Încă 2 luni de așteptare. Patronul firmei care repară podul de la Preluca: „Lucrările au fost sistate din cauza unei schimbări de soluții tehnice”

10
1482

O informație care cu siguranță îi va scoate din sărite pe cei care circulă zilnic pe ruta Bicaz-Piatra Neamț (DN 15) și sunt nevoiți să aștepte zeci de minute pentru a traversa podul de la Preluca care se află în reparații de aproape 3 luni: termenul de finalizare a execuției lucrărilor, fixat pentru 9 septembrie, nu va fi respectat. Ba din contră, va mai dura cel puțin două luni până când se va putea circula normal pe acest pod. Trist este că deși cunosc acest aspect, responsabilii de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași, aflată în subordinea CNAIR, nu au emis niciun comunicat oficial. Atacul.ro a stat de vorbă cu Sebastian Leonard Mărcuță, administratorul și acționarul firmei C-ON Trust Engineering SRL Bacău, firma care execută aceste reparații, astfel că informația privind amânarea finalizării acestei lucrări este clară. Motivul: probleme identificate pe parcursul lucărilor, respectiv betonul sfărâmicios de sub stratul de asfalt. Acest lucru a obligat la efectuarea unei schimbări de soluții tehnice. Acum, muncitorii firmei așteaptă ordinul de reîncepere a lucrărilor, ordin care depinde de avizul comitetului tehnic al DRDP Iași. Totodată, administratorul firmei băcăuane a respins zvonurile conform cărora lucrările au fost sistate din cauză că DRDP nu ar fi achitat facturile emise de către constructor.

„Nu este adevărat că ar fi probleme cu banii. Până în prezent, DRDP Iași a achitat la termen toate facturile. Problema pentru care lucrarea stagnează în momentul de față este cauzată de schimbările de soluții tehnice. Respectiv, la consola podului din partea dreaptă, cum se vine spre Piatra Neamț dinspre Bicaz, după ce a fost demolată calea de pod existentă, s-a constatat că acea consolă este dintr-un beton foarte sfărâmicios și atunci a trebuit făcută o expertiză tehnică și schimbată soluția, adica reproiectarea modului în care se va face acea parte de pod. În momentul de față, lucrarea este sistată de DRDP Iași, beneficiarul ei, pentru că se așteaptă aprobarea comitetului tehnic. Nici noi, nici cei de la DRDP nu aveam de unde să știm că există această problemă, care a fost constatată în momentul demolării. Practic, partea aia de beton de sub asfalt e foarte sfărâmicioasă. Podul este făcut în anii 50, când nu existau stasurile la beton ca în zilele noastre. S-au făcut diverse prelevări științifice, expertize. Ele durează puțin, pentru că se schimbă soluția proiectului”, a declarat Mărcuță.

Termen prelungit cu cel puțin 2 luni

Din spusele administratorului firmei băcăuane rezultă că lucrările vor fi reluate când DRDP Iași va da ordinul de reîncepere al lucrărilor, iar din acel moment termenul de finalizare va fi de minimum 2 luni.

„Când am sesizat problema cu betonul, am cooperat cu beneficiarul, corpul de specialiști din care fac parte profesori universitari. Am discutat cu ei, am mai prelevat probe, am făcut documentația tehnică, dispoziții de șantier etc și le-am depus la dumnealor. Există o procedură internă prin care aceste documente trebuie avizate până ajung în comitetul tehnic de aprobare al DRDP Iași. Nu cred că această procedură o să dureze mult, poate maxim o săptămână. Estimăm că în maxim 2 luni din momentul primii ordinului de reîncepere a lucrărilor vom finaliza partea din lucrare pe care o mai avem. În acest moment am executat undeva între 35%-50%. Practic, mai avem de executat lucrările la suprastructura podului. După ce se va da această soluție de modificare a planurilor, se va face o suplimentare de armătură, cofraj, se va turna betonul, după care, conform procesului tehnologic, trebuie să așteptăm o perioadă de până la 28 de zile ca să putem pune hidroizolația, borduri, trotuar, parapet și după aia asfalt. După aceea, trecem pe partea celaltă unde, de asemenea, demolăm, turnăm betonare, așteptăm 28 zile, parapet, hidroizolație, asfalt și lucrarea e gata. Grosul lucrărilor au fost sub pod și au constat în executarea unor susțineri, niște structuri metalice care susțin grinzile podului, niște mortare și tencuieli speciale. La suprastructură nu s-a putut lucra din cauza acestei situații pe care nu am prevăzut-o nici noi, nici beneficiarul”, a declarat administratorul firmei C-ON Trust Engineering Bacău.

Sebastian Mărcuță a ținut să amintească faptul că firma sa va fi responsabilă pentru calitatea lucrării.

„Este deranjant pentru toată lumea. Ne cerem scuze, însă la reparația podurile este ca la chirug, pentru că nu vezi ce este în interior decât când de apuci de „operație”. Ne pare rău, noi avem toată disponibilitate să facem lucrurile cât mai repede, dar în egală măsură ele trebuie făcute conform legii, stasurilor. Nu este simplu. Noi avem o garanție pe care o acordăm la lucrare, dar și o garanție pentru greșeli de execuție pe toată durata de viață a construcției și nimeni nu-și asumă responsabilitatea să facă lucruri de mântuială când e vorba de siguranța circulației”, a conchis patronul firmei băcăuane.

În concluzie, lucrările vor fi reluate în momentul în care DRDP Iași va emite ordinul de reîncepere. Asta înseamnă că lucrările de reparații la podul de la Preluca vor fi finalizate, în cel mai fericit caz, la jumătatea lunii noiembrie. Până atunci, autoritățile pot pune la păstrare panglica pregătită pentru inaugurarea fixată pentru data de 9 septembrie.

Daniel MURARU

Citeste si:

(FOTO) Când va fi gata podul de la Preluca? Termenul limită e duminică

Peste 200.000 de euro costă reparațiile podului de la Preluca. Sunt șanse mari ca lucrarea să nu fie finalizată la termen

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

10 comments

  1. Stefan 7 septembrie, 2018 at 16:32 Răspunde

    Mi se pare o „vrajeala” ieftina!Toate expertizele trebuiau facute inainte de inceperea lucrarilor!Nu este adevarat ca nu isi puteau da seama ce fel de beton exista in pod, se puteau face tot felul de determinari!Daca nu s-au facut, e alta problema!

  2. mihnea1 7 septembrie, 2018 at 17:27 Răspunde

    Exista o persoana cu o forma (***) combinata cu o faza avansata a analfabetismului functional, care isi spune jurnalist. Isi spune pentru ca nimeni nu-l crede. A debitat in fosa online ca acum, la conducerea judetului se afla cea mai buna echipa politica ever. „Bai, esti prost?”, ar spune Celentano. Si justifica dementa prin faptul ca actuala echipa politica nu a facut furtisaguri insemnate, ci doar gainarii gen targul de Craciun, iar varful de lance il reprezinta situatia podetului de la Preluca. Nici macar nu merita efortul sa fie contrazis pentru ca oricum m..a pe care o primeste abia o poate duce, chiar daca nu aproba comentariile care-l satura. Daca ar face un calcul doar la dezvaluirile din Atacul.ro n-ar mai deschide gura. Iar prin furtisagurile de zeci de milioane de euro pe care le pune la cale in cateva intre institutiile in care dragnea i-a dat mana libera sa jefuiasca ar detrona orice alta guvernare locala. Toate vor iesi la iveala in curand si oricate carti ar scrie nu-l scapa de puscarie grea. Cat despre trompeta, se va zvarcoli sa pacaleasca alti prosti sa-i finanteze dobitociile.

  3. Mada 7 septembrie, 2018 at 18:06 Răspunde

    Nici Iosub nu ar fi dar declaratii asa de duioase ca patronul asta de firma de debara. In plus, pe langa viciile ascunse invocate, Arsene a stat de vorba cu o tanara studioasa care era la curent cu prognoza meteo care anunta vreme frumoasa in aceasta toamna si ar mai fi rost de niste poze si reportaje in trioul consacrat Ionel – Nicol – Iosub, de asta se lungeste durata de executie.
    Va dati seama ce poze si filmari cu drona ar putea iesi cu Arsene cu glezna la vedere in timp ce din copaci cad frunze aramii?

  4. Joe 8 septembrie, 2018 at 12:56 Răspunde

    Oameni neserioși bre…pai la nici 1 km mai la deal, pe același canal, 3 oameni gospodari, Nistor (fost consilier local în Alexandru cel Bun), Naclad (*** prin turism) și Gherasim (un degeaba dar cu ceva malai) au ridicat peste noapte 3 poduri, pardon,”podețe pietonale” fără nici un fel de aviz, autorizație sau grija de vreo sancțiune. Te mai pui ca și vilele, pardon,”anexele gospodărești” la care duc podurile sunt construite un pic pe terenul statului sau ca terenul a devenit „intravilan” din pix peste noapte ca deh, prost sa fii sa plătești PUZ, ca amenzile de peste 1 miliard nu au mai apărut și au fost acoperite prin falsuri ordinare, ca Apele Romane Neamț emit avize și autorizații de gospodarire pt construcții vechi de ani buni, trecandu-le din pix ca „noi”…Arsenica, contacteza-i urgent pe cei 3, ca de te chinui nițel le și vezi „podețele” de unde te trageai în poze, și te rezolva oamenii, ieftin, trainic, fără urma de probleme legale!

  5. Dorel 9 septembrie, 2018 at 00:05 Răspunde

    (***) care filmeaza si pozeaza cu un aparat mic este Iosub Robert, cel prin care Arsene sifoneaza banii pentru publicitate de la CJ Neamt. Este trompetistul de serviciu care pe siteul lui „ziarpreluca”.com scrie zilnic cantitatea de ode necesara pentru ca Sosetel sa se simta destul de barbat cand merge in judet cu oul piciorului la vedere.
    A doua (***), cea experta in microfon dupa cum se vede, este Nicoleta Husaru cea care a fost adusa de Arsene la CJ apoi trimisa la Agentia de Resurse Minerale de unde a plecat cu coada intre picioare si iar adusa la CJ.
    Nicol a ajuns prima data la CJ la propunerea lui Iosub si a lui OB. Nicol era trista tare pentru ca un liberal care ii promisese ca o plaseaza la PNL Neamt la Comunicare pentru Cozmanciuc nu reusise, la Primarie isi luase teapa pentru ca era preferata Paula Geangalau si ea ramanea iar Nimeni in drum.
    Nici banii nu mai curgeau ca atunci cand era combinata cu penalul Viorel Andrei asa ca Nicol a ajuns langa Arsene.
    Mai nou, aceeasi Nicol Husaru cica e vazuta destul de des si la televiziunea controlata prin interpusul de Nita de catre Arsene. E vorba de Nita cu firma de asfaltari

  6. anca 9 septembrie, 2018 at 09:48 Răspunde

    dl presedinte arsene ar fi trebuit sa ceara voie sa se pozeze pe acest pod daramat…nu are nici o „treaba” la aceasta „grandioasa lucrare”pe care chinezii ar fi finalizat-o in 5 ore..Nici finantator, nici constructor, nici proiectant, nici beneficiar…se pozeaza asa ca un caraghios la o lucrare a altora?

  7. constantin 9 septembrie, 2018 at 12:55 Răspunde

    De aproape doua luni de zile va comunic ca lucrarile de la podul Preluca au incetat fiindca este nevoie de un nou proiect care sa reflecte situatia reala.GARESESALA EXECUTANTULUI ESE LIPSA DE COMUNICARE.De aceea am o satisfactie ca am stiut situatia reala iar trompetistii lui Arsenie au cantat pe note false.Toti cei care au luat in deradere informatia prezentata de mine sa stie ca sunt o persoana foarte bine informata.Sunt sigur ca si lu sosetuta i s-a fluturat alte informatii si nu situatia reala.Nu are nici o legatura circulatia pe sub pod cu degradarea podului.Ce a circulat pe pod a contat.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.