Josnic! Cine controlează Consiliul Județean?

8
376

Situația de la Consiliul Județean Neamț unde, pe baza unui raport întocmit de Direcția Juridică, doi auditori ai Camerei de Conturi Neamț au fost schimbați cu alții, amici cu persoane din interiorul instituției, nu îi interesează pe mai marii Curții de Conturi de la București. Cel puțin asta a dat de înțeles conducerea Curții de Conturi, instituție ce este condusă de Nicolae Văcăroiu, fost premier al României și bun prieten cu social democrații mai vechi, ca Iliescu, Năstase și alții. Dacă e să ne raportăm la reacția Curții de Conturi vizavi de ceea ce se întâmplă la Consiliul Județean Neamț, putem spune, fără a greși, că Văcăroiu este încă sensibil la problemele și interesele social democraților. Altfel cum poți explica tăcerea suspectă a reprezentanților Curții de Conturi a României, care nici după două săptămâni nu a catadicsit să răspundă unei solicitări a publicației atacul.ro. Mai exact, într-o adresă oficială trimisă Curții de Conturi, atacul.ro a cerut ca mai marii acestei instituții, ce veghează la buna cheltuire a banului public, să emită un punct de vedere oficial față de cele întâmplate în județul Neamț, unde doi auditori ai Camerei de Conturi, trimiși în control la Consiliul Județean Neamț, au fost schimbați cu alții, în condiții suspecte. Deși, în urmă cu câteva zile, reprezentanții Biroului de presă al Curții de Conturi ne-au promis punctul de vedere solicitat, acest lucru nu s-a întâmplat. Probabil, șefii institutiei au alte priorități, controlul de la Consiliul Județean Neamț intrând la capitolul „diverse”, însă noi avem bănuiala că la mijloc este vorba de cu totul altceva. Și nu ne referim la zvonurile că pilele și relațiile unora din județ funcționează ca unse la București.

Noi, fără a ne pronunța asupra legalității celor întâmplate, o să încercăm să descâlcim această poveste urâtă care are ca și subiect principal „cheltuirea banului public”. Concluziile aparțin fiecăruia. Nu putem decât sa spunem că atâta vreme cât planează suspiciuni serioase asupra controlului Camerei de Conturi la Consiliul Județean Neamț, cineva ar trebui să intervină, indiferent că este DNA, Poliție sau servicii.

Vă prezentăm, spre profundă înțelegere, mecanismul unor încrengături care funcționează la nivelul întregii țări. Vorbim de relațiile unor oameni din instituțiile statului, unii având atribuții de jefuire a banului public, iar ceilalți de acoperire a furtului.

Încrengături, prietenii, rubedenii

În urmă cu mai bine de două săptămani, o echipă a Camerei de Conturi Neamț, trimisă în control la CJ Neamț, a fost refuzată de mai marii instituției publice. Vicepreședintele Ioan Asaftei le-a recuzat pe cele două salariate pe motiv că în urmă cu câțiva ani, una dintre ele ar fi făcut un control la CJ, iar instanța de judecată ar fi anulat actul de constatare. Ioan Asaftei declara, la vremea respectivă, că decizia a fost luată pe baza unei adrese pe care o primise de la Direcția Juridică. Așadar, să înțelegem că cei de la Juridic i-au cerut vicelui de CJ să nu primească echipa de la Camera de Conturi, motivul invocat fiind cel amintit mai sus. Am verificat pe site-ul Consiliului Județean Neamț și am constatat că director al Direcției Juridice este Bogdan Bosovici al cărui tată, Otto Bosovici, este auditor public la Camera de Conturi Neamț. Să mai spunem că nora lui Otto Bosovici, adică soția lui Bogdan Bosovici, lucrează tot la Consiliul Județean Neamț, pe funcția de director al Direcției Buget Finanțe. Am putea spune că avem de-a face cu o simplă coincidență, însă, dacă analizăm mai departe vom vedea că avem și alte încrengături, chiar mult mai interesante. Echipa de auditori, formată din Lăpușneanu și Ciobanu, a fost schimbată cu alta alcătuita din Oana Leuștean și Maria Dinu. Gura târgului spune că cei doi auditori, care au luat celor din prima echipă, ar avea legături cu oameni care lucrează în Consiliul Județean Neamț. Am verificat și am aflat, din mai multe surse, că Oana Leuștean, de exemplu, are nașii de cununie în Consiliul Județean Neamț. Nașii Adrian și Diana Iancu au funcția de consilieri în CJ. În ceea ce o privește pe Maria Dinu, sursele noastre afirmă că ar fi lucrat pentru o scurtă perioadă de timp la Consiliul Județean, fiind sprijinită în acest sens de bugetarul cu Lexus, poreclit și „Sforarul din CJ”, un personaj binecunoscut pe care nu l-a putut clinti niciun președinte de CJ. Revenind la Oana Leuștean, nu poți să nu te întrebi dacă este moral ca un auditor public extern de la Camera de Conturi, cu soț patron de firmă ce are lucrări cu primării din județ, multe dintre finanțări fiind de la bugetul județean, să controleze însăși insituția care, din când în când, finanțează lucrările soțului. Iar pentru a fi cât mai convingători, mai jos avem o captură din declarația de interese a auditorului Oana Leuștean, document în care vedem clar câte lucrări a prestat firma de construcții a soțului dânsei și care a fost sursa de finanțare.

Leustean_Oana_Maria

Se pare că toate aceste aspecte nu contează pentru cei de la București, care nici măcar nu s-au sinchisit să comenteze situația, ca să nu mai vorbim de măsuri. Vom vedea dacă și ce implicare ar putea să aibă un domn, pe numele său Dumitru Alămâie, fost consilier al lui Văcăroiu, iar acum auditor public la Curtea de Conturi a României, în această poveste. Până atunci, vă dăm un indiciu: Alămâie este de loc din Borca, județul Neamț. Iar lucrurile încep să se lege.

Daniel MURARU

Citeste si:

Unic în România! Curtea de Conturi, umilită la Consiliul Județean Neamț

8 comments

  1. Isa 8 mai, 2017 at 15:44 Răspunde

    Ca doar cine ar putea controla aceasta fantastica institutie, palatul celor sugatori de bani public, decit alte sugative? Mi-e si nu stiu cum sa mai aflu despre toate aceste manevre, magarii, sau cum vreti sa le spuneti. Mi se face lehamite de tot poporul acestui judet care, desi e la prasit cu ziua pe la mosierii vremurilor acestora tulburi pe care le traim, nu doar ca nu ia nicio atitudine, dar cred ca ii si place! Felicitari, domnule Muraru! Sunteti printre foarte putinii putinii si cred ca ultimii care dati in vileag toate aceste magarii ordinare facute pe banii nostri! Poate n-oi muri pina cind nu ii voi vedea pe toti acolo unde e locul. Pe acest zarzavat numit bugetari!

  2. mihnea 8 mai, 2017 at 21:37 Răspunde

    Nu cred ca-l suspectati pe Asaftei de inteligent. Altii sunt sforarii care fac jocurile in CJ. Asaftei e multumit doar pentru ca are masina la scara care merge sa-l ia de la han in fiecare zi. Seful relelor e Conache care a rezistat mai multor regimuri, iar in tandem cu un personaj bolnav dupa bani, asa cum este seful lui, aveti imaginea unei structuri mafiote care taxeaza fiecare serviciu/lucrare din bani publici. Cat despre mizeria facuta in complicitate cu cei de la Curtea de Conturi, pentru a nu verifica si imputa smecheriile pe care s-au cheltuit fff multi bani publici, precum si pentru a nu taia si imputa salariile majorate nesimtit de mult si mai ales ILEGAL, speram ca institutiile specializate sa-si faca treaba. Mai ales ca cei de la Curtea de conturi primesc informari de la structuri despre ilegalitatile din institutiile pe care le controleaza pentru a le verifica, in plus avand obligatia de a monitoriza si informatiile aparute in spatiul public despre hotiile de la bugetul statului. Lucrurile nu vor ramane asa. Toti vor da socoteala. Mai ales functionarele venite pe baza de cumatrie care cred ca vor trece ca gasca prin apa prin documentele CJ acoperind astfel fraudele si punand stampila de “verificat” pe intreaga perioada pe care se prefac, ca o verifica, astfel incat sa nu mai ceara niciun control documentele din perioada deja verificata. Le vor cere altii. Pacat ca-si risca inclusiv libertatea. Tic tac.

  3. Mircea 9 mai, 2017 at 15:14 Răspunde

    Tot astia controleaza si primariile judetului jefuite de primari si Sc-urile abonate la lucrari supraevaluate sau inexistente, gen Aqua Parc, Stef Edil, Proinvest sau Trust Ccdp

  4. Tudor Iordache Radu 12 mai, 2017 at 17:24 Răspunde

    Totusi, pe cand ,,Proinvest ” si Munteanu ? Contracte de mii de euro si achiziția caselor de miliarde !

  5. Tudy 13 mai, 2017 at 22:05 Răspunde

    Onorabile, de ce mi-ati sters comentariile de pe facebook?

    Admin.: N-am sters niciun comentariu. Nu stiu la ce va referiti. Vedeti in ce grup ati postat si cine il administreaza. Pe paginile atacul.ro si Daniel Muraru nu a fost niciun mesaj sters.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.