Reacția managerului SJU Neamț după scandalul materialelor sanitare, în valoare de zeci de mii de euro, găsite în vestiarele unor medici judecați pentru corupție: „O totală lipsă de respect!”
Medicul Alexandru Pătrașcu, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț
Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț se află în centrul unui scandal de proporții, după ce, în urma unui control, în vestiarele unor medici ortopezi au fost descoperite cantități impresionante de materiale sanitare și dispozitive medicale. Controlul a vizat modul în care sunt respectate regulile de igienă la locul de muncă în pavilionul chirurgical, la nivelul secției Ortopedie Traumatologie, însă surpriza avea să apară când au fost verificate vestiarele medicilor. În faza incipientă a verificărilor s-a stabilit că respectivele materiale nu numai că erau depozitate necorespunzător, dar erau și de proveniență necunoscută. Vorbim, în special, despre instrumentar medical și proteze folosite în intervențiile chirurgicale ortopedice.
Dispozitive de aproximativ 80.000 de euro
Conform celor precizate de către directorul spitalului, medicul Alexandru Pătrașcu, dispozitivele medicale, a căror valoare ar fi între 200.000 de lei și 400.000 de lei, puteau fi folosite în intervențiile chirurgicale, chiar dacă multe dintre ele sunt depășite moral și fizic, fiind fabricate cu ani în urmă. Cine și-ar permite să abandoneze în niște vestiare produse medicale în valoare de zeci de mii de euro, numai autoritățile ar putea spune. Dacă se vor implica și vor avea interes să descopere adevărul.
Șase de ani de judecată, proces fără soluție
Doi dintre medicii în ale căror vestiare au fost descoperite materialele sanitare sunt judecați pentru fapte de corupție într-un proces care se află de ani buni pe rolul Tribunalului Neamț. Dosarul de corupție, care se judecă de mai bine de 6 ani, vizează cinci medici ortopezi, unul dintre aceștia decedând între timp.
Materiale adunate … în timp
Cazul descoperit în urmă cu câteva zile face deja obiectul unei verificări a Poliției Neamț, dar și a unei cercetări interne, dispusă de către conducerea spitalului. Medicii prinși cu materiale sanitare în vestiare, deși secția beneficiază de un loc adecvat pentru depozitarea acestora, s-ar fi apărat spunând că acestea nu provin din farmacia spitalului, ci ar fi fost adunate în timp. Acest aspect urmează să fie elucidat de cercetările aflate în desfășurare.
Prinse cu vestiarele pline
În urmă cu câteva luni, tot în urma unui control, în vestiarele mai multor cadre medicale, majoritatea asistente și infirmiere, au fost descoperite mari cantități de materiale sanitare, medicamente și produse de curățenie. Și în acest caz a fost demarată o anchetă în care sunt vizate 46 de cadre medicale suspectate că au furat materiale sanitare, medicamente și produse de curățenie.
Alexandru Pătrașcu, managerul SJU Neamț a precizat că vor fi luate măsuri dacă se va constata că legea a fost încălcată.
Medicii nu fuseseră verificați
Interesant este că, în urmă cu câteva luni, conducerea spitalului a interzis personalului spitalului să mai depoziteze medicamente, materiale sanitare și produse de curățenie în vestiarele de la serviciu. Și cu toate acesta, iată că trei medici ortopezi, a căror vestiare nu au fost verificate la primul control (n.r. atunci au fost verificate numai vestiarele asistenților și infirmierelor), nu s-au supus ordinului.
„O totală lipsă de respect față de conducere spitalului”, a opinat managerul Alexandru Pătrașcu.
Despre descoperirile din vestiarele celor trei medici ortopezi, anchetele în desfășurare și comportamentul celor vizați a vorbit managerul Pătrașcu într-o conferință de presă ce poate fi urmărită mai jos.
Daniel MURARU
Citește și:
⚠️ ️️Articolele publicate de ATACUL.RO nu pot fi preluate decât în limita a 500 de caractere şi obligatoriu cu citarea sursei (indicarea link-ului este obligatorie). În caz contrar, ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanței de judecată.









Până când unii dintre ei n-o să înfunde pușcăria, nu o să aibă niciun stres. Oricât de mari le-ar fi salariile (apropo de greva planificată), nu se vor sătura niciodată. La fel și judecătorii care duc un proces 6+ ani. Sunt curios ce o să facă domnul manager în legătură cu această „totală lipsă de respect”, în afară de a o constata…