Bombă cu ceas la Consiliul Județean Neamț

3
333


Situația financiară de la Consiliul Județean Neamț este una din ce în ce mai dificilă, ajungându-se până într-acolo încât să se discute despre problemele cu banii pentru salariile angajaților de luna viitoare. Informația, confirmată din mai multe surse din interiorul instituției, este una care ar trebui să-i bage în priză pe mai marii conducători. Se mai spune că, cel puțin în acest moment, nu sunt bani pentru organizarea Festivalului de Teatru care va avea loc în luna noiembrie. De asemenea, instituții importante din subordinea Consiliului Județean Neamț, cum ar fi Direcția Generală pentru Asistență și Protecția Copilului, ar putea să se confrunte cu serioase probleme din cauza lipsurilor financiare. Salariile angajaților au fost achitate integral în această lună, surprizele neplăcute urmând să apară în luna noiembrie. Pentru a nu se ajunge aici, singura șansă ar fi rectificarea bugetară de luna viitoare, când, la nivelul judetului Neamt, se speră într-o „injecție” de bani care să acopere toate cheltuielile, atât cele salariale, cât și cele de funcționare. Că situația nu este deloc liniștitoare, în sensul că nimeni nu este sigur câți bani va aduce rectificarea, unii din conducerea Consiliului Județean Neamț au căutat și identificat soluții de scădere a cheltuielilor. Să nu vă gândiți că se va atinge cineva de rația de combustibil a mașinii președintelui, BMW-ul X6 având o cotă lunară de 700 de litri motorină, și nici de reducerea cheltuielilor cu deplasările, diurnele etc. Cine să-i ceară socoteală președintelui Arsene pentru banii pe care îi cheltuie din bugetul de stat pentru tot felul de deplasări pe la București, care numai în folosul județului Neamț nu sunt! Credeți că Arsene, care nu a mai trecut pe la Consiliul Județean din data de 29 septembrie și pe care îl vedem la televizor pe la tot felul de ședințe PSD de-a dreapta lui Dragnea, scoate bani din buzunar sau de la partid pentru gazul pe care BMW-ul îl arde prin București? Mașina, din informațiile noastre, se află la București, adică o are la dispoziție. Șoferului îi trebuie plătită diurna, dar și cazarea, ceea ce înseamnă alți bani. De când și-a luat liber, președintele Arsene a fost la târgul de la Munchen, unde s-au cheltuit din bugetul Consiliului Județean Neamț aproape 20.000 de euro. Numai că târgul s-a desfășurat în perioada 3 – 5 octombrie, iar astăzi este în 16 octombrie, iar el nu a revenit la muncă. A fost văzut, în schimb, la ședințele Comitetului Executiv Central al PSD, desfășurate la sediul din București al PSD.

Vor sa scadă salariile de curând crescute

Ei bine, dacă președintele CJ-ului, mai mereu plecat, nu are cum să se gândească la problemele financiare cu care se confruntă instituția pe care o conduce, au rămas ca oamenii săi de încredere să caute soluții. Una dintre acestea, vehiculată intens în interiorul CJ-ului, ar fi tăierea lefurilor. Nu, nu a șefilor de servicii, ci tot a celor care iau salarii mici. După creșterile salariale din administrație, la Consiliul Județean Neamț s-a aplicat regula „măririi maxime”. Acum, când s-a ajuns la fundul sacului, cineva cu funcție din Consiliul Județean i-a chemat la ordin pe șefii de servicii și le-a pus în vedere că trebuie să „umble” la salariile subordonaților. Concret, șefilor de servicii li s-a spus: „Alegeți jumătate dintre subordonații dumneavoastră, adică pe ăia pe care i-ați lua pe o insulă pustie, și lăsați-i cu lefurile pe care le au acum. În cazul celorlalți angajați, taiați salariile!”. S-a cerut să se meargă pe minimum prevăzut de lege. De exemplu, dacă unui referent i-a crescut salariul de la 2.000 de lei la 6.000, el ar urma să ia 4.000 de lei, ceea ce ar reprezenta creșterea minimă de salariu prevăzută de lege. Din informațiile noastre, șefii de servicii nu au fost de acord să scadă doar leafa unora și, bineînțeles, nici pe a lor, așa că, în urma discuției purtate săptămâna trecută, nu a fost luată nicio decizie. Probabil, vor urma alte ședințe și alte propuneri menite să reducă cheltuielile salariale. Rămâne doar de văzut cine va avea de suferit. Normal ar fi, dacă tot nu mai sunt bani, să fie reduse, în primul rând, cheltuielile exorbitante de care atacul.ro a scris în nenumărate rânduri, dar și lefurile nesimțite ale unora.

P.S. Astăzi, cu puțin timp înainte de începerea ședinței extraordinare a Consiliului Județean Neamț, programată azi la ora 15.00, și-a făcut apariția și Ionel Arsene. A descins din BMW-ul X6 al Consiliului Județean Neamț, pe care l-a avut la dispoziție aproape toată perioada cât a lipsit din județ.

 D.MURARU

⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.

3 comments

  1. valisor 16 octombrie, 2017 at 16:55 Răspunde

    Rectificare de buget înseamnă cam așa: „Băi, da proști mai suntem! Uite că mai e ceva de furat! Cum măsa naibii de ne-a scăpat?!”.
    Despre scăderea salariilor, nu are cine se șucări, cât este evident pentru toată lumea că creșterea a fost nimic altceva decât corupere cu resurse supraevaluate. Dacă s-au lăsat prinși în dihonie cu neamul, acuma să facă bine să tace șpăguiții în rușinea lor! Nu e că n-ar merita salarii chiar mai mari decât sunt încă, ci e că pe lângă că nu a fost pa bune, e cu foarte rea credință foarte la vedere.
    Cred că iar mi-o iau… Hai pa!

  2. mihnea 16 octombrie, 2017 at 17:32 Răspunde

    Cata rautate! Pai omul asta isi macina sanatatea pe drumuri si voi il criticati. L-a scos la masa pe Grindeanu pana a scapat de el. A chemat-o pe Sevil care i-a promis ca-i finanteaza proiectele pentru firmele de casa, dar Tudose l-a scos pe Dragnea din jocul finantarilor baronilor. Cucul a venit la un sprit in judet si a oprit din 10 in 10 km pentru a promite ca asfalteaza toate drumurile din judet si repara toate podurile, dar a fost schimbat din functie poate tocmai pentru ca promitea prea mult. Evreul Ilan a stat ascuns la Bamboo pana a trecut glontul remanierii, Tudose spunand ca il vede, in trecere, doar pe la sedintele de guvern. Ce vreti de la omul asta, unde sa se mai imparta? Sta mereu de-a dreapta lui Dragnea, nu doar in concediu ci si la negocieri. A lasat judetul pe mana lui OB sperand ca face fata, dar nu reuseste decat sa prabuseasca si ceea ce mai merge. Asta e. Credeti ca-l intereseaza daca au astia salarii? Glumiti! Probabil e ofticat ca si banii pe care-i mai avea pentru lucrari realizate cu prietenii i-a bagat in salarii. Asta e marea lor problema. Dar stim vinovatii deja: Soros, Iohannis, sistemul. Nu i-au lasat sa realizeze masurile din program, sa faca investitii, sa aduca prosperitate romanilor. Niste mizerabili. Bine va mai face!

  3. FLORIN 16 octombrie, 2017 at 20:12 Răspunde

    Inca o data PSD-ul a dovedit ca este o ciuma pentru aceasta tara.

    Aceasta ciuma de partid care a distrus orice scara a valorilor din pacate conduce aceasta tara pe ultimul drum inaintea disolutiei totale si a depopularii.

    Singurul scop a acestor jigodii analfabete din PSD=PNL este doar de a delapida bugetul acestei tari si de a mitui cu salarii si pensii colosale toate gunoaiele securistoide si lipitorii de afise impreuna cu cloaca de ahalfabeti si incompetenti numiti membri de partid care in viata lor nu si-ar gasi vreodata un job la privat.

    Pina ce aceasta populatie care munceste sa plateasca taxe si impozite pentru a intretine aceasta cloaca mizerabila din institutiile acestui stat mafiot nu iese in strada,suntem praf,nu vom avea nici un viitor.

    O sa plecam cu totii din aceasta tara.

Leave a reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.