Pe cine a mai ajutat „fratele Arsene” să prindă sinecuri la București. Consilier județean, numit în CA-ul unei companii de stat

4
383

 

Numărul nemțenilor care au fost numiți în funcții importante în ministere, regii autonome sau companii de stat a crescut în ultimul an. Dintre toți, târgnemțeanul Dănuț Andrușcă a avut cea mai importantă funcție, cea de ministru al Economiei. I-au fost contestate aptitudinile, a fost ținta ironiilor și a bătăilor de joc pe rețelele de socializare, însă Andrușcă nu a cedat și nu și-a dat demisia. A picat în urma remanierii guvernului din noiembrie 2018. În perioada cât a condus Ministerul Economiei, mulți nemțeni, apropiați de PSD sau de liderul Ionel Arsene, amicul lui Dragnea, au fost numiți administratori în consiliile de administrație ale unor companii de stat. Ne refererim la acele companii de stat controlate de Ministerul Economiei, semn că numirile s-au făcut cu acceptul și sprijinul lui Andrușcă sau al lui Arsene.  Ieri am arătat cum Nicoleta Husaru, fosta purtătoare de cuvânt la CJ Neamț, a fost numită în Consiliul de Administrație la SC SMART SA, companie unde Ministerul Economiei detine 30% din acțiuni, iar compania de stat Transelectrica – 70% din acțiuni. Husaru a mai fost în Consiliul de Administrație la Romatsa și consilier la Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) din subordinea Secretariatului General al Guvernului. În Consiliul de Administrație, la SMART SA, a fost și Elena Baltag Kuzmanovic, „personajul cu Porsche” care a lucrat mai bine de 6 luni la Consiliul Județean Neamț, având calitatea de voluntar. Apropiată a lui Arsene, dar și a managerului Spitalului Județean Neamț, medicul Codruț Munteanu, Kuzmanovic este acum consilier la Cabinetul Consilierului de Stat Darius Vâlcov. La Salrom, compania națională a sării, unde Ministerul Economiei detine 51% din acțiuni, președinte al Consiliului de Administrație este Oana Bulai. Aceasta o ajută și pe Viorica Dăncilă, din calitatea de consilier de stat. Și Bulai, care a fost administrator public la CJ Neamț, este unul dintre oamenii lui Arsene. În Consiliul de Administrație a Societății Comerciale “Operatorul  Pieței de Energie Electrică“ S.A- „OPCOM” SA, aflată tot sub controlul Transelectrica SA, activează de luni bune Remus Munteanu, fiul fostului deputat PSD Ioan Munteanu. Remus Munteanu este și secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului. Și Andreea Apostol Arcan, fiica senatoarei PSD de Neamț Emilia Arcan, a fost numită pe o funcție importantă, respectiv vicepreședinte la Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP)

Andoni si Vicol au fost propulsați la Formenerg SA

În 23 octombrie 2018, alți doi nemțeni au fost numiți în Consiliul de Administrație al companiei de stat Formenerg SA, care activează în domeniul formării profesionale, unde Transelectrica SA este acționar unic. Este vorba de consilierul județean PSD Dragoș Andoni (foto) și Marta Vicol.

Dragoș Andoni este de loc din Târgu Neamț, fiind un apropiat al lui Arsene. Soția lui Andoni, Alina Ioana, lucrează de puțin timp în echipa prefectului Soroceanu, unde are calitatea de consilier. Conform CV-ului, Marta Vicol este lector universitar doctor, membru fondator și președinte al Fundației „Prodestine”. Marta Vicol a însoțit în Germania, acum doi ani, o delegație condusă de Ionel Arsene. Vicol ar fi în bune relații și cu Norocel Harabagiu, cel care se adresează lui Arsene cu apelativul „fratele meu”.

Harabagiu, proaspăt șofer la Prefectura Neamt, este un fel de consilier al prefectului Daniela Soroceanu, chiar dacă a fost angajat să conducă mașina. Mandatul celor doi în CA-ul Formenerg SA este de patru luni, însă poate fi prelungit până la desemnarea noilor administratori.

Cum pe site-ul companiei nu este afișată hotărârea AGA privind indemnizațiile administratorilor din CA, nu putem să vă spunem exact cât câștigă cei doi, însă, spun sursele noastre, indemnizația lunară nu are cum să fie sub 2.000 de lei net.

Pentru cine un știe, compania de stat Transelectrica SA are calitate de acţionar unic la cinci societăți comerciale, acolo unde bătălia politică pentru controlul lor se dă la „baionetă”:

– Societatea Comerciala “Operatorul  Pietei de Energie Electrica“ S.A – „OPCOM”;

– Societatea Comerciala pentru Servicii de Mentenanta a Retelei Electrice de Transport „SMART”, care are ca obiect principal de activitate efectuarea lucrărilor de mentenanţă pentru sistemul de transport-dispecer;

– SC FORMENERG SA – are ca obiect principal de activitate formarea profesionala initiala si continua in toate domeniile de activitate a personalului ;

– SC TELETRANS SA – are ca obiect principal de activitate are ca obiect principal de activitate servicii de telecomunicatii si IT pentru conducerea operationala si de gestiune a CNTEE Transelectrica SA;

– Societatea Comercială Filiala ICEMENERG-SERVICE – SA (se află în faliment), care are  ca obiect de activitate conceperea, producerea, implementarea, repararea, modernizarea si comercializarea de aparate, echipamente, instalatii specializate.

(Foto: Facebook/Ionel Arsene: Facebook/Dragos Andoni)

Daniel MURARU

Citeste si:

Fostul voluntar cu Porsche de la CJ Neamț, consilier al inculpatului Darius Vâlcov. Husaru, pe lista celor bine plătiți de două companii de stat

Fiica senatoarei Arcan, șefă peste funcționarii publici din toată țara

Scandalos! Fost portar de fotbal, fiul ex-deputatului PSD Munteanu, numit administrator al bursei de energie

„Mimoza” a ajuns consilier al premierului Dăncilă. Pentru a nu mai scrie despre Oana Bulai, ex-prefectul a încercat să ne închidă gura cu bani

MAI ÎNDRĂZNEȘTI SĂ CREZI ÎN ROMÂNIA? Andrușcă, omul lui Arsene, propunerea PSD pentru funcția de ministru al Economiei

Penibil! Prefectul Soroceanu, la braț cu pușcăriașul Harabagiu

Să crape pesediștii de ciudă! Consilier local PMP, numit în conducerea Companiei Naționale a Cuprului, Aurului și Fierului

Jenant! Combinatorul penal Dorinel Ursărescu este consilier personal al președintelui ANRM

4 comments

  1. Doina State 28 martie, 2019 at 12:36 Răspunde

    Aud si eu pe la televizor ca alesii poporului cu functii inalte trebuie sa fie sanatosi adica apti sa presteze in favoarea cetateanului. Vad ca domnul Arsene are un ochi mai sus si unul mai jos. Intrebarea noastra este daca intr-o astfel de situatie domnia sa este capabil sa vada adevarul nedeformat.

  2. Doina State 28 martie, 2019 at 12:38 Răspunde

    daca fotografia este prelucrata si vrea sa-l caricaturizeze pe domnul Presedinte atunci ar fi cazul sa va asumati acest lucru, bineinteles, suportand consecintele

  3. Anti Furt 28 martie, 2019 at 13:21 Răspunde

    Clar este photoshopata, ca si in cazul voluntarei Domnului Presedinte, Ionel Arsene, cel mai bun presedinte pe care l-a avut judetul Neamt vreodata, impreuna cu al sau cabinet plin, plin ochi, de oameni capabili, profesionisti, care vor duce judetul acesta spre culmea socialista.
    Ia mai minati, mai flacai, si sunati din “zurgalai”!!! Hai, hai!!!
    La puscarie cu voi, photopshopatilor!!!

  4. mihnea1 1 aprilie, 2019 at 20:42 Răspunde

    In prima fotografie zici ca-i un (***) (cu scuze pentru inteligentele animale). Ne scoate din anonimat personajul prin aceste nulitati promovate in pozitii cheie. Rad toti prin toate institutiile de acesti analfabeti.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.