Tonele de asfalt aruncate în Lunca Văleni au dispărut

1
1646

Peste 20 de tone de asfalt, aruncate în Lunca Văleni, despre care atacul.ro a relatat ieri, au dispărut fără ca nimeni să știe ce s-a întâmplat. Un cetățean, care locuiește în zonă, a fotografiat, în data de 14 august, movila de asfalt și a postat poza pe o rețea de socializare. Aceeași poză a însoțit articolul „Cum aruncă angajații Publiserv asfalt de mii de euro în Lunca Văleni”, publicat ieri, 15 august. Astăzi, ne-am deplasat în anexa Văleni pentru a vedea cu proprii ochi bătaia de joc a unor indivizi, indiferent că provin din zona administrației publice sau din cea privată. Numai că surpriza avea să fie pe măsură, în sensul că movila de asfalt a dispărut între timp. Urmele unui buldoexcavator, ale unui autocamion, dar și resturi de asfalt erau încă vizibile, semn că acțiunea de curățare a avut loc de curând, respectiv în intervalul 14-16 august. Asfaltul, care din resturi se vede că era unul de calitate  și nu deșeu, a fost luat, iar în locul lui a fost nivelată o grămadă de pământ care se vede în poză.

Am discutat cu oamenii din zonă, însă nimeni nu a văzut nimic, chiar dacă locul de depozitare se află la o aruncătură de băț de locuințele sociale de la Văleni. Am întrebat și polițiștii locali care încercau să scoată din incinta complexului de locuințe doi cai. Polițiștii au ridicat din umeri, iar unul dintre ei chiar ni s-au plâns că de mult timp vor să-i identifice pe cei care aruncă deșeuri în Lunca Văleni.

„Vă dați seama că și noi am dori să știm cine a aruncat acolo asfaltul, ca să-l sancționăm, mai ales că vorbim de un material toxic care afectează mediul. Ne străduim de mult să-I identificăm pe cei care aruncă deșeuri în luncă”, a declarat unul dintre polițiștii locali.

Conducerea Publiserv afirmă că asfaltul nu este al firmei

Atât directorul general al societății Publiserv SA, cât și directorul adjunct, Marius Ghineț, au negat orice implicare a angajaților firmei în această poveste, asta în condițiile în care datele noastre arată că asfaltul era al societății Consiliului Local Piatra Neamț. Gheorghe Triboi spune că cercetările dispuse de el au arătat că asfaltul nu a fost aruncat de firma pe care o conduce, fiind foarte posibil ca produsul să fi fost aruncat de o altă societate care a efectuat asfaltări în zonă. Același lucru ni l-a spus și Marius Ghineț, respectiv că asfaltul din Lunca Văleni nu provine de la stația Publiserv, ci de la o altă societate. Însă cum nu are probe, nu poate să ne spună clar despre ce firmă este vorba. Mai mult decât atât, Ghineț ne-a invitat la sediul firmei și ne-a arătat că în zilele de 14 și 15 august niciuna dintre mașinile Publiserv, care sunt dotate cu sistem GPS, nu a ajuns la Văleni. Însă, ultimele noastre informații arată că asfaltul a fost aruncat în luncă după data de 6 august. Ne-a confirmat un sătean care spune că pe 6 august asfaltul nu era în zonă. Acest lucru înseamnă că „crima ecologică și economică” s-a petrecut în intervalul 6-14 august. Gestul necugetat al celor care au aruncat tonele de asfalt în Lunca Văleni, îmbracă două componente, una economică și alta de mediu. Din punct de vedere economic, cel care aruncat asfaltul, adică peste 20 de tone, a dat cu piciorul la cel puțin 4.000 de lei, o tonă de asfalt costând 200 de lei. Dacă mai adăugăm și transportul, realizăm că pierderea a fost și mai mare. Așadar,  toate datele indică faptul că asfaltul nu provine din zona privată. Informația pe care am publicat-o ieri arată că asfaltul a fost aruncat de muncitorii de la Publiserv, pentru că stația a rămas fără filer, o componentă a asfaltului fără de care acesta nu poate fi aplicat. Marius Ghineț recunoaște că au rămas fără filer, însă că asta nu i-a obligat să arunce asfaltul, pe care oricum nu-l produsese. Ca să fie mai convingător, directorul Ghineț ne-a arătat grămezile de resturi provenite din frezarea străzilor, depozitate în curtea firmei Publiserv, semn că dacă asfaltul ar fi fost al lor ar fi fost depozitat în curte și nu în luncă. Interesantă a fost și remarca altui angajat care ne-a spus că cei de la Publiserv s-au învățat minte și nu mai aruncă deșeuri în luncă, întrucât Garda de Mediu i-a prins în urmă cu o lună și jumătate și i-a amendat. De aici putem să tragem și o altă concluzie.

Dacă vor neapărat să-i identifice pe cei care au aruncat tonele de asfalt în Lunca Văleni, autoritățile trebuie să știe că de la podul de la Căprioara și până la Lunca Văleni sunt amplasate 4-5 camere video. Cu siguranță, imaginile au surprins și utilajele care în ultimele două zile au ridicat și transportat asfaltul de acolo. Logic este că cel care a poluat avea tot interesul, mai ales după izbucnirea scandalului mediatic, să curețe zona. Așadar, autorităților nu le rămâne decât să ia legătura cu reprezentanții firmei Danirom SRL care administrează camerele video ce aparțin, atenție, Consiliului Județean Neamț. Mai exact, Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), din subordinea CJ Neamț. Dorință să fie, că mijloace sunt, Slavă Domnului!

Daniel MURARU

Citeste si:

Cum aruncă angajații Publiserv asfalt de mii de euro în Lunca Văleni

 

 

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

1 comment

  1. ANDREIP 17 august, 2018 at 09:47 Răspunde

    ASFALTUL ARUNCAT ACOLO A FOST CARAT CU UN CAMION CARE ARE NUMARUL „(***)”. SUNT MAI MULTE CAMIOANE CARE VIN DE DOI ANI SI TOT ARUNCA PAMANT SAU DESEURI DIN CONSTRUCTII SI TOATE AUNUMARUL DE NEAMT SI „(***)”. VECINII AU OPRIT DE CATEVA ORI MASINILE ASTEA IN TIMP CE DESCARCAU IN LUCA PAMANT DI DESEURI IAR SOFERII NE-AU SPUS CA AU FOST TRIMISI DE LA PRIMARIE DE DOMNUL (***).

    Admin.: Multumim pentru informatii. Le vom verifica! Deocamdata, numarul masinii si numele celui de la primarie le-am secretizat, intrucat in acest moment nu avem probe ca lucrurile stau chiar asa. Nu ar strica niste fotografii, daca ati avea….

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.