Demolare betoane vechi, mijloace mecanice,beton simplu; inlaturare prin cioplire a proeminentelor sau a startului de beton superficial; beton armat turnat diverse elemente,beton marfa procurat din statii reparatii monument:tencuieli exterioare speciale in similipiatra exe.man. la fatade buciardate-piptanate m-100t gr.1cm-reparatii;placare pereti cu placi marmura, motare pe un start de avdeziv, rost chituit; ferecre si lustuire pacaje mecanizat(placi mozaicate sau travertin.piatra mozaic,etc)-placi granit negru; transport rutier al materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta pe distde 15 km; montat placi comemorative; placa comemorativa inscriptionata”

Informațiile noastre indică faptul că lucrările de renovare la monumentul eroilor au început în urmă cu aproximativ o lună, iar constructorul a fost contractat, oficial, acum o săptămână. Nu ne miră, pentru că este o practică a celor din administrația publică locală. Ne miră, însă, cât de jos au putut să ajungă unii, încât să-și umilească și eroii. 

Daniel MURARU

 

3 comments

  1. Emi 29 mai, 2019 at 11:45 Răspunde

    Dle Primar Gherghel, unde s-a mai pomenit sa fie mentionata pe un monument sau cladire inscriptia “RENOVAT”??? Cum sa fie achitati bani din bugetul public pentru asa o prostie? Cei care au acceptat proiectul tehnic in integralitatea lui, cu toate mentiunile si in final au semnat procesul verbal de receptie a lucrarii, ce fel de pregatire au? Probabil sint functionari ai primariei si sint platiti de contribuabili. Ma gindesc ca va urma si sfintirea prostiei. Alti bani, alta distractie. In prezenta mariei sale razesul Asaftei Ion, care s-a perindat destul de frecvent in ultimul timp pe acolo, in cautare de adepti.
    “16.833 lei, fără TVA, adică 20.000 de lei, cu TVA inclus a costat renovarea făcută de firma Ghiujan Construct, din comuna Botești. Anunțul a fost publicat pe platforma publică de achziții publice-SICAP, în data de 21 mai, ora 11.57. Ofertantul a răspuns a doua zi, la ora 10.34, iar un minut mai târziu, autoritatea contractantă îl declara câștigător.”
    Cit de folosita este aceasta reteta de succes pentru atribuirea de contracte “cui trebuie”, aceeasi intrebuintata si de Primarita Vasilica Cretu, in anul 2017, cind a fortat achizitia basculantei de 20000 euro, de la Popa Valer Intrep. Individuala. Vazut, placut, platit. “Lasa ca plateste sau platesc prostii ce furam noi”. Acesta a fost rationamentul edililor de la Tupilati si Dobreni. Nu stim care si pe cine a instruit in ale smenurilor de genul acesta. Vom trai si vom vedea. “Virusul” i-a molipsit, ramine sa ne gindim ce tratament si unde il vor suporta. Se poarta refuzul de hrana.

  2. valisor 29 mai, 2019 at 13:44 Răspunde

    Acolo, în urmă cu câțiva ani, un dobitoc a distrus un monument istoric (un conac și altele de pe aceeași proprietate) și s-a lăsat cu dosar penal. Același primar chipurile habar nu avea știință de ce se întâmpla acolea. Ar trebui ridicat un monument al erorilor bolșevice și pomenite cap de listă numele celor doi isteți, dar cu litere chirilice.

  3. Emi 29 mai, 2019 at 13:59 Răspunde

    Apropo, nu se numeste “renovare”. Procedura se numeste corect “reabilitare”. Dar fara sa fie inscriptionata pe monument. Ce sa nu mai vorbim despre faptul ca, nu trebuie inscriptionate numele edililor. Numai la biserica se graveaza numele celor care au contribuit in vreun fel la ridicarea edificiului. Monumentul eroilor nu face obiectul acestei sectiuni, dle Primar Gherghel.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.