Deputatul Leoreanu, probleme cu Poliția Rutieră. Cu ce viteză a fost depistat de radar?

6
110

Deputatul PNL de Neamț – Dan Laurențiu Leoreanu a rămas fără permisul de conducere, după ce a fost depistat conducând cu viteză peste limita maximă legală în localitatea vrânceană Domnești, din apropierea orașului Adjud. Autoturismul condus de către vicepreședintele PNL la nivel național a fost înregistrat de aparatul radar cu 101 km/h, adică 51 de kilometri/h peste limita legală admisă în localitate. Ca urmare a celor constatate, agenții rutieri au întocmit un proces verbal de contravenție, alesul nemțean fiind sancționat contravențional cu amendă, iar în plus permisul i-a fost reținut pentru o perioadă de 90 de zile în vederea suspendării. Fostul primar al orașului Roman și-a recunoscut greșeala, precizând că va susține examenul de legislație rutieră care, odată promovat, îi va reduce perioada de suspendare de la 90 la 30 de zile.

„A fost acum vreo două săptămâni în Domnești (n.n. 27 septembrie), lângă Adjud, în drum spre București. Am avut 101 km/h, dar asta este. Asta e legea, nu-i problemă! O să merg să dau examenul pentru reducerea suspendării, pentru că nu am mai avut suspendat permisul până acum”, a declarat deputatul Leoreanu.

Examenul de legislație rutieră conține 15 întrebări, iar pentru a-l promova cel în cauză trebuie să răspundă corect la cel puțin 13 întrebări. Deputatul Leoreanu a atacat în instanță procesul verbal de contravenție întocmit de polițiștii vrânceni, dosarul fiind înregistrat în data de 12 octombrie la Judecătoria Adjud. Plângerea a fost depusă imediat după ce dovada eliberată de polițiști, valabilă pentru 15 zile, a expirat. Asta înseamnă că liberalul va conduce în continuare. Dacă va câștiga procesul va reintra în posesia permisului de conducere, iar dacă îl va pierde va ispăși pedeapsa stabilită de polițiști, și anume suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile.

Daniel MURARU

6 comments

  1. valisor 16 octombrie, 2017 at 11:37 Răspunde

    Ba e o mare problemă nemaidădătorule-la-pace, că ești deputat! Pardon, n-am vrut să te jegnesc, dar ăsta e încruntatul adevăr, anume că EȘTI UN MARE DEPUTAT!

  2. Maria Sfetcu 16 octombrie, 2017 at 17:11 Răspunde

    Apropo, cum rămâne cu declarația? Domnu’ primar-deputat reconfirmă faptul că este un demagog. Dacă ai recunoscut că ai încălcat legea, de ce ai contestat în instanță? Rușinică, minciunică! Domnu’ parlamentar, atenție la crescut nasul.

    • Alex 16 octombrie, 2017 at 21:28 Răspunde

      Pai a contestat in instanta procesul pentru a i se inmana un certificat de Grefa se duce la politia rutiera Vrancea sau Bacau nustiu de ce judet apartine Adjudul si I se inmaneaza permisul un proces de acesta poate dura si 2 ani de zile atunci daca il castiga I se restitue amenda si dreptul de a conduce in continuare ori daca nu trebuie in maxim 15 zile sa prezinte permisul la politia rutiera Neamt pt suspendarea propriuzisa

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.