2 responses

  1. valisor
    iunie 30, 2017

    Chiar ș-așa, creditând-o ca purtând cuvânt, cum ar putea cuvânta cuvântătoarea unui necuvântător, adică care n-are cuvânt?
    Dar poate că s-a înțeles greșit, poate că e purtătoarea de șosete a lui “BĂ”. Dacă un borfaș ajunge să diriguiască România, iar extensiile lui penale, “stradă cu stradă”, golănesc fără limite, răhățindu-se peste noi toți, atunci se cheamă că am ajuns de râsul curului, BĂI popor!
    Lepădăturile, deci după ce-și vor fi lepădat stăpânii lor șosetele multpreajegoșite, au perpetuu a cădea în picioare, justificându-se, satisfăcător pentru omul de rând, că n-au avut încotro, dar tare și-ar fi dorit să fi fost sfinți, dacă tartorul nu le-ar fi “forțat” să fie panarame. Cum de se poate așa? Ar fi vremea ca eu, “omul simplu de la țara”, să mă uit în oglindă și să mă recunosc așa cum sunt, “adică nesimțitul de bună credință”! Cum arată ăla?! Fix ca-n poza de mai sus. Haina îl face pe om neom și așa arată unul care-și poartă haina ca pe-o șosetă ruptă-n cur și numai pete de ea!
    Nu știu unde vom ajunge, dacă cumva nu am ajuns deja, dar eu pe pungași i-aș da în judecată dacă aș fi ziarist și ziarul ar fi pâinea mea. Dacă mi-ar fura pâinea din gură, s-ar alege și cu tot rahatul din cur!…

    Răspunde

  2. Diana
    iulie 1, 2017

    Prietenia lui Arsene cu Grindeanu (de care probabil se dezice) ne-a adus numai probleme. A venit sa tina sedinta de guvern in Neamt iar pentru CJ a fost un motiv de jaf cu mochete si multe altele. I-a dat o masina de la guvern lui Arsene, ale carei reparatii au costat cat o alta masina noua. A facut cea mai controversata numire posibila, punand-o pe fata altei “vedete” Arcan drept sefa functionarilor publici, facandu-ne de ras in intreaga tara. Poate nu ne dezamageste Arsene si rezolva ceva si cu Tudose sa ne stea mintea.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top
mobile desktop