Author: Daniel Muraru
Daniel Muraru este jurnalist de investigație cu aproape 30 de ani de experiență în presa scrisă și audiovizuală. A activat în cadrul unor importante instituții media locale, precum Monitorul de Neamț, Realitatea Media, Est TV, Tele M și Roman TV, și a colaborat cu publicații de referință din presa națională, între care Academia Cațavencu, România Liberă, Evenimentul Zilei etc. De asemenea, a sprijinit realizarea unor investigații jurnalistice ale Pro TV și Recorder. În prezent, este fondatorul și coordonatorul publicației de investigații Atacul.ro. Prin investigațiile jurnalistice privind administrația publică, integritatea instituțională și gestionarea fondurilor publice, a contribuit la aducerea în atenția opiniei publice a unor aspecte de interes major, care au generat verificări și demersuri din partea autorităților competente. De asemenea, a obținut soluții favorabile în litigii relevante pentru protejarea libertății presei și a dreptului publicului la informare, contribuind la consolidarea principiilor libertății de exprimare și ale jurnalismului de interes public.
FOTO&VIDEO. Dezastrul provocat pe râul Bistrița de balastiera lui Archip. Indiferența angajaților de la „Ape” ...
În timp ce angajații de la „Apele Române” se plâng că au salarii mici comparativ cu cei care lucrează în administrația ...21 octombrie 2021De ce ai nevoie de un electrician?
Cei mai multi dintre oameni sunt constienti de importanta angajarii unui electrician calificat pentru a construi o instalatie electrica noua de calitate ...20 octombrie 2021

Arhivă




