Lou Bega, cadoul scump de „Moș Nicolae” pentru nemțeni. Artistul va fi plătit regește din banii județului

4
1425

Cine nu a auzit de Lou Bega, cântărețul care s-a făcut remarcat în special datorită hitului „Mambo No”, care a făcut furori pe la sfârșitul anilor 90, are șansa să-l vadă în carne și oase peste trei săptămâni, la Piatra Neamț. Pe 7 decembrie, artistul va susține un concert la Curtea Domnească din Piatra Neamț, prestație care va fi susținută financiar din bugetul Consiliului Județean Neamț. Deci, nu este un concert cu vânzare de bilete, ci un așa zis cadou pe care conducerea județului îl face nemțenilor din bani publici. Numai că prețul plătit de Centrul pentru Arte „Carmen Saeculare”, instituție finanțată din bugetul CJ Neamț, pare a fi unul destul de piperat. Dar, vorba aceea, dacă vrei spectacol plătești. Că nu plătești purcoiul de bani din buzunarul tău, ci din buzunarul celor mulți nu mai contează și pe cine interesează. Show să fie! Numai că, spectacolul costă fix 62.997 lei (13.498 euro), fără TVA. Dacă mai aplicăm și TVA-ul, aflăm că efortul financiar din bani publici, pentru a-l vedea și asculta, cel puțin 45 de minute, pe Lou Bega la Piatra Neamț este 74.966 lei, adică 16.730 euro.

Pare a fi cel mai mare onorariu pe care „Carmen Saeculare” îl achită unui artist. Acesta va ajunge la Piatra Neamț prin intermediul firmei de impresariat SC International Artist Management SRL, partener de încredere al instituției de cultură nemțene. De altfel, firma, ce-și are sediul în București, s-a făcut remarcată în ultimii ani prin contractele încheiate în special cu administrații conduse de social democrați.

„Carmen Saeculare” a încheiat contractul cu International Artist Management SRL în data de 1 noiembrie, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice, prin metoda „cumpărării directe”. Afacerea a fost încheiată rapid, oferta firmei bucurește fiind aleasă într-o oră și jumătate de la postarea anunțului. Suma de 74.966, TVA inclus, achitată de către „Carmen Saeculare”, va acoperi prestația artistului din data de 7 decembrie, onorariul acestuia și transportul (bilete de avion). În schimbul celor peste 16.730 de euro, Lou Bega va cânta minumum 45 de minute. Din sumă s-a achitat deja un avans de 30%, urmând ca diferența să fie plătită după concert.

„Am reușit să obțin un preț mai bunuț”

Întrebată de ce a fost ales Lou Bega pentru a concerta pe 7 decembrie la Piatra Neamț, Carmen Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, a precizat că a aflat că artistul va susține mai multe concerte în România în perioada aia și a obținut un preț mai „bunuț”. În acest moment nu se știe exact ce alte evenimente va pregăti „Carmen Saeculare” de Sfântul Nicolae, pentru că Lou Bega este un cadou de sărbători pentru nemțeni, dar, afirmă Carmen Nastasă, sigur vor mai fi câteva activități dedicate copiilor. Concertul lui Lou Bega nu are treabă cu Târgul de Crăciun, manifestare care va avea nevoie de girul consilierul județeni. Daca va fi organizat și în acest an Târgul de Crăciun, de la bugetul județului vor fi alocate alte sume pentru organizare, artiști etc.

12.000 de euro pentru Andra

International Artist Management SRL a mai încheiat, în cursul anului 2017, trei contracte cu „Carmen Saeculare”, valoarea totală a acestora fiind de peste 100.000 de lei, fără TVA. În mai 2017, „Carmen Saeculare” a încheiat un contract cu firma bucureșteană pentru cântarea artistei Andra la Vacanțele Muzicale.

Aceeași firmă i-a adus, tot la Vacanțe Muzicale, pe artiștii Marcel Pavel, Vlad Miriță și Andrei Lazăr. Prestația de 90 de minute a acestora a costat bugetul județului 45.950 lei, fără TVA.

În aceeași zi, 16 iunie 2017, „Carmen Saeculare” a încheiat cu aceeași societate un contract, în valoare de 15.616 lei, fără TVA, pentru prestatia artistei Irina Rimes de la Ziua Comunei Bârgăoani, din data de 16 iulie 2017.

(Sursa foto Lou Bega: www.facebook.com/loubegaofficial)

Daniel MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

4 comments

  1. Maria Sfetcu 16 noiembrie, 2018 at 13:08 Răspunde

    Să ne pregătim de un tris, cu doamna N de la Carmen S, din nou la butoane! O adevărată soluție de succes! Trăiască bugetul!
    O zi frumoasă tuturor.

  2. janel iosub 16 noiembrie, 2018 at 13:39 Răspunde

    Carmen de la Carmen seculare semneaza ce ii dispun O.B sI Arsene pana intro zi cand la DNA va varsa totul numai sa scape! Doar nu dau din banii lor ci a prostilor din tot judetul!!

  3. FLORIN 16 noiembrie, 2018 at 20:06 Răspunde

    Janel tata,chiar nu te-ai plictisit de amenintarile astea cu DNA?

    Chiar crezi ca acest SRL/DNA se ocupa cu anti-coruptia?Nu vezi ca au ajuns subiecte de anecdote?In curind o sa apara si bancuri cu procurorii de la DNA.

    Coruptie fara corupti.

    Janel,trezeste-te la realitate!In 20 de ani si sute de milioane euro furate din acest judet iar noi nu avem nici un corupt.

    Nu mai ameninta cu DNA-ul ca rid hotii de tine…ce naiba…

    Aceasta institutie DNA este pe cit de costisitoare pe atit de inutila.Trebuia inchisa demult.

    Au compromis ideea de anti-coruptie datorita incompetentei si neprofesionalismului de care au dat/dau dovada.

  4. valisor 18 noiembrie, 2018 at 11:47 Răspunde

    Api Jane, tomnai zgloata de proști se bucuresc de Lulu Zbenga și alte diverse salame, că la școală n-am’nvățat de Moțart ci aia cu „am cravată” și am cam fost colegi cu procuratorii de DNA de la care zici că aștepți de Crăciun poneli verzi pe pereți.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.