PSD, în mijlocul polițistelor la invitația inspectorului șef

8
582

Cu toate că polițiștii și mai ales instituția Poliției Române ar trebui să fie apolitică, pentru simplul fapt că așa prevede legea, iată că, la IPJ Neamț, simpatia și devotamentul politic al șefilor față de partid este pe față. Cu toate că zilele trecute, mai multe colege ne-au sesizat că ar fi fost prezent un parlamentar PSD la petrecerea de 8 Martie organizată de IPJ Neamț, în lipsa unor probe nu am putut face publică această întâmplare. Nu mică ne-a fost surprinderea să vedem că, în presa locală din Neamț, acest eveniment a fost promovat tocmai de „duamna” parlamentar, care se lăuda că a fost invitată de inspectorul șef la această petrecere și pe care l-a felicitat pentru „colegele frumoase” pe care le are. Doamna senator PSD Emilia Arcan, căci despre dumneai este vorba, apare în poze alături de inspectorul șef Paul Tablan și de liderul SNPPC, cms. șef Preda Neculai, că doar atunci când vrei să fii un șef mai mic (a se asculta piesa de la Paraziții) sponsorizezi tot ce ți se dictează. De asemenea, la un moment dat muzica a fost oprită, pentru ca „duamna” senator să rostească un discurs, cu inspectorul șef în dreapta ei și liderul SNPPC în stânga ei, pentru ca toată lumea să se prindă că „legătura instituțională” dintre partid și IPJ Neamț este foarte strânsă. Nu vrei să fim cârcotași și să spunem că această invitație a inspectorului șef a fost una cu dedicație politică și de fapt prezența senatorului PSD a fost să dea de înțeles că urmează alegerile europarlamentare și că…nu mai continuăm pentru că suntem siguri că v-ați prins voi. La fel a fost și gestul „simbolic” al inspectorului șef care i-a dăruit „duamnei” 3 trandafiri, obligatoriu roșii, fără vreo legătură cu sigla și culoarea partidului. Acum, dacă ne uităm în trecut, colegul nostru Ioan Cănărău, care spunea că instituția este politizată până la femeia de serviciu, a fost băgat în peste 10 cercetări disciplinare pentru că, nu-i așa, dacă îndrăznește careva să ridice privirea din pământ, trebuie executat. Însă, prin acest eveniment, avem dovada irefutabilă că omul a avut dreptate tot timpul. Noi, curioși din fire, îl vom întreba pe inspectorul general al Poliției Române dacă prezența senatorului PSD la un astfel de eveniment este una normală, în condițiile în care fiecare știe că reprezentantul Guvernului în teritoriu este prefectul. Mai mult, suntem curioși să știm de ce nu au fost invitați și reprezentanți ai celorlalte partide, sau mai bine zis, ce caută politicieni la o activitatea a IPJ Neamț. Dacă  noi suntem răutăcioși, să ne spuneți, însă nouă asta ne transmite această imagine în care îi regăsim pe senatoarea iubitoare de voturi, flancată de inspectorul șef Tablan Paul (stânga) și liderul SNPPC cms. șef  Preda Neculai. Mai jos vă punem la dispoziție sursa știrii și alte imagini grăitoare.

(Foto: sindicateuropol.ro)

Echipa Sindicatului EUROPOL

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

8 comments

  1. AntiProşti 19 martie, 2019 at 21:35 Răspunde

    Pe timpuri, în vremuri nu de mult apuse, „duamna” respectivă era un fel de fată de casă(femeie de serviciu) a tov. colonel Cucoş.
    De la Mitocu Bălan în Parlament nu-i un drum atât de greu dacă ai pârghiile necesare.

    Şcolile, diplomele false şi certificatele ORNIS sunt rezolvate din start.

  2. mihnea1 19 martie, 2019 at 22:05 Răspunde

    Probabil asa crede ca scapa de schimbare. Se amageste singur. Ioana, crezi ca are curaj sa ia taurul de coarne si sa clatine imperiul marilor jefuitori ale resurselor tarii? Carcatita acestor baieti destepti cu balastiere a depasit aproape mafia din padurile tarii. Ce sa mai zici ca au obligatia sa faca verificari atunci cand apar materiale asumate despre acest jaf, pe acest site orice organ de control putand gasi adevarate rechizitorii. Iar pasivitatea lor nu-i face mai putin vinovati decat hotii directi.

  3. FLORIN 20 martie, 2019 at 06:25 Răspunde

    Paul,las-o pe doamna si du-te sa rezolvi si tu ceva in judetul Neamt.
    Fa si tu ceva Paul pentru cetatenii cinstiti care iti platesc salariul colosal si pe care ii reprezinti,nu?Ce zici?

    Orice Paul,nu de altceva da miine poimine iesi la pensie si si o sa te intrebe nepotii cu ce te-ai ocupat? si nu stiu Paul ce ai sa le raspunzi…

    Daca o sa te intrebe sa le arati realizarile tale profesionale?

    Le arati padurile defrisate din Neamt?Le arati tiganii si interlopii care se lafaie cu averi colosale pe strazile din oras fara sa munceasca undeva?Le arati politicienii din Piatra care s-au imbogatit prin afaceri trucate cu statul?

    Ce le arati Paul?

  4. constantin 20 martie, 2019 at 08:36 Răspunde

    Nu este nici un secret ca Arcanu il „protejeaza” pe Paul.Din totdeauna acestei doamne de Mitocul Balan i-au placut militienii.Dintre toti barbatii cei mai buni erau cei cu pistol.Tipa joaca tare , la mai domolit pe Arsenie si pe deputatul Iftimie privind debarcarea lui Tablan.Orice barbat cu singe in instalatie se domoleste in fata arcanului.Ce nu poate ea rezolva ficasa.

  5. Jan 23 martie, 2019 at 21:42 Răspunde

    Din aceasta poza mai lipsesc doua personaje dragi (***) de tablan unul este jupânul Gheorghe Ștefan cel care a garantat pentru acest polițist (***) care s a dovedit o (***) și mai ales cumătru Catană Lica, alt intelectual cu doctorat care fără sprijinul lui Gigi Ștefan a primit pe bune nota (***)! La examenul de adjunct pentru șefia poliției… merita sigur mai mult doar are bani de investit in barul (***) alt bar din mall și 2 spații din care unul la Targu Neamț- covrigarii (***), primite Bonus de la (***).

  6. cosmin gafincu 24 martie, 2019 at 12:52 Răspunde

    pentru cetatenii cinstiti , acest interlop , alaturi de cei de la parchet , incearca sa insceneze dosare penale. obicei vechi , tolerat de coruptii din DNA si DGA .
    le raspunde ca a obtinut bani frumosi din traficul de droguri din scoli si licee , ca are mari realizari in zona imobiliara , alaturi de interlopi si sefii lui de la Bucuresti .
    va pot pune la dispozitie „realizarile ” acestei gasti de interlopi locali , care poarta roba si uniforma .
    dealtfel , oriunde te adresezi dai de familiile lor ( parchete , politie , institutii ale statului , judecatorie , etc )
    incepe sa dea pe afara activitatea gruparii , asa cum a dat si pe vremea lui soric .
    sa nu uitam : aplauzele subordonatilor cand soric facea circ televizat . asa ca , „sindicalistul” se afla la locul potrivit .

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.