PSD Neamț, în cădere liberă. Locul rușinos pe care îl ocupă la nivel național. ALDE Neamț, condus de Asaftei, rezultat dezastruos

20
459

Deși PSD a obținut, în Neamț, cele mai multe voturi la alegerile europarlamentare, diferența dintre partidul condus de Ionel Arsene (foto), inculpatul din fruntea PSD Neamț și a Consiliului Județean Neamț, și PNL-ul, care s-a clasat pe poziția a II-a este de 1,4%. La nivel național, situația este și mai rea pentru organizația condusă de Arsene, PSD Neamț situându-se pe poziția a 14 în clasamentul județelor în care PSD a dominat la aceste alegeri. „Performanța” a fost obținută în condițiile în care PSD Neamț are 7 parlamentari dintre cei 11 aleși de nemțeni în decembrie 2016. PSD Neamț controlează și Consiliul Județean Neamț, unde guvernează împreună cu ALDE, dar și cele mai multe localități din județ. Nu are primăriile orașelor mai importante, Piatra Neamț și Roman, însă în municipiul reședință de județ n au avut niciodată primar ales, iar în Roman, ultimul primar PSD a fost Cărpușor, care a pierdut alegerile din 2008.

Într-un clasament neoficial cu județele în care PSD-ul a obținut cele mai multe voturi la aceste alegeri, pe primul loc se află Teleorman cu 47,53%, urmat de Olt-44,57%,  Mehedinți-43,07%, Dolj – 40,8%, Giurgiu – 39,27%, Buzău – 33,46%, Botoșani – 33,04%, Dâmbovița – 32,89%, Gorj – 31,98%, Ialomița – 31,35%, Vaslui – 30,51%, Argeș – 30,06%, Hunedoara – 29,61%, Neamț – 29,08%, Bacău – 27,8%, Galați – 27,04%, Brăila – 27,01%.

La alegerile de ieri, PSD a obținut în Neamț 29.08% (56,661 voturi); PNL: 27.68% (53,929 voturi); USR-PLUS: 16.67% (32,474voturi); Pro România: 7.51% (14,639 voturi); PMP: 6.26% (12,197 voturi); UDMR: 0.86% (1,680 voturi); ALDE: 3.64% (7,094 voturi). La Neamț, ALDE are un vicepreședinte la Consiliul Județean Neamț, în persoana lui Ion Asaftei (foto), președintele organizației județene, doi consilieri județeni, un primar și mai mulți consilieri locali.

La alegerile parlamentare din 2016, PSD obținea 53,6% la Senat și 52,6% la Camera Deputaților, iar PNL-19,8% la Senat și 20,01 la Camera Deputaților.

Interesant este că PSD Neamț a pierdut alegători în condițiile în care a beneficiat de o campanie electorală furibundă, mulți social democrați cu funcții în administrație făcând campanie electorală mascată, folosindu-se de resursele instituțiilor pe care le conduc. De asemenea, în Neamț, PSD-ul a beneficiat de presa aservită, aproape toate publicațiile cântând ode partidului de guvernământ. Și pe bani, în regim publicitar, dar și mascat, prin intermediul articolelor laudative la adresa partidului, dar și al liderului inculpat. Nu au lipsit miile de mesaje pro PSD distribuite pe rețelele de socializare și nici sutele de mii de pliante ce au fost împărțite alegătorilor. Nu în ultimul rând, surprinde scorul slab al PSD Neamț într-un județ în care USR-ul este relativ nou, multe organizații fiind recent înființate, iar PNL-ul pare a nu avea chef de opoziție. Sau, mai degrabă, reprezentanții săi, mai ales cei din Consiliul Județean Neamț, nu au deloc tragere de inimă să facă opoziție partidului condus de Arsene.

Daniel MURARU

20 comments

  1. constantin 27 mai, 2019 at 12:54 Răspunde

    Normal ar fi sa am satisfactie privind escul PSD sI alde.Dar privind obiectiv la rezultatele celorlante partide apar niste curiozitati:de unde atate voturi pentru USR si UDMR. Nu cred ca PSD CARE FOLOSESTE LOCURILE udmr in sectiile de vot au cedat atatea voturi.La USR inafara de faptul ca Bulai de Tamaseni are biroul de parlamentar la Moll piata si baiatul de la Roman a dsemisionat de la USR , MARE LUCRU NU S-A MAI PREZENTAT.Am inteles ca au promovat campania electorala pe noile mijloace tehnice fara a se face intalniri cu oameni reali.La varsta mea nu prea cred in basme.

    • Gica POpescu 27 mai, 2019 at 14:39 Răspunde

      Ba Costica, la varsta ta… nici nu o sa te mai ingroape copii, la cat de (***) esti! O sa te alse sa putrezesti langa un gard, alaturi de PSD!

  2. valisor 27 mai, 2019 at 14:13 Răspunde

    Exercițiul electoral de ieri a ieșit destul de bine în pofida veceusitudinilor naturii bolșevice a dezorganizatorilor care au reușit să damblagească {“29,08%” + “7,51%” + “3,64%”} de natură naturală(care, totuși MULUMESC! și BRAVO! că au votat, chiar dacă sunt nervos și înjur eu că cum – SCUZE!). Urmează alegeri pe bune și ar fi bine să ne-o ținem sus și tare, de “dragul” tovărășiilor vintage-iste, să nu ne răhățim la mal ca șoseta-n lac în puță! Și… iată, acuma zice la radio, a fost condamnat Șoșonea – protectorul de Șosetă… nu mai comentez acuma, mă duc să beau un Cico.

  3. Daniela 27 mai, 2019 at 14:38 Răspunde

    Rezultatul dezastruos de la Neamt, in ceea ce priveste formatiunea ALDE, este oglinda comportamentului despotic practicat de primarul Cretu Vasilica(ALDE)in interiorul institutiei pe care, inca o reprezinta din punct de vedere administrativ. Teroarea, abuzurile emotionale si profesionale, la care au fost si sint inca supusi fosti si actuali angajati ai Primariei, atitudinea opresiva in relatia cu angajatii din institutie, informatiile care s-au vehiculat in spatiul public in legatura cu faptele pe linga lege petrecute acolo, au determinat ireversibil localnicii din Comuna Dobreni sa participe la vot. Au dovedit fara echivoc, lipsa de ingaduinta fata de praduirea banului public din bugetul comunei, fata de ipocrizie si comportamentul discretionar al primarului Cretu Vasilica. Lipsa de reactie si indiferenta liderului ALDE Neamt, in persoana dlui Asaftei Ion, fata de dovezile si sesizarile aparute in spatiul public, nu pot decit sa confirme faptul ca domnia sa una promite(“Demnitate Romaneasca”) si alta face in realitate. Refuzul constant pentru clarificarea situatiei de la Primaria Dobreni pe cale amiabila, a atras dispretul electoratului propriu si de aici pina la un rezultat de aproximativ 3,64% la alegerile europarlamentare in judetul Neamt, distanta a fost scurta. Si mai trist este ca a primit acest “cadou” chiar de ziua domniei sale. Nu putem decit sa-i dorim sa fie sanatos si sa se bucure de viata, alaturi de familia sa. Si nu in ultimul, poate se va stradui sa indrepte eroarea administrativa comisa de primarul Cretu Vasilica, fata de fostul consilier de achizitii, alungat si plecat din institutie la solicitarea primarului. Proverbul “buturuga mica rastoarna carul mare” s-ar parea ca a functionat in cazul de fata.

  4. Cata 27 mai, 2019 at 15:11 Răspunde

    Acum ca daddy a fost condamnat definitiv, si soseta cu morcovul cat casa poporului ……….nu mai fac megaspitalul, bicaz poiana largului si drum expres piatra neamț bacău.

  5. Dreptate 27 mai, 2019 at 15:34 Răspunde

    Gata cu securistii alde…la lada de gunoi a istoriei trebuia sa fie de mult!!!! Prostimea a facut eforturi, iar cu cei 2 neuroni, unul vegetativ in 2016, au ajuns sa corecteze anusul contra naturii numit alde.

  6. Stefan 27 mai, 2019 at 16:14 Răspunde

    Perfect de acord, d-le Muraru, dar nu ati vazut ca si PNL a folosit institutiile din subordine in campanie?!Ma refer la primariile Roman si Piatra Neamt!

  7. mihnea1 27 mai, 2019 at 20:32 Răspunde

    Simt nevoia sa le multumesc tuturor celor care au luptat in felul lor, fie ca e dl Muraru care a fost calul de bataie al penalilor, fie ca sunt cei care i-au oferit munitie sau au comentat mentinand flacara aprinsa. Clar vor aparea oportunistii sa ne spuna cum au suferit ei in siajul hotilor. Amintiti-va ca am fost primul care v-am spus ca a inceput tic-tac-ul. Poate a durat putin mai mult, dar a meritat. Ati vazut ce fata avea soseta astazi, in spatele analfabetei? Spuneai ca e la inmormantare. Stiti ce va face in perioada urmatoare? Va incerca sa isi aranjeze banii furati prin diverse cotloane ale lumii. Dar sunt suficienti ochi pe el. Va incerca sa grabeasca incasarea unor comisioane, inclusiv de la berar. In partid este la fel de urat de colegi, precum dragnea. I-a calcat in picioare pe liderii de partid din Moldova impunandu-le lucrari si firme. Nimeni nu-l inghite. In momentele astea nu da 2 bani pe OB, Marcoci, Umbrarescu, Andrusca, Asaftei si alti (***). E intrat in transa si incearca sa isi faca ordine in furtisaguri. Stie ca DNA-ul va relua ofensiva mai acerb si nu va mai putea sfida procurorii. Mare lucru sa nu mai bage vreo 30zile pt inceput. Cat despre dragii nemteni, nu vor mai exista pt ei ca i-au tradat ncrederea. Nu va mai face niciun proiect si nu va mai calca, incet incet, prin Neamt. Poate se gandeste si sa dispara. Toate trompetele au amutit, divele dlui presedinte – directori de scoala, asistente medicale, functionari zelosi, jurnalisti nespalati (care deja incearca sa ne explice ca nu au fost slugi), strategi specializati in soferi, oportunisti de joasa speta cu pretentii de prefecti care isi vand sufletul pentru 2 lei in plus (apropo, cum ramane cu intelegerea facuta cu perversa care avea intelegere pentru post de parlamentar pt a tine psd-ul majoritar la cj, a meritat?). Dar aia de se legau cu lanturi de garduri pt dragnea si-s platiti din banii nostri. Din pacate, ma uit la ce punem in loc si ma iau durerile de cap. Un Cozmanciuc fenechist care nu i-a deranjat un fir de par psd-ului (uitati-va daca are vreo luare de pozitie dura impotriva lui arsene) si care se intalnea periodic cu arsene sa-i ceara favoruri in schimbul non combatului. Uitati-va la cj, putea lua majoritatea de mai bine de 6 luni dar nu a facut-o. I-a pacalit pe toti si a alimentat divergentele dintre tabere jucand rolul impaciuitorului, inclusiv conflictul de la Piatra fiind opera lui pentru a se reinventa drept salvator si astfel sa se faca uitate datoriile pe care le are. Sper sa nu-si aroge pnl-ul vreun merit pentru rezultate. Vreo 10 procente le-a adus Rares Bogdan, atat.
    Sa nu creada vreunul ca lasam garda jos.

  8. constantin 28 mai, 2019 at 08:29 Răspunde

    Gica sau cine ai fi tu nu ai inteles nimica.Mai intai fa comentariu la art .de fond si in ceia ce privaste cele scrise de mine ai inteles aiurea.Nu sunt nici membru nici simpatizant psd asa cum ai inteles tu.Sa stii ca dupa moarte(daca nu sunt arsi la crematoriu) toti oamenii putrezesc.Dar nu are sens sa mai continu pentru un om marunt si …..

  9. Stefan 28 mai, 2019 at 09:17 Răspunde

    Mihnea a facut un tablou corect al situatiei politice din Neamt!Ca sa il linistesc si pe el si pe ceilalti cititori, le spun ca nu se va schimba nimic, indiferent care partid si ce persoana vor veni la conducerea judetului!Blatul functioneaza perfect inca de la promovarea oamenilor in politica locala.Mai clar, nici nu veti avea ce alege, fiindca oamenii competenti si cu coloana vertebrala nu vor fi acceptati la conducerea niciunui partid local!

  10. jorj 28 mai, 2019 at 11:12 Răspunde

    Apropo de ALDE si de primarita” (***) Vasilica”de la Dobreni :se da peste cap sa aranjeze angajarea pe post de secretara a primariei pe nou devenita preuteasa Cosofret sotia popei din sat care la randul lui a facut campanie pt Vaselica . Toti calici, praznicari si babele au fost incolonati si trimisi la vot.Oare dna preuteasa,inginera de meserie,fara studii juridice sau de administratie,singura candidata la acest post (ceilalti fiind intimidati si sugerandu-le sa se retraga din concurs) a primit subiectele? unii spun ca da .Poate dna prefect(iubitoare de port popular ca si primarita) va urmari atent acest concurs.

  11. Alina 28 mai, 2019 at 14:34 Răspunde

    Nu este singura angajare “aranjata” de primarita Cretu Vasilica, la Primaria Dobreni, institutie despre care am afirmat in nenumarate ocazii ca este SRL-ul de familie al ALDE. In vara anului trecut, a fost angajata(tot prin “concurs” de tip ALDE) Mancas Danuta, colega de pelerinaje bisericesti cu primarita Cretu Vasilica. Ar fi un gest demn din partea avocatei Mancas Danuta sa ne confirme daca atunci cind si-a depus dosarul pentru a participa la concurs pentru ocuparea postului de consilier juridic la Primaria Dobreni, era membra in Baroul Avocatilor. Cu atit mai mult in timpul examenelor si dupa ce a fost declarata cistigatoare, ulterior depunind si juramintul de “credinta” in biroul Primaritei Cretu Vasilica. Figureaza angajata la Primaria Dobreni, in vara anului trecut, prin luna iunie 2018, timp de doar 3 zile pentru care a si fost remunerata. Ulterior, din motive care au nascut suspiciuni in rindul colegilor din Primaria Dobreni, si-a prezentat demisia, postul de consilier juridic redevenind vacant. Pentru cine credeti dvs? Pentru sotul domniei sale, Mancas Octavian, devenit pe aceleasi cai “oculte” in cel mai scurt timp, consilier juridic la Primaria Dobreni. Ne intrebam, altceva nu avem ce face deocamdata. In momentul inscrierii la concurs, in timpul examenelor(scris si oral), dupa anuntarea si confirmarea cistigatorului pentru postul de consilier juridic la Primaria Dobreni, dupa finalizarea documentelor de angajare si in momentul cind si-a ridicat retributia pentru cele trei zile lucrate, dna avocat, in acelasi timp si consilier juridic la Primaria Dobreni, era sau nu membra a Baroului de Avocati si reprezenta in vreun proces Primaria Dobreni,(proces pentru care a solicitat aminare)??? Daca in acea perioada a avut calitatea de angajat al Primariei Dobreni si concomitent era si membra in Baroul de Avocati, avind mandat de reprezentare a Primariei Dobreni in litigiile de la acea vreme, situatia este una grava si cu siguranta va avea consecinte nedorite. Cred ca demisia domniei sale dupa doar trei zile, din functia de consilier juridic, nu are o alta justificare decit conflictul de interese si teama ca adevarul ar fi iesit la iveala la un moment dat. Nici un avocat cu scaun la cap, nu ar risca sa fie exclus din Barou, fie si pentru un post de consilier juridic la o primarie. Cum s-ar traduce? “E diferenta la malai”. In ceea ce priveste intimidarea posibililor candidati, nu ar mira pe nimeni. Cind a fost scos la concurs postul de consilier principal pentru compartimentul financiar contabil, s-a prezentat o persoana foarte bine pregatita, care a avut un dialog in birou cu Primarita Cretu Vasilica. Lucrurile erau ca si rezolvate, numai ca, in dupa amiaza zilei dinaintea probei scrise, doamna cu pricina a anuntat brusc, comunicind personal Primaritei Cretu, ca se retrage si renunta. Probabil aflase despre comportamentul dictatorial, opresiv si dupa interese, pe linga lege al primaritei. Sau poate a fost “obligata” sa renunte. Nu vom sti niciodata. Cert este ca pina la urma, postul de consilier principal a fost ocupat de o ruda a familiei Aanicai Mihai, nimeni altul decit localnic din Dobreni si socru al Insp. Sef al IPJ Neamt, Paul Tablan. De atfel, prieten de familie si sustinator neobosit al Primaritei Cretu Vasilica. Singura preocupare a edilului din Dobreni, este sa angajeze personal cu legaturi de rudenie directe la DNA Bacau si DGA. Este un mod de a-si asigura spatele in caz de belele. Asa crede domnia sa. Pe acest gen de colaborari se bazeaza, in speranta ca nu va fi pedepsita in cazul achizitiilor de la Popa Valer si Jipa Viorel. Dovezile insa vorbesc si sint in siguranta la cine va “administra” probatoriul. Se asteapta semnalul si apoi “partie”. Toate smenurile si mojiciile edilului de Dobreni, aparute in spatiul public, au avut o contributie majora la “3.64%”, in Neamt, pentru ALDE. “Accidentul” de la Dobreni a afectat grav imaginea de ansamblu a formatiunii ALDE, provocind pierderi si pagube de imagine publica ireparabile. Nu ne asteptam sa verifice dna Prefect situatiile expuse mai sus, singurele preocupari ale domniei sale in actuala conjunctura, fiind sa-si salveze cariera ei si pe a sotului. Doar atit. Scapa cine poate.

  12. Maria Sfetcu 28 mai, 2019 at 21:32 Răspunde

    Daniela & Alina!:
    Observ o vie obsesie față de doamna primar (atenție, am scris cu litere mici ca urmare a respectului pe care îl port față de anumite persoane!), și nu înțeleg înverșunarea cu care reveniți. Dacă aveți dovezi, nimic și nimeni nu vă împiedică să adresați o petiție autorităților abilitate! Aveți curaj și simț civic și faceți câteva plângeri penale!!!!!
    Iar la ceea ce s-a întâmplat duminică seara este o reeditare la ceea ce s-a întâmplat acum câțiva ani în urmă cu PSD! Este vorba despre o victimizare și o foarte mare lehamite a electoratului român!
    O zi frumoasa tuturor

    • Daniela si Alina 29 mai, 2019 at 09:56 Răspunde

      Maria Sfetcu, deocamdata petitiile despre care pomeniti, stau pe loc. De ce? Pentru ca destinatarul acestora este tocmai prietenul de familie al Primarului Vasilica Cretu(ALDE). Nu am deocamdata asteptari de la acesta. “Uneltele” sint intrebuintate de cei corupti pentru a ne rezolva problemele casnice si de partid. Cit despre curaj si simt civic, am dat dovada ca avem, in comparatie cu multi care inca se complac in situatia de a fi presurile Primarului Cretu Vasilica, doar pentru a avea o bucata de paine. Dovezile faptelor de coruptie, abuzurile in serviciu, traficul de influienta, falsurile in inscrisuri publice exista si le privim in fiecare zi, asteptind momentul in care sa dam drumul la sac…. Vom proceda astfel incit, efectul actiunilor noastre sa fie maxim potentat si toti cei care au suferit si inca mai patimesc de pe urma acestei persoane, sa-si recapete increderea in sine si sa nu mai existe un asemenea precedent de acest fel. Nu poate fi vorba despre obsesii in legatura cu “accidentul” de la Dobreni. El nu poate sa fie un exemplu de cinste si moralitate pentru noi, daca luam in considerare comportamentul greu de etichetat, in relatia cu fostii si actualii functionari ai Primariei Dobreni. Toti cei care au refuzat sa “colaboreze” in scopuri neortodoxe cu Primarita Cretu Vasilica, au fost denigrati, umiliti, abuzati emotional, acuzati ca au plecat din institutie cu documente. Cum sa motivezi in scris, faptul ca nu poti sa prezinti cartea de identitate a basculantei de 20000 euro, in fata membrilor CL Dobreni si sa expediezi in spatiul public un raspuns, din care sa rezulte ca un fost angajat a plecat cu tot cu acest document? La ce nivel de marsavie trebuie sa coboare un om, ca sa fie in stare de asemenea afirmatie, stiind de fapt ca acel act este tinut ascuns(stim de cine), pentru a nu se afla cu exactitate parcursul rablei de 20000 euro, platita din bani publici, din banii munciti cu sudoare de localnicii comunei Dobreni? Despotismul, opresiunile, abuzurile exercitate din iunie 2016 si pina in prezent, de catre Primarul Cretu Vasilica(ALDE) au fost aspru sanctionate la nivel local, judetean si chiar central. Nu-i putem suspecta pe romani de lehamite, daca luam in considerare procentul masiv de cetateni din tara si diaspora care si-au exercitat dreptul la vot in 26 mai 2019. Un numar mare de romani si-au exprimat votul, in ceea ce priveste nelegiferarea amnistiei si gratierii faptelor de coruptie, abuz in serviciu si trafic de influienta. In final, dorim sa-i adresam o intrebare Mariei Sfetcu, pentru care asteptam si un raspuns ferm. Sinteti de acord sa plublicam pe fb toate documentele pe care le detinem in legatura cu situatia de la Dobreni? S-ar parea ca procesul public are un efect devastator, in comparatie cu cel penal din sala de judecata. Unde omul simplu, napastuit fara vina, este strivit de banii murdari si legile strimbe care apara pe cei corupti si imbogatiti peste noapte.

  13. Dorina 29 mai, 2019 at 11:56 Răspunde

    Doamnă Alina-Daniela,aveți tot dreptul să vă exprimați părerile și cred că aveți documente edificatoare în ceea ce denunțați de ceva vreme.Dar un comentariu trebuie să fie succint, să incite atenția publicului și să aibă conținut adecvat.Prea multe amănunte din postarea dvs.nu sunt citite, deci are dreptate doamna Maria Sfetcu atunci când vă sfătuiește amical să vă adresați autorităților competente, DNA, Parchet.Și apoi,cititorii ziarului nu pot face nimic în acest demers.InfluEnța(atenție la mici erori!)doamnei primar nu poate trece chiar peste toate organele abilitate, mai ales acum, când e un suflu nou de schimbare.Foarte corect comentariu lui Mihnea.Sper să prindem ziua în care se va purifica aerul îmbâcsit ce sufocă România.

  14. Alina 29 mai, 2019 at 13:46 Răspunde

    Doamna Dorina, a gasi de cuviinta sa remarcati mica eroare de redactare, mai ales atunci cind sintem pe fuga in toate cele, nu ne deranjeaza in nici un fel. Cu aceeasi gramatica si ortografie s-au furat banii acestui popor in ultimii 30 ani. Oricum noi va multumim pentru atentia dvs. Nimeni nu este obligat sa citeasca tot ce se posteaza. Fiecare citeste si intelege ce vrea. Numai cine are de-a face cu personajul de la Dobreni, macar o data in viata, va simti mirosul glodului in care a calcat, cu sau fara voie. Nu am transformat nicidecum aceasta publicatie in institutie de forta. Apreciem sprijinul neconditionat al dl redactor si va asiguram ca nu l-am recompensat cu nimic. Vom lua legatura cu dumnealui si, daca in vreun fel se simte lezat, ne vom stradui sa reparam greseala si sa ne reorientam. Venim cu rugamintea sa va adresati separat celor doua persoane. Nu functionam pe pricipiul “doi in unu”. Sfatul amical al dnei Maria Sfetcu este de bun augur, dar se potriveste atunci cind nu ai de a face cu autoritatile de la noi. Cel putin deocamdata. Sper sa apuc ziua purificarii despre care vorbiti dvs.

  15. Dorina 29 mai, 2019 at 15:11 Răspunde

    Aveți perfectă dreptate că fiecare citește ce dorește și, implicit, are dreptul neîngrădit la opinie.Nu mai interveneam în discuție, pentru că părerile noastre coincid.Dar, dacă vrem să schimbăm ceva și ne considerăm mai buni decât cei care ne conduc, nu sunt de acord cu remarca dumneavoastră privitoare la limba română.Sărmana Limbă suferă de ani buni, nu e vinovată de hoțiile conducătorilor, de ilegalitățile autorităților, de decalajele insurmontabile din societate.Vă vorbește cu respect o profesoară (pensionară) de biata Limbă Română.Vă doresc succes în demersul dumneavoastră cetățenesc.

  16. mihnea1 29 mai, 2019 at 22:07 Răspunde

    Imi cer scuze daca deranjez, dar ma poate ajuta cineva cu o informatie? Caut de vreo 2 zile santierele lui soseta care ne spunea ca tot judetul va deveni un santier. Autostrazi, drumuri, spitale bla bla. Doar de pofta, macar un santier daca imi puteti indica. Aaa, sa nu faceti confuzie, nu intreb despre proiectele japonezei OB care scotea judetul din anonimat cu Tinutul lui Creanga sau alte vrajeli. A facut doar targurile despre cum poti sa furi de Craciun. Nici macar portile din lemn de la intrarile in judet nu au reusit sa le faca, daca tot le-au promis (era vorba despre cativa busteni).
    Nu va intrebam dar am vazut ca pe paginile gruparii organizate si ale propagandei aferente e o liniste suspecta. Mai mult, unii si-au sters postarile dinaintea alegerilor. Iar la partenerii de guvernare a venit Craciunul (primarita Cretu a sters toate postarile pana la Craciun).
    Sa nu uit, partenerul lui soseta, Cozmanciuc, vinde deja cioara de pe gard, posturi de ministri, de directori de institutii pe la Bucuresti. Mugurel, trezeste-te! 1. Nu ai nicio “vina” pentru ca PSD a pierdut alegerile, este doar o consecinta a faptelor lor. 2. Sloganul “..uie PSD” nu este marca inregistrata doar impotriva PSD. Romanii pot foarte usor sa-l adapteze altor realitati. Trezeste-te.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.